Înaltul Reprezentant în numele UE salută anunţul privind stabilirea unor relaţii diplomatice între Bahrain şi Israel

Înaltul Reprezentant în numele UE salută anunţul privind stabilirea unor relaţii diplomatice între Bahrain şi Israel

FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană salută hotărârea stabilirii unor relaţii diplomatice între Regatul Bahrain şi Israel, precizează Înaltul Reprezentant în numele UE, arată un comunicat al Consiliului UE. Acesta vine după ce o decizie similară a fost luată de Israel şi Emiratele Arabe Unite, în urmă cu o lună.

Ştiri pe aceeaşi temă

UE recunoaşte rolul pe care l-au jucat Statele Unite în această chestiune şi consideră că aceste evoluţii reprezintă o contribuţie pozitivă la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE remis sâmbătă News.ro.

Uniunea Europeană reaminteşte asupra declaraţiei din 15 august a.c. şi despre poziţia pe care a avut-o de multi timp că o rezolvare a conflictului arabo-israelian necesită o abordare regională incluzivă şi un angajament bilateral. În această privinţă, UE rămâne fermă în angajamentul unei soluţii negociate şi viabile pentru ambele state, construită pe baza preverilor stabilite la nivel internaţional. UE este pregătită să sprijine în continuare eforturile israeliene şi palestiniene de a relua negocierile în privinţa tuturor chestiunilor pentru a ajunge la o pace corectă şi de durată.

Bahrainul a încheiat vineri un acord pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul, după modelul Emiratelor Arabe Unite, o mişcare menită să reducă tensiunile din Orientul Mijlociu.

Iranul a acuzat Bahrainul că de acum este „complice la crimele” Israelului. Şi Turcia a „condamnat puternic” acordul de normalizare dintre Israel şi Bahrain, văzând în acest fapt „o nouă lovitură” adusă cauzei palestiniene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările