15 ţări europene cer (degeaba) Israelului să renunţe la proiectul construirii de locuinţe în Cisiordania

13 mai 2022, înmormântarea jurnalistei palestiniene ucise la Jenin FOTO Profimedia

Nu există vreo speranţă ca Israelul să răspundă pozitiv acestei cereri, cum nu răspunde, de ani şi ani de zile, la interpelări similare, inclusiv celor venite din partea ONU. Este evident că aşa se va întâmpla, un element care se va adăuga nesfârşitei liste de motive care alimentează atitudinea ostilă a palestinienilor şi actele lor de violenţă.

Nu mă miră intrarea politicii Uniunii Europene în domeniul de umbră al non-relevanţei. Dar ce este de subliniat acum ţine, din punctul meu de vedere, de faptul că, din nou, şi pe acest subiect, europenii sunt absolut incapabili să ajungă la un punct de vedere comun, mereu divizaţi şi din această cauză foarte previzibil puşi în situaţia extrem de ciudată şi comică de a juca pe paliere separate, demonstrând tuturor adversarilor că nu au realmente de ce să se teamă. Şi, în consecinţă, chiar să nu se simtă în niciun fel obligaţi nici măcar să răspundă, d-apoi să reacţioneze, în acest caz precis israelienii ştiind că, orice-ar face, absolut orice, deasupra lor va sta oricum scutul de protecţie american care-i fereşte de orice consecinţe, mai ales de declanşarea unor investigaţii şi eventuale proceduri punitive din partea organismelor justiţiei internaţionale.

Drept care, oare de ce le-ar păsa israelienilor de comunicatul comun semnat de miniştrii de externe din Franţa, Belgia, Danemarca, Finlanda, Polonia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Malta, Norvegia Spania şi Suedia în care spun că :”Suntem profund preocupaţi de decizia Consiliului israelian al planificării de a continua planurile de construcţie pentru peste 4000 de locuinţe în Cisiordania. Solicităm autorităţilor israeliene să revină asupra acestei decizii...acest noi proiecte de locuinţe constituie un obstacol suplimentar la soluţia „Celor Două State”...şi constituie în mod clar o încălcare a dreptului internaţional şi împiedică o pace justă, durabilă şi globală între israelieni şi palestinieni”.

Degeaba.

Cum tot degeaba se dovedeşte şi o cerere similară formulată de într-o declaraţie verbală asumată de câteva state europene membre în Consiliul de Securitate al ONU: „Urmărim cu profundă îngrijorare escaladarea tensiunilor, inclusiv în Ierusalimul de est unde a avut loc o confruntare în zona Locurilor Sfinte. În spiritul celor spuse de Secretarul General al ONU privind invitaţia la calm şi dezescaladare, violenţele trebuie să fie imediat oprite....Condamnăm toate actele de terorism, inclusiv tirurile de rachete din Gaza către Israel. Deteriorarea situaţiei de securitate face necesară restaurarea unui orizont politic pentru un proces de pace credibil”. Desigur, în dorinţa de a nu supăra pe nimeni, nu se mai pomeneşte nimic despre punctul central al contestaţiilor sângeroase, adică statutul zonei de est a Ierusalimului (acolo unde se află şi moscheea Al-Aqsa) ocupată de Israel în timpul războiului din 1967 şi apoi, începând cu 1980, anexată complet, demers considerat ilegal şi niciodată recunoscut ca atare de comunitatea internaţională, situaţie consemnată şi prin decizii ale Naţiunilor Unite. Aveţi aici rezumatul făcut de cei de la ONU privind demersurile lor şi ale diverselor organisme şi organizaţii care-şi trimit reprezentanţii în zonă, un balet diplomatic care menţine doar iluzia că cineva ar vrea să facă ceva, realitatea fiind de altfel consemnată chiar în acest document, conflicte intense în care mor sau sunt răniţi sute şi sute de oameni.

Cine e de vină?

Nimeni, deoarece, conform unui scenariu bine exersat de decenii, orice incident este explicat exclusiv prin mârşăvia adversarului, malign, mincinos şi mereu şi definitiv răuvoitor. Mentalitate tragică vizibilă şi în cazul asasinării ziaristei palestiniene Shirin Abu Aqleh (foto) de la Al Jazeera care transmitea din mijlocul confruntărilor din tabăra de refugiaţi de la Jenin, ceea ce a provocat reacţii internaţionale imediate printre care, poate cea mai semnificativă la nivel simbolic, anularea vizitei pe care Preşedintele Biden trebuia s-o efectueze în Israel în luna iunie, motivaţia fiind aşteptarea rezultatelor anchetei cerută de ambasada americană la Ierusalim din cauza cetăţeniei americane a ziaristei asasinate. Cine a ucis-o? Palestinienii acuză forţele israeliene, dar, de partea cealaltă, avem intervenţia prim-ministrului israelian care acuză că ţara sa ar fi blamată „fără a se avea probe concrete” spunând că ar fi posibil ca un lunetist palestinian să fie la originea tragediei.

Până atunci, violenţa şi intoleranţa cresc fără ca nimeni să poată sau să vrea cu adevărat s-o oprească.

Dincolo de orice declaraţii politice, dincolo de capacitatea actorilor zonali sau internaţionali de a face ceva concret, iată ce se petrece în teren:

Aveţi aici imaginile aproape imposibil de imaginat în secolul nostru, înregistrate în timpul ceremoniei de înmormântare a ziaristei palestiniene, atunci când poliţia israeliană intervine cu maximă brutalitate (folosind inclusiv o grenadă luminoasă) împotriva participanţilor care purtau steaguri ale Palestinei.

Mai 2022: atât poate face comunitatea internaţională, atât pot face europenii, în afară de discursuri umaniste şi, după cum se vede, valabile ca o frecţie la picior de lemn, cum ar spune teribil de concreta înţelepciune tradiţională românească. Pe cale de consecinţă, nici nu ne implicăm şi, cel mai bine, ne facem că nici nu vedem