5 militari americani au fost ucişi în sudul Afganistanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci militari americani au fost ucişi sâmbătă în două atacuri cu bombe artizanale produse în sudul Afganistanului, a anunţat Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate din Afganistan.

Incidentul a avut loc în sudul ţării, unde violenţele s-au intensificat în ultimele luni.

Potrivit ISAF, patru dintre militari au murit în urma exploziei unei mine artizanale, una dintre armele folosite cu predilecţie de talibani, iar un alt militar american a murit într-o a doua explozie, provocată tot de o mină artizanală, în aceeaşi regiune de sud a Afganistanului, informează CNN.

De la începutul lunii iulie, 75 de militari şi-au pierdut viaţa în Afganistan, unde în iunie au fost înregistrate 102 decese în rândurile forţelor internaţionale. De la declanşarea operaţiunilor, la sfârşitul anului 2001, în Afganistan au murit 1.965 de militari străini, dintre care 1.205 erau americani.

Până în prezent, 397 de militari străini au murit de la începutul anului în operaţiunile militare din Afganistan, conform unui bilanţ AFP realizat pe baza datelor site-ului icasualties.org.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite