În Afganistan dansează, fericită, moartea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibanii în palatul prezidenţial de la Kabul
Talibanii în palatul prezidenţial de la Kabul

Scene sfâşietoare la Kabul: mii de afgani au luat cu asalt aeroportul păzit de bine de rău de americani spre a scăpa de talibanii care au preluat controlul asupra Afganistanului. Sunt nenumăraţi cei ce merită să scape.

În focul de avertisment al armelor descărcate pe aeroport de americani sau de alţii, afganii încearcă în disperare, cu miile, să prindă un avion care să-i scoată din infernul taliban. Nu puţini şi-au pierdut viaţa pe aeroportul sufocat de mase. Nu era clar luni dimineaţa cum. Alţi oameni cad din avioanele în care s-au ascuns ca să evadeze cu orice preţ. Concomitent, curg spre Occident apelurile disperate cerând mai multe trupe apusene şi mai multe avioane. Panica creşte din oră în oră. Alte sute de mii au pornit pe calea bejeniei de zile şi săptămâni. Mulţi sunt refugiaţi interni. Dar şi mulţi occidentali, surprinşi de viteza căderii ţării şi a Kabulului, rătăcesc cine ştie pe unde.

Grave inadecvări occidentale

Întrebaţi de soarta lor şi a miilor, dacă nu a zecilor de mii de afgani care i-au ajutat pe români, pe germani, pe americani şi britanici să-şi îndeplinească misiunea în Afganistan în ultimele două decenii, ori de soarta fiicelor şi soţiilor lor, oficialii occidentali dau din colţ în colţ. C-o fi, c-o păţi.

”Încercăm să-i scoatem de acolo... Facem tot ce e omeneşte posibil... Vieţile lor au prioritate... Am dat dispoziţii...” Am făcut ce-am putut. Bla, bla. Filistinism maxim afişează ipocriţii care, din parlamente sau guverne, delirează acum despre himera presupusei ”misiuni îndeplinite” a Occidentului. Mai toţi politicienii încearcă să se arate edificaţi. În fapt n-au habar pe ce lume sunt. Dar dau mai toţi declaraţii empatice, ştiutoare şi sforăitoare, ca şi cum ar controla o situaţie care, dată fiindu-le extraordinara ”competenţă” politică, ”destoinicia” remarcabilă a consilierilor lor, clarviziunea lor personală ”neîntrecută”, precum şi ”priceperea”, dacă nu şi ”omniscienţa” serviciilor lor secrete, le-a scăpat de mult, în mod cu totul misterios, de sub control.

Sigur, de pe aeroportul din Kabul, de unde nu mai decolează avioanele de pasageri, aparatele militare de transport îi scot pe apuseni din ţară. La Londra a aterizat dimineaţa un prim avion. Dar nu-s destule. Sunt mult prea puţine. Sunt mult prea lente. Căci, în răstimp, în Afganistan se moare accelerat. Se moare de glonţ, de cuţit şi de frică. Moartea dansează pe străzi. Moartea s-a prezentat nu doar la aeroport, ci îi pândeşte pe nefericiţi la toate punctele de control edificate de talibani în toată ţara. Din care mai-marii afgani de felul preşedintelui Ghani au fugit de mult, lăsându-şi poporul de izbelişte. Cum şi militarii afgani au refuzat, fără americani, să lupte.

Ipocrizii progresiste

Extrem de strident se bat acum pentru atenţia generală profesioniştii extremişti ai blestemelor la adresa Americii, a vestului, a democraţiei, a capitalismului, a liberalismului. ”Păi nu v-am spus noi?” Păi ”nu ne-au trădat americanii şi pe noi la Yalta”? ”De ce vă miraţi”? Păi ”ce-au căutat ei acolo”? Păi ”nu s-au dus ei să le ia caimacul şi au plecat” luând cu ei cu averile afgane?

Ar fi cu totul inutil să se încerce să li se replice, evidenţiindu-se sărăcia lucie, afgană, de unde nu-i de luat nimic decât cel mult sclavii capturaţi de talibani. Nicio indignare nu o egalează pe a glasurilor care acum deplâng soarta elevilor şi artiştilor afgani. Tot ele au osândit fără oprire, zeci de ani, efortul militar occidental din Afganistan, calificându-l drept ”imperialism”, ori au găsit, conspiraţionist, imaginara ”culpă” a SUA: americanii ar fi căutat să se ”aprovizioneze”, chipurile, ”cu heroină”.

Sunt aceleaşi voci pacifiste, aceiaşi maeştri alintaţi ai vituperării ”masculinităţii toxice”, care acum ţipă după bărbaţi adevăraţi cu arma-n mână şi reclamă războinici şi militari luptători afgani şi occidentali. Acum li se frânge chipurile inima de soarta fetelor şi femeilor. Dar numai vreo 12 ore, cât pare a le fi durata şi capacitatea maximă de atenţie şi de empatie în această epocă tristă a fluxurilor informaţionale. Şi cât dă bine în reţelele sociale.

Pare futilă şi orice tentativă de lămurire a perplecşilor care nu înţeleg în ruptul capului de ce nu e posibil să laşi, în lumea globalizată, care e doldora de arme de distrugere în masă şi de rachete purtătoare, să existe un stat eşuat la cheremul unor bestii care să-şi prefacă ţara în bază teroristă.

Cazul operaţiunii SUA şi NATO în Afganistan e paradigmatic pentru intervenţiile americane, care chiar nu s-au făcut, în istorie, cu scopul jafului, ci, de regulă, din reale raţiuni defensive, eliberatoare şi umanitare. Dar la ce-a folosit cea din Afganistan, dacă lasă ţara în pragul unui genocid?

La ce-a fost bună, dacă, din incompetenţă şi laşitate, occidentalii care au evacuat-o sau sunt pe cale să părăsească ţara, îi lasă în urmă, pradă cruzimii islamiste a unui grup barbar, pe nenumăraţi localnici? Nu sunt fete şi băieţi, copii şi bătrâni, femei şi bărbaţi care i-au ajutat, le-au tradus, le-au slujit de ghizi, au comis alte pentru talibani ”imprescriptibile” crime, de pildă mergând la şcoală, sau trimiţându-şi fetele să înveţe? De ce au fost trădaţi? De ce-s lăsaţi pradă călăilor? Nu s-a ştiut ce-i paşte? De ce nu s-a ştiut?

Şi de ce nu s-a ştiut că o naţiune înrobită nu învaţă limbajul libertăţii în 20 de ani, ca să fie în stare să se apere singură de forţe înarmate şi finanţate de străini şi dirijate din Pakistan sau de aiurea? Unde au fost serviciile secrete apusene? De ce n-au ştiut nimic de colapsul rapid şi total al forţelor militare locale, instruite şi înarmate timp de decenii de servicii?

Ipocrizii multilateraliste şi justificarea intervenţiei umanitare

Nu e singura absenţă din tablou suspectă. Unde sunt acum organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului? Amnesty International şi Human Rights Watch obişnuiesc să se ”bată” viforos cu democraţii ca Israelul, când sunt atacate populaţiile lor civile de către islamişti, spre a le apăra celor din urmă drepturile. De ce acum tac mâlc? Unde sunt Naţiunile Unite, dincolo de pioasele (şi total ignoratele) apeluri ale secretarului general? Dar Uniunea Europeană?

Nu ştiu ONU, UE şi ONG-urile de argumentele perfect valabile şi azi, circulând de la John Stuart Mill încoace, privind legitimitatea intervenţiilor umanitare spre a se pune capăt unor barbarii, comise de inşi de la care nu se poate aştepta reciprocitate şi respectarea de angajamente, ori spre a se reface state eşuate? Până şi gânditori de stânga ca John Rawls şi Martha Nussbaum evidenţiază necesitatea intervenţiilor umanitare fie pentru curmarea suferinţelor umane, individuale, fie în sprijinul edificării unor societăţii ”bine organizate”, care nu practică agresiunea armată, violarea sistematică a drepturilor omului şi varii atrocităţi, ca epurările etnice.

Întrucât harnica moarte cântă şi dansează, fericită, în Afganistan, pe stradă, şi nu promite să lase coasa din mână în următorii ani, nimic n-ar fi mai urgent decât exercitarea de presiuni cât mai ample la adresa guvernelor apusene în vederea punerii pe picioare a unei noi intervenţii umanitare multilaterale în Afganistan. Una care să fie nu doar eficientă în a sista actuala barbarie şi a împiedica edificarea unui emirat islamist terorist, ci şi de suficientă şi garantată durată, astfel încât să le redea afganilor încrederea în capacitatea redresării şi democratizării veritabile a societăţii şi a ţării lor.

Nu e cazul să ne facem însă iluzii. Masele de refugiaţi vin. Alte mase de migranţi se vor pune în mişcare. Dar pe prosperii dregători europeni şi americani toate acestea nu-i vor afecta.

Cu lideri (nu doar ai SUA, ci şi ai Germaniei, sau ai NATO, ca Stoltenberg şi Geoană) care au dat atât de jalnic greş ca acum, nu mai e de făcut nimic, decât, cel mult, să li se ceară urgenta demisie şi substituire. Astfel ca să se poată reporni fie şi de la zero, întru apărarea şi reclădirea lumii libere. Dar, tipic, ei se ţin de scaun cu dinţii. Aşa că n-ar fi exclus să se arunce să încheie acorduri cu talibanii, recunoscându-le, vai, emiratul. Ceea ce, în mod clar, dimpreună cu încurajarea şi întărirea tuturor mişcărilor şi regimurilor islamiste şi teroriste, ar fi încoronarea catastrofei.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite