523 de ani

Cristofor Columb este considerat în Europa şi în Statele Unite ale Americii ”cel care a descoperit” America deşi pe teritoriul acesteia ajunseseră deja europeni încă din secolul X şi popoare din Polinezia, cu mult înaintea lui Columb. În ultimele decenii, ziua Rasei, ziua Americii, sau Columbus Day (SUA) este din ce în ce mai contestată şi pe bună dreptate.

”În 1492 nativii au descoperit că erau indieni,

au descoperit că trăiau în America,

au descoperit că erau goi,

au descoperit că exista păcatul,

au descoperit că trebuiau să se supună unui rege şi unei regine din altă lume

şi unui zeu din alt cer,

şi că acest Dumnezeu a inventat vina şi hainele

şi a ordonat să fie ars de viu cine adora soarele şi luna şi pământul şi ploaia care-l udă”

(Eduardo Galeano)

Ca în fiecare an, prima întâlnire cu studenţii în cadrul cursului meu de Politică şi societate în America latină de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti are loc în jurul datei de 12 octombrie şi tema ”descoperirii de către Columb” a Americii revine mai ales dintr-o perspectivă critică. M-am gândit că ar fi interesant să reiau şi aici dezbaterile din jurul acestei date care deşi contestată pentru semnificaţia ei, rămâne o dată importantă pentru America latină.

Istoria eurocentrică a Indiilor

Istoria eurocentrică a Americii latine începe cu data de 12 octombrie 1492 când Cristofor Columb încheia prima sa călătorie către ”Lumea nouă” ajungând în insulele Bahamas. În ciuda unei prezenţe europene cu mult înaintea sosirii lui Columb, acesta este încă celebrat drept ”cel care a descoperit America”. Vikingii au fost însă primii care au ajuns pe teritoriul american venind din Europa, iar Leif Erikson ar fi fost primul european care fonda un aşezământ pe teritoriul Canadei de astăzi cu 500 de ani înaintea lui Columb.

În octombrie 1492, Columb întâlnea Arawaks pe care îi numea în mod eronat indieni ca şi pe ceilalţi întâlniţi în restul insulelor crezând că a ajuns în Indii. Printr-un requerimiento colonizatorii spanioli cărora Columb le-a deschis calea către îmbogăţire rapidă, preluau în numele Coroanei spaniole pâmântul indigenilor cărora li se oferea dreptul de a munci pentru un stăpân în schimbul unui tribut (în aur).

Las Casas şi distrugerea Indiilor

Deşi încă de foarte devreme Bartolome de Las Casaas a relatat în O scurtă istorie a distrugerii Indiilor(1552) dezastrul provocat asupra populaţiilor locale în urma sosirii europenilor, sistemul instaurat ca urmare a cuceririi de către spanioli a acestor teritorii a continuat. Las Casas, care este primul preot care serveşte pe teritoriul Indiilor occidentale, are apoi o encomienda adică o moşie pe care lucrează sclavi indigeni, descrie groaznicele masacre la care este martor în Cuba. Las Casas, martor al unui genocid încearcă să propună coroanei spaniole o serie de reforme începând cu 1516.

Scriind despre Cuba Las Casas aminteşte ”Trăiau acolo mai mult de cinci sute de mii de suflete, iar azi nu mai rămâne nimeni. Spaniolii au ucis toţi locuitorii transportându-i pe insula Hispaniola (pe care şi-o împart azi Haiti şi Republica Dominicană) unde nu mai erau.”[1] Şi adaugă ”În aceşti patruzeci de ani, mai mult de 12 milioane de suflete, bărbaţi şi femei au murit în mod nedrept din cauza tiraniei şi a operelor infernale ale creştinilor.”[2]

După genocidul populaţiilor locale, colonizarea şi organizarea unui sistem de exploatare a bogăţiilor miniere în primul rând (argint şi aur) a avut ca susţinere utilizarea sclavilor aduşi încă de foarte devreme din Africa pentru a înlocui o populaţie locală deja decimată.

Contestarea discursului aniversar

Contestarea celebrării ”descoperirii” de către Columb a apărut destul de devreme nefiind specifică secolului nostru sau secolului 20. De altfel, un moment cheie în acest sens l-a reprezentat data de 1892 când se celebrau 400 de ani de la sosirea lui Columb şi când aceasta a fost criticată din pricina asocierii cu hispanitatea. În ultimele decenii, din ce în ce mai multe reacţii critice au fost înregistrate şi o presiune pentru a abandona această celebrare continuă să se facă prezentă.

Rămâne că, începând cu 12 octombrie 1492 istoria Americilor şi a locuitorilor lor s-a schimbat iremediabil. Această dată nu poate fi ignorată, uitată, dar e important ca semificaţia sa să fie replasată într-o perspectivă critică, care să aducă în discuţie toate elementele necesare înţelegerii acestui eveniment istoric. De altfel, în multe state nord-americane şi în ţări latino-americane, celebrarea sa a fost înlocuită cu o zi a popoarelor indigene.

Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!

Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.

[1] Bartolomé de Las Casas, Très brève relation de la destruction des Indes, Paris: La Découverte, 1996, 51.

[2] Ibid.