Victoria Nuland  şi identitatea Uniunii Europene

Melodia „Living next door to Alice” cântată de Smokie a ajuns la vremea ei un hit, dar imortalitatea şi-a câştigat-o doar odată cu reacţia exasperată a unui DJ olandez, care la finalul cântecului întreba retoric audienţa: „Alice, who the f__k is Alice”. Şi această idee a fost preluată de un alt interpret, melodia a fost rescrisă, a prins foarte bine la public şi a reuşit astfel să câştige nemurirea ... a reuşit să devină mai mult decât un şlagăr.

Uniunea Europeană era un şlagăr la momentul în care secretarul de stat american Henry Kissinger întreba retoric: „Pe cine sun dacă vreau să vorbesc la telefon cu Europa?”. Dar mulţumită doamnei Victoria Nuland şi celebrului deja „F__k the EU”, avem şi noi acum identitatea noastră, avem un număr propriu în cartea de telefoane a actorilor globali.

Cei care au studiat istoria popoarelor şi naţiunilor ştiu că o identitate comună se construieşte cel mai bine pe baza percepţei reale sau construite a unui adversar comun. În zadar s-au cheltuit de către birocraţii Europei sute de milioane de euro pentru a identifica simboluri şi mituri comune, în zadar s-au chinuit sociologii să inventeze un factor comun care să devină motor identitar european. Distinsa reprezentantă a guvernului american, doamna Victoria Nuland, acea „gură de marinar” care în tinereţe a petrecut 8 luni de zile pe un trailer rusesc de pescuit oceanic, a reuşit acest miracol fără niciun efort şi fără nicio cheltuială. Sau poate nu chiar gratis, ci pe banii FSB-ului rusesc, care într-un exces de zel al deconspirării imperialismului american (sic!), a dat în sfârşit europenilor acea dovadă de excepţionalism împărtăşit la care să ne raportăm de fiecare dată când ne privim în oglinda noastră unionistă.

Uniunea Europeană a exasperat America prin refuzul ei de a fi un jucător în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum este Rusia şi SUA, reuşind astfel să strice tot edificiul diplomatic clasic al marilor puteri. Puteri care aveau în arsenalul diplomatic şi instrumente de forţă, care ştiu să fie ipocrite la maxim şi să joace murdar de câte ori este nevoie, la vedere sau mai ales pe sub masă. Uniunea Europeană nu este acest jucător puternic şi perfid şi aceasta este identitatea noastră viitoare.

Nu îmi fac iluzii că fiecare membru al UE luat în parte nu respectă încă aceleaşi reguli ale jocului „diplomatic”, a se vedea astfel în aceeaşi convorbire telefonică deconspirată rolul şi influenţa Germaniei, nu îmi fac iluzii nici în ceea ce priveşte faptul că atitudinea exasperantă a uniunii pentru americani nu este în fapt rodul impotenţei ei decizionale în problemele de politică externă forte ... dar ... aşa se clădesc identităţile. Uniunea Europeană va câştiga în următoarele decenii lupta cu interguvernamentalismul, iar această traiectorie care se clădeşte în zilele lui „F__k the UE” va fi aceea care va da substanţa viitorului actor european cu adevărat global şi noul standard al bunelor practici internaţionale.

Dacă Uniunea Europeană va şti să îşi joace bine în anii care vin această carte a entităţii pacifiste, a principalului donator global, a unei surse de stabilitate şi a unui mediator prin exelenţă, dar mai ales dacă va reuşi toate acestea fără să se sufoce economic, cred eu că acestea vor fi premise ideologice suficiente pentru reinventarea statului şi reîntoarcerea hegemoniei pierdute pe bătrânul continent.

Marius Dincă - Doctorand SNSPA - specializarea Relaţii Internaţionale