10 lucruri despre islamiştii somalezi Al-Shabab

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruparea radicală numără mii de luptători
Gruparea radicală numără mii de luptători

Gruparea radicală somaleză al-Shabab, care şi-a asumat responsabilitatea atacului asupra centrului commercial din Nairobi, soldat cu peste 70 de morţi, este un grup afiliat reţelei al-Qaeda.

Ce este Al-Shabab?

Al-Shabab, care înseamnă „tineret” în arabă, este o grupare teroristă islamică care s-a constituit după ce dictatorul somalez a fost înlăturat de la putere în 1991. Gruparea a apărut în 2006, după înfrângerea Uniunii Tribunalelor Islamice din Somalia (UTI) de către alianţa miliţiilor grupurilor guvernului de tranziţie somalez, scrie cotidianul spaniol „La Verdad”.

Pe ce teritorii se întinde gruparea?

Miliţia radicală a câştigat controlul capitalei somaleze Mogadishu în 2006 şi a condus părţi importante din sudul şi centrul Somaliei până în 2011, când forţe ale Uniunii Africane, sprijinite de ONU şi în rândul cărora se numărau şi soldaţi din Kenya şi Uganda, i-au alungat din oraş. Un an mai târziu, Al Shabab pierdea un port important – Kismayo. Rebelii controlează încă multe zone rurale din Somalia, unde au impus Sharia (legea islamică). În aceste regiuni, femeile sunt omorâte cu pietre pentru adulter, iar hoţilor li se amputează mâinile.

Câţi luptători numără mişcarea rebelă?

Potrivit Associated Press, nu se ştie un număr exact, însă este vorba de câteva mii de militanţi, dintre care câteva sute sunt veniţi din afara ţării. O parte din insurgenţii străini sunt din Orientul Mijlociu şi au experienţă în conflictele din Irak şi Afganistan, ceilalţi sunt recrutaţi din comunităţile somaleze din SUA şi Europa.  Jurnaliştii de la „La Verdad” estimează că Al Shabab numără aproximativ 7.000 de luptători, majoritatea proveniţi din taberele de refugiaţi somalezi de la frontiera ţării cu Kenya şi Etiopia.

De ce atacă islamiştii somalezi Kenya?

Al Shabab justifică atacurile împotriva Kenyei şi Ugandei pentru contribuţia militară a acestor ţări la trupele Uniunii Africane desfăşurate pe teritoriul somalez în 2011, când grupul extremist a început să-şi piardă din putere. De altfel, rebelii au ameninţat Kenya cu represalii de mai multe ori în ultimii doi ani.

Printre acţiunile cele mai relevante asumate de acest grup se află asasinarea, în iulie 2010, a 79 de persoane la Kampala (Uganda), în timpul Cupei Mondiale de Fotbal, şi în 2013 a presupusului spion francez, Denis Allex, care se afla de trei ani sechestrat în Somalia.

Legături cu Al-Qaeda?

În februarie 2012, Al-Shabab şi Al-Qaeda au anunţat că şi-au unit forţele, liderul grupării somaleze, Moktar Abu Zubair, i-a jurat credinţă reţelei teroriste internaţionale. Oficialii americani cred că o parte dintre teroriştii al-Qaeda care au bombarvat ambasadele SUa din Kenya şi Tanzania în 1998 au primit refugiu în Somalia.

Cum se finanţează islamiştii somalezi?

Înainte de intervenţia trupelor africane, Al-Shabab încasa câştiguri frumuşele din taxe şi comisioane percepute în porturi şi aeroporturi şi din contribuţii „jihadi”. Potrivit unui raport ONU, în 2011, Al-Shabab a câştigat între 70 şi 100 de milioane de dolari.

E o grupare divizată?

După alianţa cu al-Qaeda, în interiorul grupării islamiste somaleze s-a produs o schismă. Pe de o parte, aripa dură a grupului consideră că lupta trebuie concentrată pe Somalia, în timp ce insurgenţii străini vor să pună la punct o strategie teroristă regională, notează AP. De asemenea, nu toţi rebelii somalezi sunt de acord cu decizia grupării de a nu permite organizaţiilor internaţionale să opereze pe teritoriu somalez şi să furnizeze mâncare celor câteva milioane de oameni care suferă de foamete.

Care e rolul SUA în lupta împotriva Al-Shabab?

Statele Unite au sprijinit prima intervenţie africană împotriva Al-Shabab, din 2006, când au ajutat trupele etiopiene să invadeze Somalia. Washingtonul a finanţat forţele africane care lupta cu rebelii somalezi. Potrivit AP, intervenţia Etiopiei, un duşman al Somaliei, a radicalizat al-Shabab şi ar fi împins gruparea în mâinile al-Qaeda.

În 2008, gruparea este inclusă pe lista organizaţiilor teroriste elaborată de guvernul american.

Ce îi inspiră pe islamiştii somalezi?

Al-Shabab este o grupare inspirată de versiunea wahabită a Islamului, deşi majoritatea somalezilor sunt adepţi ai sufismului. Obiectivul grupării este instaurarea unui stat islamic de orientare wahabbită în cornul Africii.

Ce îi rezervă viitorul Somaliei?

Primul guvern ales în Somalia din ultimele două decenii a venit la putere în urmă cu un an, iar, împreună cu  forţele Uniunii Africane, are posibilitatea de a crea „o oportunitate pentru schimbarea fundamentală a  traiectoriei Somaliei", potrivit Departamentului de Stat al SUA.


Ştiri pe aceeaşi temă:

UPDATE VIDEO Autorii masacrului de la Nairobi, greu de ucis. Preşedintele kenyan a anunţat, la ONU, că operaţiunea forţelor de intervenţie s-a încheiat

Preşedintele Kenyei, Uhuru Kanyatta, a anunţat la Adunarea Generală a ONU, că operaţiunea forţelor de ordine împotriva militanţilor islamişti care au comis atacul într-un centru comercial din Nairobi s-a încheiat, precizând că pierderile suferite sunt "imense", informează AFP. După patru zile, coşmarul de la mall-ul din capitala Kenyei pare să fi luat sfârşit.

Teroriştii de la mallul din Nairobi susţin că încă deţin ostatici

Grupul de islamişti înarmaţi din spatele atacului terorist produs într-un mall din capitala kenyană Nairobi susţin că încă deţin ostatici în viaţă, deşi forţele de ordine kenyene au afirmat că autorităţile au recâştigat controlul asupra clădirii, notează Fox News.

Kenya: Mai mulţi americani şi o britanică, printre teroriştii de la Nairobi

Doi sau trei americani şi o britanică s-au aflat printre persoanele care au atacat centrul comercial Westgate, la Nairobi, omorând cel puţin 60 de persoane, a declarat luni ministrul kenyan de Externe Amina Mohamed pentru postul public american de televiziune PSB, relatează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite