Ţiganii, marginalizaţii Europei

Romi, gitanos sau manouches, au cu toţii un destin comun; deşi trăiesc de secole împreună, europenii nu sunt pregătiţi să-i accepte O zicală ţigănească spune: "Noi suntem ca iarba

Romi, gitanos sau manouches, au cu toţii un destin comun; deşi trăiesc de secole împreună, europenii nu sunt pregătiţi să-i accepte

O zicală ţigănească spune: "Noi suntem ca iarba care se îndoaie în calea vântului, dar care se ridică în picioare după ce furtuna a trecut". Iar istoria şi cultura romilor par să ilustreze perfect zicala. Despre locul de origine al ţiganilor există mai multe teorii. Unii specialişti consideră că ar fi provenit din Egipt, în timp ce majoritatea avansează ipoteza nord-vestului Indiei, din provincia Punjab. Este sigur însă că migraţia romilor către Europa (alături de alte grupuri etnice orientale) s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, dar şi prin vestul continentului.

Numele de "ţigani" provine din grecescul "athinganein", care se traduce "a nu se atinge". Prima atestare documentară a existenţei lor pe teritoriul României actuale datează din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mânăstirii Tismana nişte posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care şi "40 de sălaşe de aţigani".

4,8 milioane de vorbitori de romani

Limba romilor este veche, foarte apropiată de sanscrită. Mulţi lingvişti susţin că are afinităţi cu dialectele vorbite în Persia şi în Industan. Limba romani vorbită de ţigani face parte din ramura indo-ariană a limbilor indo-europene.

În toată lumea, există aproximativ 4,8 milioane de vorbitori de romani, iar primele cuvinte scrise în această limbă datează din 1547, când englezul Andrew Borde publică în "The First Book of the Introduction of Knowledge" 13 expresii uzuale din romani.

Roata cu spiţe, simbolul universal

Minoritatea romă are ca simbol internaţional roata cu spiţe, sau chakra, adoptată în 1971, la Primul Congres Mondial al Romilor. Aceasta este similară cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei şi reprezintă creaţia şi mişcarea în formă de vortex a lumii. Steagul verde-albastru cu chakra roşie în mijloc a fost adoptat ca steag al romilor, iar ziua lor internaţională a fost desemnată pe 8 aprilie.

Tribunalul Kriss îl invocă pe zeul Krishna

În multe comunităţi de romi, în special în cele nomade, autorităţile oficiale sunt ocolite, iar diferendele sunt rezolvate cu ajutorul "tribunalului ţigănesc", Kriss, alcătuit din înţelepţii bătrâni ai comunităţii. Cuvântul lor are putere de lege şi cine nu îl respectă este exclus automat din grup. Unii romi susţin că, de fapt, atunci când se adresează acestui tribunal specific, îl invocă pe zeul hindus Krishna (al armoniei, al păcii, al muzicii), de la numele căruia se trage şi cel al "instanţei de judecată".

Religia romilor, "de împrumut"

De obicei, ţiganii adoptă religia popoarelor din ţările în care se nasc sau se stabilesc. În cea mai mare parte sunt creştini, mai ales catolici. În nordul Europei sunt protestanţi, în Serbia, Rusia, Bulgaria, Grecia, sunt ortodocşi, în timp ce în Ungaria, Italia, Spania, Franţa, Polonia, Croaţia, Slovenia - sunt catolici. Puţini dintre romii europeni sunt musulmani, ei găsindu-se în zone din Bosnia sau Kosovo.

Salbele din aur,"cont" la purtător

Conservarea identităţii şi a tradiţiilor comunităţilor de romi este strâns legată de păstrarea portului tradiţional. Ei preferă culorile vii, iubesc mult culoarea roşie, pe care o consideră aducătoare de noroc. Romanca tipică poartă fustă lungă, din mai multe straturi, cercei mari, părul lung împletit. Tradiţia cere ca picioarele ei să nu se vadă, pentru că întreaga parte inferioară a corpului este considerată "impură". Încălcarea acestei reguli este aspru pedepsită de comunitate. De asemenea, femeile mai poartă bijuterii de mare valoare. Acestea au şi o valoare practică: romii nomazi nu au (sau nu aveau în trecut) conturi în bănci sau locuri sigure în care să-şi poarte averea, aşa că cel mai sigur era să o poarte cu ei tot timpul.

Au fost menţionaţi pentru prima dată de un poet

Către anul 1000, ţiganii plecaţi din India s-au stabilit mai întâi în Persia şi în Orientul Mijlociu. Prima atestare scrisă a sosirii în Persia a unui popor nomad provenind din India aparţine poetului persan Hazma Ispahan, care povesteşte cum au sosit 10.000 de "Luri", ce "au o reputaţie de muzicieni de talent". În jurul anului 1400, ţiganii ajung în Peninsula Balcanică, unde sunt declaraţi sclavi. O parte dintre ei au plecat în vest, astfel că 1417 este considerat, din punct de vedere istoric, anul în care romii s-au stabilit în Europa. În regiunile de limbă germanică, ei au fost denumiţi "sinti", în Franţa, "manouches". Spania i-a numit "gitanes", dar cei din sudul ţării poartă numele de "kale".

Educaţia romilor, dezbătută în aceste zile la Sofia

George Soros a cerut Uniunii Europene să "aibă o politică adevărată cu privire la romi", în cadrul conferinţei ce a debutat ieri, la Sofia, pe parcursul căreia se analizează modul în care a fost pusă în practică iniţiativa "Deceniul de includere a romilor", lansată în 2005. La conferinţă participă reprezentanţi ai guvernelor din Bulgaria, Croaţia, Cehia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Ungaria, Banca Mondială şi Open Society Institute, al miliardarului american George Soros.

Principalele scopuri sunt îmbunătăţirea nivelului de educaţie, a stării de sănătate, a condiţiilor de muncă şi de locuit pentru populaţia de etnie romă. Potrivit primului bilanţ stabilit de Decade Watch, un grup de militanţi şi cercetători romi, politica de educaţie avansează în ritm mulţumitor. "Absenţa datelor despre această minoritate, cea mai mare din Europa, este principalul obstacol pentru realizarea a tot ceea ce ne-am propus prin iniţiativa Deceniului de includere a romilor", a spus vicepreşedintele Băncii Mondiale, Shigeo Katsu. Conferinţa de la Sofia demonstrează încă o dată că minoritatea romă constituie o altă problemă nerezolvată a Europei.

Prigoniţi, expulzaţi, exterminaţi

Din cauza unor prejudecăţi de natură religioasă, romii au avut de înfruntat perioade întregi de persecuţii. Spania, de exemplu, a promulgat, în 1492, o lege prin care erau expulzaţi de pe teritoriul acestei ţări.

În 1591, oraşul Bologna i-a gonit deopotrivă pe ţigani şi pe cetăţenii rămaşi fără ocupaţie. Odată cu apariţia statului modern, toleranţa faţă de minorităţi s-a diminuat şi mai mult, astfel că, în diverse ţări europene, fie au fost date legi antiţigăneşti, fie romii au fost supuşi unei asimilări forţate, cum s-a petrecut în Austria, pe timpul împărătesei Maria-Teresa. Timp de secole, Spania i-a tratat cu duritate, Biserica catolică fiind de părere că tradiţiile romilor sunt necreştine. Persecuţia spaniolă a ajuns până în secolul XX: în 1976, legea poliţiei civile (Guardia Civil) mai conţinea articole care le permiteau poliţiştilor, spre exemplu, să le ceară romilor chitanţele de la hainele pe care le purtau.

Elveţia i-a închis în spitale de boli psihice

Paradoxal, paşnica şi civilizata Elveţie a depus eforturi pentru a eradica modul de viaţă al familiilor de nomazi de pe teritoriul ei, numiţi "Jennisch". În acest scop, între anii 1920 şi 1970, copiii ţiganilor au fost sistematic luaţi de lângă părinţi şi instituţionalizaţi.

Programul pus în pratică s-a numit "Enfants de la grand-route" şi este considerat de specialişti, inclusiv de cei elveţieni, o pagină întunecată din istoria acestei ţări. Dacă nu erau băgaţi în orfelinate ori daţi spre adopţie unor familii "normale", copiii de "Jennisch" erau internaţi în spitale de nebuni sau uitaţi în vreo închisoare. Mai mult, s-a recurs chiar la sterilizare forţată. De-abia în 1973, în urma unei campanii de sensibilizare a opiniei publice duse de organizaţia umanitară "Schweizerischer Beobachter", autorităţile elveţiene au renunţat la acest program.

Germania nazistă i-a gazat

Ca şi evreii, ţiganii au avut enorm de suferit din cauza lui Adolf Hitler. Distrugerea lor a fost programată cu mult timp înainte ca ea să aibă efectiv loc. Astfel, în 1936 a fost fondat Institutul nazist pentru problema ţiganilor. În 1938, a fost dat un decret pentru "lupta împotriva ameninţării ţiganilor", care propunea sterilizarea şi deportarea lor. În 1942, destinaţia lor a devenit lagărul morţii de la Auschwitz.

Acolo, au fost folosiţi pe post de cobai pentru experimente paraştiinţifice. Unii istorici susţin că naziştii au exterminat peste jumătate de milion de romi, în timp ce alţii cred că numărul lor este mult mai mare. Doar într-o singură noapte, 25 iulie 1944, au fost gazaţi 2.987 de ţigani. Deşi despre grozăviile de la Auschwitz s-a scris consistent şi sistematic, despre genocidul ţiganilor s-a vorbit mai puţin. În sentinţa procesului de la Nuremberg, un singur capitol se referă la exterminarea lor. Acolo se poate citi: "Niciun stat şi niciun regim din istorie nu i-a condamnat şi nu i-a executat aşa cum a făcut-o naţional-socialismul german care, prin gura lui Hitler, Himmler şi Heydrich, le-a ordonat eliminarea".

Italia nu-i acceptă

Deşi statutul romilor a fost reglementat oficial prin Rezoluţia ONU nr. 463 din 1969 şi prin cea a Consiliului Europei nr.12 din 1975, drepturile lor nu sunt recunoscute peste tot, iar marginalizarea este un fenomen obişnuit, în special în ţările europene.

Cel mai prost din acest punct de vedere stau italienii, care fie nu vor, fie nu pot să gestioneze problema romilor stabiliţi pe teritoriul lor. Cu toate că mulţi dintre ei trăiesc de decenii în Italia, nu le-a fost acordată cetăţenia. Una dintre urmările nefaste ale acestui fapt este că cei mici nu pot fi înscrişi la şcoală şi nici nu sunt recunoscuţi ca minoritate lingvistică. La fel, italienii nu vor să-i asimileze pe romi în marile oraşe, astfel că, la marginea unora dintre ele (vezi Florenţa) au fost ridicate nişte aşa-zise ghetouri, adevărate "depozite" de mizerie şi promiscuitate, pentru care Italia şi-a atras, nu o dată, reproşurile Consiliului Europei. Scandaluri pe teme asemănătoare au avut loc şi în Slovenia ori Bulgaria.

Francezii iubesc jazzul ţigănesc, nu şi ţiganii

Franţa pare să fi adoptat cel mai bun model de integrare a romilor (cei din nordul ţării se numesc "manouches"), un model care oscilează între ospitalitate şi toleranţa zero. Pe de-o parte, există legea Besson, îmbunătăţită în anul 2000, care prevede ca orice orăşel cu peste 5.000 de locuitori să dispună de centre de primire pentru reprezentanţii oricărei minorităţi. Pe de altă parte, există prevederile date de Nicolas Sarkozy, pe vremea când era ministru de interne, care sancţionează dur orice abatere a romilor de la legislaţia franceză. De asemenea, legea Besson conţine şi unele referiri la un program imobiliar, prin care romilor li se pot închiria mici garsoniere sau pământ pe care să îşi construiască locuinţe familiale. Francezii mai au un motiv pentru care să fie primitori cu romii: se dau în vânt după jazzul manouche, al cărui reprezentant de marcă a fost Django Reinhardt. Anual, la Samois-sur-Seine, are loc un festival de jazz manouche, care se bucură de un succes deosebit.

Juan de Dios Ramirez Heredia, primul europarlamentar ţigan

În ciuda persecuţiilor la care au fost supuşi timp de secole pe teritoriul spaniol, în prezent, romii locali (numiţi şi "kale") o duc foarte bine în această ţară. Comunitatea lor a devenit numeroasă şi puternică, mai ales după ce, la sfârşitul anilor '80, guvernul a elaborat un program de dezvoltare pentru minoritatea romilor, substanţial subvenţionat. Astfel că fiecare regiune are un birou central care coordonează activităţile de primire şi de integrare a ţiganilor.

Unii dintre aceştia sunt chiar angajaţi ai birourilor, având funcţia de mediator cultural. Rezultatul acestui program este că nu mai există tabere de nomazi şi că toţi ţiganii locuiesc fie în locuinţe închiriate, fie în cele pe care au apucat să şi le construiască. De altfel, Spania este singura ţară din lume care a dat până în prezent un europarlamentar de origine romă. Este vorba de Juan de Dios Ramirez Heredia, care a fost reprezentantul Observatorului European pentru rasism şi xenofobie. În 1986, el a fondat Union Romani, federaţia asociaţiilor spaniole de ţigani. (Adina Şuteu)