Şeful diplomaţiei americane: Demisia lui Bashar al-Assad, o condiţie pentru negocierile de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea unei conferinţe de pace privind Siria este imposibilă fără crearea unui guvern de tranziţie în ţară, a declarat secretarul de stat american, John Kerry. El a specificat că în opinia sa, actualul preşedinte sirian Bashar al-Assad, trebuie să demisioneze.

„Noi credem că preşedintele Assad a pierdut legitimitatea necesară pentru unirea oamenilor. Pentru instaurarea păcii în ţară este nevoie de un guvern de tranziţie”, a declarat Kerry după întâlnirea cu emisarul special al ONU în Siria, Lakhdar Brahimi.

Şeful diplomaţiei americane a mai spus că este „urgent“ să fie stabilită o dată pentru conferinţa internaţională de pace privind Siria, numită Geneva-2, după întrevederea pe care a avut-o la ONU cu emisarul Lakhdar Brahimi, relatează AFP.

„Emisarul special Brahimi şi eu am acceptat că nu poate exista o soluţie militară în Siria", a spus Kerry, precizând că Brahimi se va deplasa curând în Orientul Mijlociu.

Rusia a cerut Statelor Unite să convingă opoziţia siriană să participe la conferinţa internaţională de pace privind situaţia din Siria. Consiliul Naţional Sirian, principalul grup al opoziţiei siriene, a anunţat că nu va participa la această conferinţă. Totodată, secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că data începerii negocierilor de pace de la Geneva va fi stabilită cât mai curând posibil.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite