10.025 km, zbor neîntrerupt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un record absolut, realizat anual, numai pentru a-şi găsi partenerul Nu face parte din grupul celor mai cunoscute păsări, dar Pittima Minore (sau Limosa Lapponica) va dobândi un loc în

Un record absolut, realizat anual, numai pentru a-şi găsi partenerul

Nu face parte din grupul celor mai cunoscute păsări, dar Pittima Minore (sau Limosa Lapponica) va dobândi un loc în "Cartea Recordurilor", graţie performanţei sale unice: ea a zburat fără oprire timp de şapte zile, perioadă în care a parcurs o distanţă impresionantă din Noua Zeelandă până în Coreea de Nord, respectiv 10.025 de kilometri.

Ornitologii, care au numit temerara pasăre "E7", i-au urmărit parcursul cu ajutorul unui cip implantat sub piele. Micuţa zburătoare, care nu cântăreşte mai mult de 800 de grame, a plecat în căutarea unui partener la mijlocul lunii martie, din Peninsula Coromandel, Noua Zeelandă. După o săptămână de zbor continuu, ea a aterizat pe o câmpie cu sol noroios, numită Yalu Jiang, din Coreea de Nord. Dacă ar fi avut un jurnal de bord, atunci ar fi notat că a zburat cu circa 56 km/oră, la o înălţime de 2.000 de metri.

O călătorie demnă de Jules Verne

Cipul, care a acţionat ca o cutie neagră a unui avion, le-a permis ornitologilor să observe nu numai momentul aterizării, ci şi ruta pe care a urmat-o micuţa pasăre.

Astfel, după ce a plecat din Noua Zeelandă, "E7" a traversat Marea Tasmaniei, a zburat pe lângă Papua Noua Guinee, mai precis pe lângă coastele estice ale acesteia, apoi deasupra Insulei Guam şi a Mării Galbene, ajungând, în fine, în Coreea de Nord. La destinaţie, ea nu cântărea mai mult de 400 de grame, ceea ce înseamnă că, în timpul zborului extenuant, greutatea ei s-a redus la jumătate. Din acest motiv, păsările Limosa Lapponica se opresc în Coreea de Nord între cinci şi şase săptămâni, pentru a se odihni şi a recupera greutatea pierdută. După aceea, ele pleacă în partea finală a voiajului, adică mai fac 5.000 de kilometri către Alaska, unde îşi găsesc un partener şi cuibăresc. În Noua Zeelandă există circa 70.000 de exemplare de Limosa Lapponica. Ele încep să emigreze spre Alaska pe la patru-cinci ani şi o fac apoi pentru toată viaţa.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite