2013, anul în care tragedia siriană a ajuns la apogeu

2013,
anul în care tragedia siriană a ajuns la apogeu

Un copil care lucrează într-o fabrică de armament din Siria

Anul care se încheie s-a dovedit a fi cel mai dramatic de până acum în conflictul sirian. În timp ce acuzaţiile au curs de ambele părţi, un lucru este sigur: au fost folosite arme chimice împotriva poporului, rebelii care luptă cu armata lui Bashar al-Assad sunt parţial controlaţi de al-Qaeda, iar marile puteri mondiale nu au fost capabile să se pună de acord pentru a opri masacrul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începută în primăvara anului 2011 şi înscrisă în lanţul de evenimente ce au marcat schimbările politice din Orientul Mijlociu, cunoscute sub numele de Primăvara Arabă, criza din Siria, pornită de la simple manifestaţii de protest împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, avea să degenereze într-un conflict armat sângeros, soldat până în prezent cu peste 120.000 de victime şi 2,4 milioane de refugiaţi, notează Agerpres într-o amplă analiză.
 
Acest război nu este doar o confruntare între trupele guvernamentale siriene şi o serie de grupări rebele foarte divizate şi eterogene. Pe câmpul de luptă din Siria regăsim şi tradiţionalul conflict dintre musulmanii şiiţi şi suniţi, prezenţa islamiştilor radicali din grupările afiliate reţelei teroriste al-Qaida, dar şi combinaţiile de interese ale puterilor regionale şi mondiale. 
 
De aceea, Washingtonul este amplu criticat atât pe plan extern, cât mai ales intern din cauza sprijinului acordat rebelilor sirieni, despre care se spune că sunt coordonaţi de gruparea teroristă al-Qaeda. Liderii forţelor rebele susţin însă că acesta este un mit creat de preşedintele Bashar al-Assad pentru a-şi argumenta decizia de a nu veni la masa negocierilor cu cei care, de peste doi ani, luptă pentru a-l înlătura de la putere.
 
Principalul argument invocat de americanii care se opun ideii unei ofensive americane în Siria este că, în realitate, forţele rebele au fost acaparate de diverse grupări johadiste, cel mai puternic nucleu fiind controlat chiar de al-Qaeda. 
 
Unii experţi şi mai ales liderii rebelilor susţin însă că acesta este un mit de care preşedintele sirian Bashar al-Assad se foloseşte pentru a justifica războiul civil în care, până acum, au murit peste 100.000 de oameni - dintre care cel puţin 40.000 erau civili. 
 
„Au o prezenţă şi au capturat unele teritorii. Dar luptătorii al-Qaeda reprezintă o minoritate”, spune maiorul Issam Rayyes, fost ofiţer de comunicaţii în Armata Siriană regulată, fidelă lui Assad, care a dezertat în iunie 2012 şi acum face parte din Armata Siriană Liberă, care luptă pentru înlăturarea familiei Assad de la putere. 
 
„Congresul American face o greşeală atunci când crede că opoziţia este al-Qaeda”, a declarat Rayyes pentru publicaţia „The Weekly Stadard”. 
 
„Grupările rebele au un larg spectru ideologic, avem facţiuni seculare pe de-o parte, jihadişti salafiţi de cealaltă, iar majoritatea sunt undeva între aceste două extreme”, se arată într-un nou raport pe această temă publicat de Jeffrey White, Andrew J. Tabler şi Aaron Y. Zelin, cercetători în cadrul Institutului Washington. 
 
„O diferenţă majoră în rândul grupurilor islaamiste apare între aceia care sunt islamici cu interese naţionale sau siriene şi aceia care o misiune jihadistă mondială”, continuă analiza. 
 
Potrivit lui Zelin, în rândul rebelilor sirieni există între 5.000 şi 10.000 de luptători al-Nusra, grup extremist care doreşte înfiinţarea unui califat islamic în nordul Siriei. Totodată, alţi 5.000-10.000 de jihadişti ar fi sosit din alte ţări pentru a lupta în Siria, susţine Zelin. Cel puţin 1.000 dintre aceştia ar fi murit de la izbucnirea războiului civil, în martie 2011. 
 
Majoritatea analiştilor sunt însă de acord că principala grupare din larga umbrelă a rebelilor siriene este, în prezent, afiliată al-Qaeda. 
 
Astfel, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul, state musulmane majoritar sunite, sprijină insurgenţa armată din Siria împotriva preşedintelui al-Assad, provenit din minoritatea alauită, o comunitate religioasă şiită, care este susţinut de Iran, ţară majoritar şiită, dar şi de gruparea libaneză şiită Hezbollah, ce a trimis combatanţi care luptă alături de trupele Damascului. 
 
Dincolo de particularităţile religioase ale zonei, pentru marile puteri mizele conflictului sirian sunt mult mai complexe. Statele Unite doresc schimbarea regimului de la Damasc, dar sunt îngrijorate de posibilitatea ca, în eventualitatea înlăturării acestuia, grupările islamiste infiltrate în rândul insurgenţilor să joace ulterior un rol important în viaţa politică a Siriei. Însuşi preşedintele Barack Obama a afirmat în luna septembrie că reţeaua teroristă al-Qaida a profitat de haosul din Siria pentru a-şi consolida poziţiile. 
 
În schimb, pentru Rusia, criza siriană este o ocazie de a arăta că mai are un cuvânt de spus în politica internaţională. Moscova sprijină deschis regimul sirian, pe care l-a salvat de la o intervenţie militară occidentală după atacul chimic din 21 august din apropiere de Damasc. De asemenea, Rusia şi-a exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca toate rezoluţiile împotriva Siriei, acuzând totodată statele occidentale că au abuzat de mandatul primit anterior în cazul conflictului din Libia. 
 
Pe plan militar, sfârşitul anului 2013 găseşte regimul de la Damasc într-o relativă superioritate în faţa unor forţe rebele dezorganizate şi aflate într-o relaţie de rivalitate.
 
Însă preşedintele Bashar al-Assad preferă să-şi ţină toţi aşii ascunşi – şi are destui, mai ales după întăririle promise de Rusia şi Iran. 
Indiferent de ameninţările Vestului şi de mobilizarea impresionantă de forţe străine din Mediterană, Damascul a răspuns retoricii tot mai agresive fără a face referire la forţele proprii. Replicile de acest fel au fost lăsate de Assad pe seama celor mai vehemenţi aliaţi ai săi: Iranul a ameninţat că va ataca imediat Israelul dacă SUA vor conduce o ofensivă în Siria, în timp ce Moscova a ameninţat cu „consecinţe catastrofale” şi a început să trimită la rândul ei întăriri în Mediterană.
 
Astfel că, deja, conflictul sirian a fost externalizat şi transformat într-o luptă prin interpuşi a marilor puteri. Însă adevărata forţă a armatei controlate de preşedintele sirian s-ar putea dovedi a fi problema reală pentru vestici, după cum a subliniat până acum în nenumărate rânduri senatorul american John McCain. 
 
Cât de puternică este armata siriană?
 
Trupele lui Assad ar putea fi mult mai puternice decât credem – în primul rând pentru că ştim foarte puţine despre ele. La sfârşitul lunii martie, se estima că armata siriană numără peste 170.000 de trupe terestre, potrivit Institutului Internaţional pentru Studii Strategice. Dintre acestea, în jur de 50.000 sunt soldaţi de elită, din comandouri instruite şi sprijinite de luptători iranieni, libanezi, din Hezbollah şi de ofiţeri nord-coreeni.
Suficient pentru a reprezenta o provocare serioasă, în contextul în care americanii cel mai probabil nu vor trimite deloc astfel de trupe din cauza nemulţumirii populaţiei faţă de implicarea SUA în războiul din Irak. 
 
Armament rusesc, mânuit de luptători înrăiţi
 
Artileria din acestă armate este, în cea mai mare parte, de provenienţă rusească sau bazată pe tehnologia Moscovei. Potrivit Institutului, Assad are 5.000 de tancuri multirol, echipate cu sisteme de peenetrare, explorare şi sprijinite de infanterie. Pe lângă acestea, 3.000 de tunuri Howitzer, mortiere şi alte lansatoare de proiectile de dimensiuni mari stau la dispoziţia preşedintelui. 
 
350 de avioane de luptă stau şi ele pregătite, atât aparate menite să se lupte în aer, cât şi aeronave proiectate pentru atacarea ţintelor de la sol. Acestora li se adaugă 100 de elicoptere despre care nu se ştiu prea multe detalii, însă ale căror capabilităţi generale includ transportul de trupe, misiuni de recunoaştere şi atacuri aer-sol. Flota include două nave de luptă care se pot lansa în atacuri asupra submarinelor. 
 
Însă cea mai temută piesă din arsenalul lui Assad este arm chimică, pe care ar fi folosit-o de mai multe ori din martie 2011, de când  izbucnit războiul civil dintre forţele controlate de el şi rebelii sirieni. Regimul sirian ar avea astfel tehnologia necesară pentru folosirea iperitei, un agent chimic cunoscut şi ca „gaz muştar”, foarte persistent, al cărui efect durează mai multe zile, şi a gazului sarin, un alt agent letal, care pătrunde în organism prin piele sau prin inhalare. 
 
Iperita lasă urme după folosire, gazul sarin se evaporă la mai puţin de două minute de la elibarea sa în aer. Cei până la 1.300 de oameni care au murit săptămâna trecută într-un cartier din Damasc ar fi fost atacaţi cu gaz sarin. ONU a confirmat că s-au folosit „substanţe chimice”, însă concluziile finale ale anchetei asupra acestui atac încă nu au fost prezentate.
 
Potrivit organizaţiilor internaţionale, atât trupele guvernamentale, cât şi insurgenţii au comis numeroase atrocităţi. Conflictul ilustrează atât tiparul unui război clasic, cu linii defensive în spatele cărora părţile controlează teritorii întinse, cât şi caracteristicile unui război de gherilă, insurgenţii reuşind să conducă atacuri chiar şi în capitala Damasc. El nu a depăşit graniţele ţării, fiind consemnate însă unele confruntări între rebelii sirieni şi combatanţii Hezbollah pe teritoriul Libanului, iar Israelul, care a manifestat o atitudine prudentă faţă de acest conflict, a lovit pe teritoriul Siriei ţinte despre care afirmă că erau transporturi de rachete pentru Hezbollah. 
 
Opoziţia armată siriană este formată din numeroase grupări, atât de multe încât nimeni nu poate preciza oficial numărul lor. Ea este împărţită în două mari tabere, una moderată, reprezentată în special de Armata Siriană Liberă (ASL), şi una radicală, din care fac parte formaţiuni islamiste, unele având legături cu Al-Qaida, cele mai cunoscute fiind Jabhat al-Nusra şi Statul islamic din Irak şi Levant (EIIL). 
 
Grupările radicale nu luptă doar împotriva preşedintelui al-Assad, ci şi împotriva celor moderate, obţinând la sfârşitul anului 2013 victorii semnificative în faţa celor din urmă. De asemenea, mai multe grupări islamiste au fuzionat în luna noiembrie, formând „Frontul islamic”. În replică, alte grupări ale opoziţiei siriene moderate s-au reunit în „Frontul rebelilor sirieni”. 
 
Evenimentul cu cele mai mari implicaţii survenit anul acesta în teatrul de război a fost atacul chimic din 21 august, în apropiere de Damasc, soldat cu peste o mie de morţi în rândul civililor. Statele occidentale au susţinut că dispun de dovezi ce atestă că trupele guvernamentale sunt autoarele atacului, pe care Damascul l-a pus pe seama rebelilor. Rusia a estimat că atacul a fost realizat cu arme chimice de producţie artizanală, acuzându-i astfel indirect pe rebeli.
 
În luna decembrie, comisia ONU însărcinată cu investigarea atacului chimic din 21 august a publicat raportul final, în care menţionează că astfel de arme au fost folosite în cel puţin cinci locuri în Siria, fără să facă însă referire la posibilii autori ai atacurilor. Experţii ONU au confirmat şi că atacul în urma căruia au murit până la 1.300 de persoane săptămâna trecută în Damasc a fost bazat pe „unele substanţe chimice”, a confirmat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite.
 
Cu toate acestea, SUA nu au lansat ofensiva militară despre care au vorbit tot anul, deşi  Administraţia americană avertizase anterior că folosirea armelor chimice este 'linia roşie' dincolo de care o intervenţie militară devine inevitabilă.
 
Decizia Washingtonului de a renunţa la intervenţia militară poate fi văzută ca un succes al diplomaţiei ruse, însă nici SUA nu au dat dovadă de foarte multă determinare în a porni o operaţiune militară împotriva Siriei, mai ales după ce Parlamentul de la Londra a votat împotriva participării Marii Britanii la un eventual atac. 
 
Lipsa acţiiunii militare a nemulţumit însă aliaţii SUA din regiune. Conduse de Arabia Saudită, ţările din Golful Persic au făcut front comun şi şi-au dezvoltat o strategie independentă de SUA faţă de situaţia din Orientul Mijlociu, nemulţumite de incoerenţa Statelor Unite faţă de criza din Siria şi de lipsa unei intervenţii militare în războiul civil dintre rebelii sirieni şi armata loială regimului condus de al-Assad.
 
 În primul rând, ele şi-au intensificat eforturile pentru sprijinirea opoziţiei siriene în războiul cu regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad. Statele au suplimentat transporturile de armament către rebeli şi pun bazele unor noi baze de instruire a acestora în Iordania.
 
Pe plan diplomatic, în contextul în care întâlnirile statelor ce susţin opoziţia moderată siriană, reunite în grupul 'Prietenilor poporului sirian', nu au condus la vreo iniţiativă substanţială, evenimentul cel mai marcant a fost planificarea Conferinţei de pace Geneva-2, care va începe în data de 22 ianuarie la Montreux, în apropiere de Geneva, şi care a fost propusă în luna mai de şefii diplomaţiilor americană şi rusă, John Kerry şi Serghei Lavrov. 
 
Conferinţa a fost amânată succesiv din cauza refuzului opoziţiei siriene de a participa la discuţii atât timp cât preşedintele al-Assad se află la putere şi nu este exclus de la orice participare politică în perioada de tranziţie. Negocierile ar urma să aibă la bază acordul semnat la Geneva pe data de 30 iunie 2012, care defineşte cadrul unei tranziţii politice în Siria. 

CITEŞTE MAI MULT
 
 
Un atac occidental este iminent, însă preşedintele Bashar al-Assad preferă să-şi ţină toţi aşii ascunşi – şi are destui, mai ales după întăririle promise de Rusia şi Iran.
 
 
Strategia occidentală pentru Siria se concentrează pe atacuri aeriene, însă unul dintre americanii care au proiectat acest plan are dubii serioase cu privire la reuşita lui.
 
 
Atacul în urma căruia au murit până la 1.300 de persoane săptămâna trecută în Damasc a fost bazat pe „unele substanţe chimice”, a confirmat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite. La ora 16.00 a României, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni la New York pentru a decide dacă va aproba demararea unei ofensive militare în Siria.
 
 
Vestul declară deschis că este pregătit pentru o intervenţie militară în Siria chiar şi fără acordul ONU, Damascul răspunde că deţine mijloace pentru a respinge atacul occidental.
 
 
Specialistul în geopolitică Marius Văcărelu a intrat în dialog cu jurnalistul Cristian Unteanu pentru a analiza situaţia Siriei, ţară măcinată de peste doi ani de un război civil. După un presupus atac cu arme chimice de săptămâna trecută, în care au murit până la 1.300 de oameni, Vestul pare hotărât să intervină militar, cu sau fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.
 
 
 
Delegaţia ONU care a ajuns luni în Siria pentru a ancheta suspiciunile de atac cu arme chimice a fost ţintită de obuze de mortier şi focuri de lunetă, alimentând controversele privind folosirea de gaze toxice împotriva poporului sirian.
 
 
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat la telefon, luni, cu premierul britanic David Cameron despre situaţia din Siria, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat.

Liderii din administraţia siriană încep să fie „vânaţi” de rebelii opoziţiei

Guvernatorul provinciei Hama din centrul Siriei a fost ucis, duminică, într-un atentat cu maşină-capcană, au anunţat surse din televiziunea naţională, atacurile fiind atribuite rebelilor.

INFOGRAFIE Conflictul din Siria reaprinde Războiul Rece. Istoria atacurilor cu arme chimice

Siria se află mai aproape ca niciodată de o posibilă intervenţie militară din exterior, după presupusul atac chimic de la Damasc.

Reuters: După atacul din Damasc, livrările de arme către rebelii sirieni au crescut

Susţinătorii din Golf ai rebelilor sirieni au livrat 400 de tone de armament militanţilor anti-Assad, într-unul din cele mai mari transporturi de arme de la începutul conflictului în 2011, anunţă cotidianul israelian Haaretz, citând surse ale opoziţiei siriene.

Regimul sirian a autorizat ancheta ONU în cazul presupusului atac cu arme chimice

Autorităţile guvernamentale din Siria au autorizat o anchetă a unei echipe a Naţiunilor Unite în zona suburbiilor Damascului, unde există suspiciuni că a avut loc un atac cu arme chimice, în noapte de 21 august, relatează AFP.

John Kerry a discutat cu ministrul sirian de Externe despre presupusul atac cu arme chimice

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut o discuţie telefonică astăzi, în mod excepţional, cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, despre presupusul atac cu arme chimice din 21 august, anunţă Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Casus belli: armele chimice siriene. Unde este adevărul?

„Avem la dispoziţie o serie de opţiuni şi vom acţiona într-un mod foarte în cunoştinţă de cauză pentru ca deciziile să corespundă atât interesului nostru naţional, cât şi analizei noastre privind ceea ce poate să facă pentru avansarea obiectivelor noastre în Siria", a declarat un oficial al Casei Albe, ieri seară la Washington.

SONDAJ: Americanii se opun intervenţiei militare în Siria

Aproximativ 60% dintre americani consideră că Statele Unite nu ar trebui să intervină în războiul civil din Siria, în timp ce numai 9% cred că preşedintele Obama ar trebui să permită o intervenţie militară, conform unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos.

Siria ameninţă SUA: „Va arde tot Orientul Mijlociu“

Guvernul de la Damasc a avertizat sâmbătă Statele Unite că un atac asupra Siriei „nu va fi vreun picnic pentru nimeni, sub nicio formă, pentru că o agresiune ar atrage grave repercusiuni şi ar fi o minge de foc care ar face să ardă întreg Orientul Mijlociu”, notează EFE.

 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: