Acord comercial major pentru Asia-Pacific, în lipsa Statelor Unite

Acord comercial major pentru Asia-Pacific, în lipsa Statelor Unite

FOTO EPA-EFE

Unsprezece state din regiunea Asia-Pacific, între care Japonia şi Canada, au semnat joi un acord comercial major, în lipsa Statelor Unite, dând un semnal puternic împotriva protecţionismului şi războaielor comerciale, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Washington, preşedintele american Donald Trump s-a angajat să continue planul de a impune tarife pentru importurile de oţel şi aluminiu, măsură care în opinia altor ţări şi a FMI poate declanşa un război comercial.

Acordul Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) va reduce tarifele în ţările semnatare, care reprezintă împreună peste 13% din economia globală, respectiv un PIB cumulat de 10.000 de miliarde de dolari. Împreună cu Statele Unite, aceste ţări ar fi reprezentat 40% din PIB-ul mondial.

Ministerul chilian pentru Afaceri Externe, Heraldo Munoz, a declarat că acordul este un semnal puternic „împotriva presiunilor protecţioniste, în favoarea unei lumi deschise comerţului, fără sancţiuni unilaterale şi fără ameninţarea războaielor comerciale“.

 

citeste totul despre: