Excepţia Costa Rica

Costa Rica este una din cele mai mici ţări latino-americane, parte a Americii centrale cu o populaţie de doar 4.5 milioane de locuitori. Costa Rica este în primul rând o excepţie regională, o ţară cu o lungă istorie democratică în termeni comparativi. În 1948, printr-un acord între principalele partide politice se instituia un regim democratic şi renunţându-se la armată, cea care a provocat atâtea dezastre în ţările vecine.

Din 2014, Costa Rica are un preşedinte de stânga, Luis Guillermo Solis, reprezentând Partidul Acţiunii Cetăţeneşti (PAC), fost profesor de ştiinţe politice, acesta a câştigat alegerile foarte uşor, după ce competitorul său a renunţat să se mai prezinte la turul 2 al alegerilor. Protejarea mediului a fost o parte importantă a programului său electoral, el opunându-se oricărei decizii care vizează administrarea privată a resurselor de apă. În 2014 în Costa Rica a fost aprobată Legea Managementului Resurselor de Apă care declară apa un bun public şi accesul la aceasta un drept fundamental.

Costa Rica şi-a asumat angajamentul de a deveni prima ţară neutră din punct de vedere al CO2 prin ”Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu” de la Monaco din 2008. Ţara este deja un reper al eco-turismului care reprezintă 96% din turism şi beneficiind de un număr foarte mare de parcuri naţionale. Consumul de energie este oricum foarte redus în activităţile principale care sunt cele legate de turism sau agricultură.

Energia verde este în primul rând hidro-energie, ploile abundente fiind folosite de cele 4 uzine hidroelectrice din ţară care furnizează întreaga energie electrică; acestora li se adaugă energie eoliană, solară şi geotermică. Succesul înregistrat anul acesta este însă dependent de cantitatea de ploaie anuală care poate varia destul de mult. Cei peste 100 de vulcani de pe teritoriul ţării, dintre care 5 sunt activi şi 2 sunt adormiţi, reprezintă resursa de energie geotermică, adică 14% din totalul energiei în 2012. În 2014 guvernul a decis să investească o sumă importantă, 958 de milioane de dolari (cu ajutor japonez şi din partea Băncii Europene de Investiţii) pentru a dezvolta instalaţii în apropierea vulcanului Rincon de la Vieja.

Exemplul Costa Rica este cu atât mai interesant dacă ne gândim la proiectul cel mai important la nivel regional lansat de guvernul lui Daniel Ortega din ţara vecină, Nicaragua. Proiectul unui canal inter-oceanic construit cu sprijin chinezesc, mai mare decât Canalul Panama a început deja să devină realitate şi va avea un cost foarte important pentru mediu. Pariul făcut de Costa Rica, acela de a proteja mediul este, pe termen lung, cea mai bună investiţie.

Instituto Terra (1998) – Sebastiao Salgado[1]

Filmul documentar Sarea pământului regizat de Wim Wenders şi de Julian Ribeiro Salgado (2014) prezintă opera şi viaţa fotografului de origine braziliană Sebastiao Salgado. Filmul este o bijuterie, imaginile celebre din Americi, Etiopia sau Papua Noua Guinee fiind explicate de autor filmat de unul din fii săi şi de marele regizor german. Salgado a făcut turul lumii urmându-şi pasiunea, aceea de a-i descoperi oamenii, chipurile lor, poveştile şi suferinţele lor. Genocidul din 1994 din Rwanda a fost prea mult pentru el aşa că s-a întors în ţara sa de origine, în Brazilia.

Aşa începe povestea fantastică, dar reală a Insituto Terra care a ajutat la reîmpădurirea unei suprafeţe de 17.000 de acri în Minas Gerais într-o zonă care fusese transformată în stepă: câteva milioane de copaci au fost plantaţi şi alţii îşi aşteaptă răndul. Aria reîmpădurită a fost declarată parc naţional în 2004 şi exemplul IT este urmat de alte proiecte din lume, dar şi în Brazilia. Despădurirea amazoniană este dramatică deşi ea a scăzut în ultimii 10 ani, peste 600.000 de km2 au fost distruşi începând din anii 1970.

Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!

Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.


[1] Site-ul Instituto Terra: http://www.institutoterra.org/eng/#.VRpcEZOUdsA