În atenţia vicepremierului Gabriel Oprea:"Am primit onorul ca preşedinte al României, nu ca premier..."

Rândurile care urmează vizează un cetăţean al României, întâmplător, temporar şi nu pentru mult timp, vicepremier al guvernului în funcţiune, la Bucureşti. Conform presei de pe Dâmboviţa, distinsul personaj, supus ieri, ca şi azi, celui pe care îl crede cel mai tare, are o preocupare de ultimă oră. Cine mai primeşte onorul gărzii aliniate, până acum, să prezinte respectul militar celui care încă este preşedintele ţării? Nu şi premierul?

Fac din start precizarea că nu va rezista inovaţia lui Gabriel Oprea, aceea de a flata pe actualul premier, cu onorurile militare cuvenite, în orice stat democrat, doar persoanei care reprezintă simbolul numărul 1 al naţiunii respective. 

Singurul precedent, creat anterior, tot la Ministerul de Interne, este atunci când a sosit acolo Mircea Geoană, care, la sugestia unui expert în alinieri rapide la speranţe pentru schimbări care nu au mai avut loc, a sugerat şi s-a acceptat, ca menţionatul politician să fie primit, de garda aliniată, cu onorul cuvenit preşedintelui României.

Precedentul a reuşit.

Replica a urmat la 1 Decembrie, când premierul de atunci, Emil Boc, a primit onorul acordat de garda militară. nu cel care era, dacă nu mă înşală memoria, numărul 2 în ierarhia statală. 

Acum, Gabriel Oprea se minte pe sine şi pe premier.

Pe sine, pentru că atunci când era ministru al armatei - unde a avansat, la apelul de seară, după criterii feudale, civili de strânsură, la gradul de ofiţer, pe măsura apetitului său, pentru grade mari -, Gabriel Oprea, altfel un simplu cetăţean român, nu ar fi admis ca vreun secretar de stat, sau umilul şef al Statului Major General, din acea perioadă, să beneficieze de onorul gărzii militare. 

Pe premier, pentru că dacă Victor Ponta devine preşedinte, în mod firesc va fi sesizat, de consilierii de la Cotroceni, că nu este corect ca garda de onoare să fie aliniată şi pentru premier, oricine va fi acesta.

Ei bine, nu aş fi scris aceste rânduri dacă viaţa nu ar fi făcut ca înainte de sosirea actualului preşedinte, pe litoral, la festivităţile dedicate Zilei Marinei, un ofiţer care excela ca un comunicator de excepţie, cu presa civilă, nu mi-ar fi propus să joc rolul preşedintelui României.

Echipat în ţinuta de campanie am trecut în revistă garda de onoare şi am rostit cuvintele hărăzite şefului statului, la care militarii aliniaţi au răspuns impecabil.

Ce am simţit atunci?

Că este o clipă pe care trebuie să o trăiască un singur român.

Cel îndrituit de alegători să îi reprezinte, la bine şi la greu, ca un  preşedinte pentru toţi românii.

Oriunde ar fi ei. 

Din perspectiva acelei clipe, irepetabile, emoţionante, electrizante, am o veste proastă pentru concitadinul, concetăţeanul, conaţionalul, rezervistul, vicepremierul, ministrul de interne Gabriel Oprea.

Măsura sa, de a onora, din interes electoral, cu salutul gărzii militare, pe şeful executivului, cuvenit până acum doar preşedintelui ţării va dura până la instalarea viitorului preşedinte la Palatul Cotroceni.

A doua zi, viitorul premier, oricine va fi el, va avea parte de respectul cuvenit rangului său, deloc prezidenţial.

Două săbii nu merg în aceeaşi teacă.

Nici măcar în stiletul de ofiţer al lui Gabriel Oprea.