SUA şi Rusia sunt de acord cu o intervenţie militară dacă Siria nu respectă planul. Assad are termen o săptămână să prezinte armele chimice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconveţionale, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de AFP.

"Statele Unite şi Rusia sunt de acord cu o rezoluţie a Naţiunilor Unite care va face referire la Capitolul 7 al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă", a declarat Kerry după întrevederea pe care a avut-o la Geneva cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Nu va exista spaţiu de manevră, ci doar pentru aplicarea în totalitate a planului de către regimul Bashar al-Assad", a spus Kerry.

"Întâlnirea cu secretarul de Stat american, John Kerry, a fost excelentă", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale.

Statele Unite şi alte ţări occidentale atribuie regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul susţinând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian. Siria a anunţat intenţia de a semna Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite