Şeful Pentagonului confirmă moartea lui Hamza ben Laden, fiul lui Osama ben Laden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Secretarul american al Apărării Mark Esper a confirmat moartea lui Hamza ben Laden, unul dintre fiii lui Osama ben Laden şi prezentat ca moştenitorul acestuia la conducerea Al-Qaida, dezvăluită în iulie de presa americană, relatează AFP.

Întrebat despre moartea lui Hamza ben Laden într-un interviu acordat postului american Fox, difuzat miercuri seara, Esper s-a abţinut să ofere detalii despre operaţiunea în cursul căreia acesta a fost ucis.

”Nu am detaliile. Iar dacă le-aş avea nu sunt sigur că aş putea să le împărtăşesc cu voi”, a declarat noul şef al Pentagonului, care a preluat această funcţie la sfârşitul lui iulie.

Întrebat dacă Hamza ben Laden este într-adevăr mort, Esper a răspuns ”este ceea ce înţeleg”.

Presa americană a dezvăluit, la sfârţitul lui iulie, că Hamza ben Laden a fost ucis şi că Statele Unite au contribuit la operaţiunea care a vizat să-l elimine.

Însă moartea sa nu a fost confirmată vreodat în mod public.

Considerat fiul preferat - chiar succesorul desemnat - al lui Osama ben Laden, fondatorul reţelei aflate la originea atentatelor de la 11 septembrie 2001, numele tânărului în vârstă de aproximativ 30 de ani se afla pe lista neagră americană a persoanelor acuzate de ”terorism”.

Washingtonul a oferit în februarie o recompensă de până la un milion de dolari în schimbul oricărei informaţii care permite găsirea acstuia.

Hamza ben Laden este considerat adesea ”prinţul moştenitor al jihadului”. Documente, inclusiv scrisori dezvăluite de AFP în mai 2015, arată că Osama ben Laden îl pregătea să-i fie succesor la conducerea jihadului mondial antioccidental.

Al 15-lea dintre cei aproximativ 20 de copii ai lui Osama ben Laden, un fiu al celei de a treia soţii ale sale, lui Hamza i s-a retras, în martie, naţionalitatea saudită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite