Şeful diplomaţiei iraniene: Există un risc mare de război cu Israelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a acuzat Israelul că doreşte război şi a avertizat că acest comportament, dar şi cel al Statelor Unite, creşte şansele unui conflict în regiune, scrie Reuters.

„Cu siguranţă, unii caută război ... Israelul”, a afirmat Zarif la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Acuzând Israelul că a încălcat dreptul internaţional după ce a bombardat Siria, Zarif a criticat şi puterile europene pentru că nu trag la răspundere Israelul şi SUA pentru comportamentul lor în regiune.

„Riscul unui război este mare. Riscul va fi şi mai mare dacă veţi continua să ignoraţi încălcările grave ale dreptului internaţional”, a afirmat el.

„Comportamentul Israelului nu respectă dreptul internaţional. Comportamentul SUA nu respectă dreptul internaţional”, a precizat Zarif.

Zarif, care a declarat că Iranul va respecta acordul nuclear din 2015, a acuzat şi Franţa, Marea Britanie şi Germania că nu fac destule pentru a se asigura că Teheranul are parte de beneficiile economice ale acelui acord.

La rândul său, Şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, premierul Qatarului şi deţinătorul portofoliului de afaceri externe, a avertizat duminică în privinţa diviziunilor tot mai profunde din Orientul Mijlociu la Conferinţa pentru securitate de la Munchen.

"Vedem o creştere în polarizarea regională care creşte de la o zi la alta", a spus el.

În iunie 2017, Arabia Saudită, EAU, Bahrein şi Egipt au rupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Qatarul, acuzând această ţară că susţine terorismul, o acuzaţie pe care Doha o neagă.

Iranul şi conflictele din Orientul Mijlociu au fost duminică în prim-planul agendei Conferinţei pentru securitate de la Munchen.

Sâmbătă, vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că Iranul caută mijloace pentru a comite "un alt Holocaust" şi le-a cerut aliaţilor europeni ai Washingtonului să urmeze exemplul SUA retrăgându-se din acordul nuclear cu Iranul din 2015.

Duşmanii juraţi ai Iranului nu au fost reprezentaţi la conferinţă de duminică, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul saudit Adel al-Jubair şi-au anulat participarea.

Conferinţa se va încheia cu o discuţie despre războiul civil din Siria, menţionează dpa.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite