22 de ani de Zapatismo

Membre ale EZLN.

Deşi ştirea sfârşitului de săptămână trecut a privit capturarea din nou a şefului cartelului din Sinaloa, ”El Chapo” după ce acesta vroia să realizeze un film despre viaţa lui, poate că ar trebui să reamintim un alt eveniment important în Mexicul contemporan, şi anume aniversarea a 22 de ani de luptă zapatistă în statul mexican Chiapas.

Chiapas

Statul Chiapas, cu o suprafaţă de 70.000 de km pătraţi, este una din cele 32 de entităţi federale ale statului mexican, aflat în sudul acestuia, cu o populaţie de 4.8 milioane de locuitori care reuneşte 12 grupuri indigene din cele peste 60 pe care le recunoaşte statul mexican. Unul din cele mai sărace state mexicane, în momentul declarării insurecţiei zapatiste, gradul de sărăcie printre locuitorii din Chiapas ajungea la 56%, în timp ce 1 din 5 copii murea înainte de a împlini vârsta de 5 ani din cauza unor boli curabile.

De-a lungul secolelor, comunităţile indigene din Chiapas au supravieţuit cuceritorilor spanioli, sclaviei pe plantaţiile de trestie de zahăr, independenţei mexicane şi proprietarilor de pământ mestizo, rasismului acestora şi reformelor neoliberale.

Revolta zapatistă din Chiapas: 1994-

Pe 1 ianuarie 1994 când intra în vigoare Acordul de Liber Schimb al Atlanticului de Nord (NAFTA), în Chiapas se organiza o revoltă post-modernă împotriva prevederilor acestui acord. Zapatiştii protestau mai ales împotriva modificării articolului 27 din Constituţia mexicană care punea capăt astfel reformei agrare, precum şi perspectivei de a deschide frontierele mexicane unor produse mai ieftine din ţările membre (Canada şi SUA), afectându-i în mod direct pe ţăranii din Chiapas.

Armata zapatistă de eliberare naţională (EZLN) s-a format însă în clandestinitate încă din anii 1980, când 6 membri au început organizarea şi contactele cu comunităţile locale. EZLN a fost inspirată în lupta sa de unul din liderii revoluţiei mexicane din 1910, Emiliano Zapata, conducător al ţăranilor din statul Morelos şi de sloganul acestuia ”Pământ şi libertate!” EZLN lansa astfel în ianuarie 1994 un manifest electronic propunând printr-o diversitate de medii o revoltă de tip nou care continuă şi astăzi sub forme diferite.

Tot pe data de 1 ianuarie 1994, 3000 de membri ai EZLN atacau oraşul San Cristobal de Las Casas din Chiapas conduşi de Comandante Ramona. Pe lângă atacul asupra oraşului San Cristobal, alte 650 de ferme erau ocupate de membrii EZLN. Revolta din ianuarie 1994 a durat 12 zile, răspunsul statului mexican fiind unul în forţă, trimiţând forţele armate în regiunea junglei Lacandon (centrul teritoriului ocupat de zapatişti). După un armistiţiu cu autorităţile, violenţele împotriva zapatiştilor au continuat.

În februarie 1996 erau semnate Acordurile de la San Andres între autorităţi şi zapatişti care recunoşteau drepturile comunităţilor indigene şi le acordau acestora autonomie. În ciuda acestor acorduri, autorităţile şi forţe paramilitare au continuat abordarea violentă, exemplul cel mai clar în acest sens fiind masacrul din 22 decembrie 1997 din Acteal. În 2000 era adoptată Legea indigenă care acorda drepturi indigenilor, dar nu suficiente. Astfel, în 2001 EZLN s-a organizat pentru un marş din sudul statului către capitala Mexico City, câteva zeci de mii de cetăţeni participând la manifestaţia din capitala mexicană. În ciuda acestei susţineri populare, măsurile instituţionale nu au fost modificate. În 2005 într-una din declaraţiile din jungla Lacandon, EZLN anunţa renunţarea la lupta armată şi intrarea în politică. În 2006 era lansată deci ”Cealaltă campanie” care l-a văzut pe Sub-comandante Marcos parcurgând ţara pentru a discuta problemele reale care îi preocupau pe cetăţeni în timpul campaniei electorale oficiale pentru prezidenţiale.

Ideologia zapatistă

Caracterul indigen aparţinând comunităţii Maya este la baza ideilor propuse de mişcarea zapatistă, acestea aliindu-se unor idei anarhiste şi social-libertariene. Revolta condusă de EZLN a chestionat practicile rasiste mexicane cerând drepturi extinse pentru comunităţile indigene. Pe de altă parte, revolta zapatistă a criticat efectele globalizării asupra micilor comunităţi care, precum cea din Chiapas nu sunt protejate de statul federal. Zapatiştii au făcut apel la societatea civilă mexicană pentru a-i susţine în demersul lor, având un răspuns pozitiv, ceea ce, pe termen mediu a dus la democratizarea mexicană şi la sfârşitul regimului Partidului Revoluţionar Instituţional (1929-2000). Caracterul post-modern a fost dat şi de utilizarea internetului în campaniile de conştientizare lansate de EZLN, o primă formă de revoltă civilă electronică (zapatismo digital) şi prin aşa numitele ”întâlniri inter-galactice”.

Autonomia zapatistă

Pe baza acordurilor de la San Andres (1996), începând cu 2003 erau lansate cele 5 caracoles (cochilii de melc), La Realidad, Oventic, Morelia, Roberto Barrios şi La Garrucha, care reunesc cele 30 de municipii autonome preluate de zapatişti şi care ar avea o populaţie estimată la 100.000. Los caracoles se ocupă de justiţie, afaceri interne, educaţie, conservarea profilului cultural, etc. Procesul de autonomie a popoarelor indigene din Chiapas a rupt aceste comunităţi de orice legătură cu statul federal mexican, aplicând principii de organizare comunitară de origine Maya. Organizarea zapatistă cuprinde 3 niveluri, cel local, municipal şi regional.

Sub-Comandante Marcos şi Comandante Ramona

În data de 24 mai 2014 Sub-Comandante Marcos se auto-declara mort în favoarea unui alt tip de conducere a mişcării zapatiste şi prelua în acelaşi timp un alt nume, cel al unui zapatist ucis de forţe paramilitare, azi Marcos se numeşte El Sub-comandante Insurgente Galeano.

Sub-Comandante Marcos care nu este de origine indigenă şi care a fost identificat de autorităţi ca fiind un fost profesor de filosofie şi comunicare, Rafael Guillen a fost figura publică asociată cu mişcarea zapatistă. El a fost comparat cu un nou Che Guevara, fiind susţinut de mulţi intelectuali de stânga în anii 1990 şi începutul anilor 2000 atât în America latină, cât şi în Europa. Deşi chipul său nu este cunoscut, pentru că, precum ceilalţi lideri ai EZLN aceştia apar în public doar cu o mască de schi pe faţă (şi cu o pipă în cazul lui Marcos), identitatea sa este mai mult sau mai puţin cunoscută. Renunţarea la Marcos a fost un gest simbolic care a dorit să marcheze abandonarea unei conduceri explicite de către cineva care era menit să asigure legătura între statul mexican şi comunitatea indigenă.

Purtarea măştii de către bărbaţi şi a unor batice colorate care le acoperă partea de jos a feţei şi lasă liberi doar ochii, de către femei este menită să îi facă vizibili pe cei invizibili pentru statul mexican, cei săraci, uitaţi mereu, parte a comunităţii indigene.

Un lider important al EZLN a fost Comandante Ramona (1959-2006), ea conducând rebeliunea din San Cristobal în ianuarie 1994. Ramona era şi una din cele şapte femei comandant al armatei zapatiste formată la rândul său din o treime femei. Încă de la începutul revoltei zapatiste au fost lansate şi Legile revoluţionare ale femeilor care revendicau egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii. În 2007 era organizată şi o reuniune zapatistă pentru a discuta mai ales problemele femeilor.

În celălalt Mexic....El Chapo se visează Pablo Escobar

Pe 8 ianuarie 2016 presa mondială a anunţat prinderea din nou a lui El Chapo Guzman, lider al cartelului din Sinaloa după fuga sa din închisoarea mexicană despre care scriam pe acest blog anul trecut. A doua zi, revista Rolling Stone publica un interviu scris de actorul Sean Penn, cunoscut în regiune pentru simpatia arătată liderilor de stânga precum Hugo Chavez şi pentru implicarea sa în politica haitiană după cutremurul devastator din 2010. De acestă dată, Penn, cu ajutorul actriţei de telenovele Kate del Castillo a ajuns până la El Chapo pentru a-i lua un interviu, pentru că acesta de fapt dorea să-şi spună povestea publicului şi prin realizarea unui film despre viaţa sa. În scurtul interviu publicat de revista americană, apare un modest personaj care pare a nu avea nimic de-a face cu liderul organizaţiei criminale responsabilă pentru escaladarea violenţei împreună cu actorii statului mexican. Pe fundal de cântec de cocoşi, Guzman se scuză pentru afacerile sale ilegale prin lipsa alternativei. El Chapo a fost dus după capturearea sa în aceeaşi închisoare din care a evadat ultima dată...Se pare însă că de data aceasta, extrădarea sa către SUA va fi grăbită pentru a preveni o altă evadare...

Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!

Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.