Sigur că este vorba despre bătălia pentru supremaţia mondială, dar vectorul acţiunii îl constituie condamnarea din partea lumii occidentale şi aliaţilor săi a „legii securităţii pentru Hong Kong” gândite de Beijing, acuzată că ameninţă drepturile omului, le încalcă grosolan şi încalcă înţelegerea între China şi Regatul Unit din 1984 privind retrocedarea în 1997 a acestei colonii cu statutul binecunoscut „o ţară, două sisteme”. Este vorba despre acordarea unor drepturi speciale, înscrise într-o mini-constituţie, drepturi mult mai largi decât cele de care se bucură populaţia din China continentală şi care par a fi acum ameninţate.

Astfel a început demersul acesta de protest, cu o scrisoare adresată prim-ministrului britanic Boris Johnson de către un grup de foşti miniştri britanici de externe, solicitându-i să se pună în fruntea unei alianţie globale care să coordoneze răspunsul cuvenit la criza din Hong Kong. Foarte interesant şi plin de semnificaţii este că acest un „grup internaţional de contact“ şi de coordonare a acţiunii internaţionale este similar a ceea ce se crease în 1994 în scopul încheierii conflictului din spaţiul fostei Iugoslavii.

Al doilea pas este însă cu mult mai precis şi, politic vorbind, realmente internaţionalizează ideea protestului prin formarea Alianţei Inter-parlamentare în privinţa Chinei, organizaţie internaţională aflată acum la debuturile sale. Iată obiectivul său:

„Alianţa a fost creată pentru a promova un răspuns coordonat la nivelul statelor democratice la provocările pe care pe reprezintă atitudinea actuală şi ambiţiile viitoare ale R.P.Chineze...Crearea unui răspuns coerent la ridicarea R.P.Chineze condusă de Partidul Comunist Chinez reprezintă o provocare definitorie pentru toate statele democratice. O provocare ce depăşeşte nivelul unor guverne şi administraţii individuale, iar scopul său transcede politicile de partid şi diviziunile tradiţionale între politicile interne şi externe”.

Sunt 19 parlamentari (foto) care au semnat pentru acest proiect, pe listă aflându-se unele nume cunoscute ca senatorii Marco Rubio şi Bob Mendez, alături de colegi ai lor din Australia, Lituania, Suedia, Canada, Japonia, Germania, Olanda, Norvegia, Marea Britanie, precum şi europarlamentari ca Reihard Butikofer, Margarete Bause de la Verzi şi Miriam Lexman din PPE.

Ce se poate întâmpla mai departe? Greu sau aproape imposibil de dat acum un răspuns, dată fiind amplitudinea mişcărilor de protest din SUA împotriva politicilor Administraţiei în general şi a brutalităţii poliţieneşti în special, translatate acum, la scarp mare, în alte ţări ale lumiii, uneori suprapunându-se pe ceea ce este un solid sentiment antiamerican. Inclusiv în unele ţări din Europa. Va conta această dimensiune a revoltei populaţie într-un moment de criză globală?

Nici asta nu e foarte clar din moment ce nu există o poziţie foarte clar formulată la nivelulul alianţelor actuale în ceea ce priveşte tipul de politică de urmat în raport cu China. Opţiunile fiind foarte împărţite în acest moment în care, brusc, din cauza efectelor economice şi sociale ale pandemiei, se pare că singura întrebare care contează este modul în care se va face recuperarea economică. Şi, în acest scop, trebuie redefinite ales, foarte repede şi în termeni deloc ambigui, partenerul sau alianţa cu care se va colabora pe mai departe.

Teribilă de grea şi riscantă alegere deoarece, dacă până acum criteriile de joc erau aproape exclusiv cele proprii supremaţiei globale garantate cu forţa armelor, acum apare un nou curent de gândire, cel care vorbeşte de nevoia de depolitizare a gândirii economice în favoarea rezultatelor garantate de atractivitatea şi gradul de fezabilitate al proiectelor care se pot realiza împreună. Deocamdată, evoluţia jocului nu este decisă, iar negocierile dansează pe aceast tăiş foarte fin şi extrem de ascuţit, iar mesajele care circulă de o parte şi de alta a baricadei sunt de genul celor formulate de Alianţa nou-născută, pluri-valente şi conţinând ameninţări deloc voalate.

Pe de altă parte, la finele acestei luni, va avea lov un video-summit UE-China, esenţial pentru a vedea cum - şi mai ales până la ce nivel - se poate continua pe ideea de cooperare strategică, europenii încercând să îşi apere piaţa internă de prea mare presiune a chinezilor care, dispunând de foarte mari sume  de bani în cash pentru investiţii, vor să cumpere cât mai multe active, în continuarea politicii care i-a făcut să dispună, spre exemplu, de porturi strategice la Mediterană sau, mai aproape de noi, împreună cu ruşii, să transforme Serbia într-un hub extrem de valoros de pe Noul Drum al Mătăsii.

Europa este oare într-atât de dependentă de China încât să fie nevoie urgentă de asemenea alegere strategică de parteneriat? Este în mare măsură în unele domenii  dar întrebarea generală era pusă până acum mai degrabă teoretic sau, cel mult, lucrurile deveneau mai concrete când se vorbea despre dependenţa Statelor Membre din UE de umbrela protectoare americană. Din nefericire însă, în perioada Administraţiei Trump, au devenit vizibile şi se adâncesc faliile în colaborarea euro-atlantică, cu sancţiuni comerciale însoţite adeseori de vorbe grele din partea unor politicieni.

Negocierile din acest moment continuă discuţiile amorsate între partea europeană şi cea chineză de mult timp, dar circumstanţele actuale fac urgentă nevoia de răspuns. Iar acesta se conturează acum fie în sensul unei rupturi motivate politic, răspunzând apelului american, fie o deschidere foarte prudentă spre activarea unei cooperări mult mai ample care să joace atât pe zona terestră cap de pod a Noului Drum al Mătăsii, cu reţeaua de drumuri, căi ferate şi aeroporturi integrate din Europa, fie cu reţeaua de porturi deja achiziţionate sau în care chinezii sunt majoritari în zona Mării Mediterane.

Răspunsul va începe să fie formulat în perioada preşedenţiei germane a UE (parlalelă cu preşedenţia Consiliului de Securitate). Vom vedea cum Germania va stabili sau va influenţa decisiv poziţionarea punctului de balans între uriaşa presiune americană de a porni la luptă împotriva Noului Imperiu al Răului pe care spune că-l reprezentă China şi ceea ce europenii (poate nu numai ei) cred că este garanţia economică imediată pe care o oferă piaţa chineză.

Vreun semnal de alarmă că ceva se pregăteşte, sunt pe masă scenarii în care să se discute despre situaţii conflictuale extinse pornind de la nucleul de tensiune de la Hong Kong şi care  să oblige pe toată lumea să intre într-o cu totul altă paradigmă? Discret, Dominic Raab al Marii Britanii spune că, săptămâna trecută, s-a întâlnit cu omologii săi din Proiectul de cooperare „Cinci Ochi” în domeniul spionajului (cel mai amre din lume la ora actuală) şi care reuneşte UK, Australia, Noua Zeelandă, SUA şi Canada. „La întâlnirea noastră am ridicat posibilitatea unei împărţiri a sarcinilor în cazul în care s-ar produce un exod masiv de populaţie din Hong Kong. Nu cred că acum asta este previzibil...dar este bine să ridicăm problema şi, din punct de vededre diplomatic, analizăm chestiunea”.

Oricum, interesant acest context în care Alianţei interparlamentare se alătură competenţele specifice ale celor din Alianţa „Cinci Ochi”, parte indispensabilă a cooperării internaţionale, cum spunea participanta australiană la discuţia respectivă.

Până la urmă, toată lumea se pregăteşte de cooperare. Depinde în ce sens şi, mai ales, într-un anume caz, împotriva cui.