Şeful OMS: Este periculos să presupunem că Omicron înseamnă sfârşitul pandemiei, pot apărea şi alte variante

Şeful OMS: Este periculos să presupunem că Omicron înseamnă sfârşitul pandemiei, pot apărea şi alte variante

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că ar fi periculos să se presupună că Omicron-ul este ultima variantă a coronavirusului şi că lumea se află la „sfârşitul jocului” pandemiei, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbind la deschiderea reuniunii Consiliului Executiv, Tedros a declarat că, de când Omicron a fost identificat pentru prima dată, în urmă cu puţin peste nouă săptămâni, au fost raportate mai mult de 80 de milioane de cazuri la agenţia ONU, mai multe decât au fost raportate în tot anul 2020.

„Condiţiile sunt ideale pentru apariţia altor variante", a adăugat el. 

Cu toate acestea, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că este posibil ca în acest an să se iasă din faza acută a pandemiei, în care COVID-19 constituie o urgenţă de sănătate globală, dacă strategiile şi uneltele de care dispunem, precum ar fi testele şi vaccinurile, sunt utilizate într-un mod cuprinzător.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările