Încep războaiele? De partea cui va juca România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din păcate, nu e vorba de fake news. Chiar despre asta este vorba şi, în imediat, decidenţii noştri politici se vor confrunta cu un moment dificil, acela al unei alegeri cu costuri multiple şi care vor genera oricum efecte majore de turbulenţă. Înspre toate orizonturile.

Primul război este cel comercial între SUA şi Uniunea Europeană. Nu e vorba despre problema anunţatelor decizii ale Preşedintelui Trump privind posibila impunere, începând cu luna viitoare, a unor supra-taxe protecţioniste pe importurile SUA de oţel şi aluminiu din ţările europene, cu 15-25% în plus faţă de nivelul actual. Asta este tema care urmează, iar europenii au anunţat deja că au propria lor listă de produse la care ar putea impune o supra-taxă similară în primul rând pentru produse agro-alimentare importate din SUA.

Acum, marea problemă care declanşează conflictul este că, în semn de răspuns faţă de hotărârea lui Trump de a abandona unilateral tratatul nuclear cu Iranul şi de a impune sancţiuni foarte severe împotriva tuturor statelor care vor mai face operaţiuni comerciale în Iran sau cu companii iraniene, Uniunea Europeană a decis ca începând cu ziua de azi ora 10.30,  să lanseze procesul pe care-l presupune „legea blocajului“. Este vorba despre „blocking status“, o legislaţie europeană din 1996 pentru situaţii de extremă urgenţă şi „care vizează anihilarea efectelor extra-teritoriale ale sancţiunilor americane“, aşa cum a declarat ieri, la Sofia, Jean-Claude Juncker.

Puteţi accesa aici textul legii respective, în traducere românească, şi veţi vedea ce mijloace are UE să anuleze cu adevărat efectele sancţiunilor americane, folosind cadrul aplicabil începând de azi şi care permite companiilor şi tribunalelor europene să nu se supună reglementărilor privind sancţiunile decise de o ţară terţă şi care, în plus, decide că nici o hotărâre luată de tribunale străine privind sancţiunile nu vor fi aplicabile la nivelul Uniunii Europene. Reamintesc faptul că textul fusese adoptat în 1996 ca măsură de precauţie, adică pentru a  permite companiilor europene să nu fie afectate de se sancţiunile prevăzute de legea americană „Helms-Burton“ (după numele iniţiatorilor ei), decizii privind embargoul american asupra Cubei. În acelaşi timp, mai trebuie spus că legislaţia europeană de blocaj nu a mai fost invocată în momentul respectiv, criza rezolvându-se prin mijloace diplomatice.

Posibil şi acum? Teoretic, orice este posibil şi s-au mai văzut minuni care, de fapt, erau rezultatul deciziei logice a părţilor de a nu escalada situaţia dincolo de limitele ireparabilului. Se poate şi acum?

Cele mai multe răspunsuri sunt de un pesimism moderat, avându-se în vedere cel de-al doilea element, componentă esenţială în ce este acum criza din dosarul iranian.

Este despre declaraţia făcută ieri de Departamentul de Stat american: Mike Pompeo, luni, în cadrul primului său mare discurs de politică externă în calitatea de Secretar de Stat, va anunţa oficial că SUA doresc să purceadă la crearea unei „coaliţii internaţionale“ împotriva regimului de la Teheran şi „acţiunilor sale destabilizatoare“.

SUA vor depune mari eforturi pentru organizarea unei coaliţii...Vom reuni numeroase ţări din toată lumea în scopul precis de a observa regimul iranian printr-o prismă mai realistă, nu numai prin prisma acordului nuclear ci, mai degrabă, prin prisma tuturor activităţilor sale destabilizatoare care nu reprezintă doar o ameninţare pentru regiune, ci pentru întreaga lume“ - a declarat Heather Nauert, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat.

Ce înseamnă asta?

Un prim lucru evident, nu există şi nici nu va exista vreo implicare a NATO. 

Un al doilea lucru important, este neclar ce statut va avea avea această coaliţie, chestiune esenţial de precizat în cazul destul de improbabil că SUA ar dori să obţină un mandat internaţional care să justifice o eventuală operaţiune militară. Nu poate exista perspectiva unui succes la nivelul ONU şi nici o asumare de către Consiliul NATO. Atunci poate exista doar varianta unei „intervenţii pe motive umanitare“ sau alta, cea mai probabilă situaţie, pentru a împiedica acţiunile viitoare ale unui „stat terorist“.

Încleştarea care a început se anunţă teribilă şi ar fi trebuit să avem oameni deja pregătiţi pentru a manageria riscurile de ţară.

De ce spun asta? Pentru că Heather Nauert a invocat, foarte precis şi deloc întâmplător, modelul coaliţiei internaţionale organizate împotriva Statului Islamic, operaţiunea militară începută în 2014 şi care cuprinde azi 75 de ţări şi instituţii internaţionale sau naţionale. Dar, dacă acesta este modelul, avem o problemă de lămurit: operaţiunea respectivă a fost lansată de un grup de state împotriva unei entităţi non-statale, ISIS, auto-proclamată „stat“ şi ale cărei activităţi erau unanim recunoscute drept criminale şi condamnate ca atare de toate statele lumii. De data asta, ţinta este un stat independent şi suveran, membru al ONU şi a cărei legitimitate nu este pusă la îndoială de către marile puteri care vor să continue eforturile pentru a păstra acordul nuclear şi a-l îmbunătăţi, aşa cum au decis ieri liderii europeni reuniţi la Sofia. În plus, azi, la Ankara, liderii lumii islamice vor da un mesaj ce se aşteaptă a fi extrem de dur împotriva Israelului şi a SUA, evident preocupaţi de perspectivele apariţiei în regiune a unui nou conflict de mari proporţii. Deci, care vor fi statele care vor răspunde prezent la chemarea americană?

Să vedem ce vor decide liderii noştri politici care vor trebui să se pronunţe asupra unei eventuale participări a ţării noastre la coaliţia internaţională împotriva Iranului. Şi, dacă răspunsul va fi pozitiv, să spună care este nivelul de angajament, inclusiv cu trupe şi logistică. Să mai vedem dacă vom aplica prevederile legislaţiei de blocaj împotriva SUA. Înainte de asta, poate ar trebui cântărite foarte bine efectele de securitate pe care le implică fiecare dintre opţiuni, iar decizia să fie explicată cu toată responsabilitatea şi transparenţa necesară, dincolo de urile şi intoleranţele personale binecunoscute.

Aşa ar trebui, dar nu e sigur într-un moment în care clasa noastră politică este cuprinsă de o frenezie a distrugerii. Şi, din punctul meu de vedere, aceasta este marea vulnerabilitate cu care ne prezentăm în acest moment într-un joc extrem de tensionat şi după încheierea căruia nimic nu va mai fi ca înainte. Încleştarea care a început se anunţă teribilă şi ar fi trebuit să avem oameni deja pregătiţi pentru a manageria riscurile de ţară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite