Uniunea Europeană vs. Uniunea Eurasiatică - Interviu FP România

Celebra ”Odă a Bucuriei” a  marcat la 1 iulie, la Zagreb, în prezenţa a importanţi oficiali europeni, intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană. După cea de-a 7-a extindere de la crearea comunităţii în urmă cu 60 de ani, UE are acum 28 de state membre. Despre noi perspective de extindere şi posibila rivalitate ce se profilează cu Uniunea Eurasiatică vorbim în interviul de mai jos cu expertul Stratfor Eugene Chausovsky.

Care sunt principalele asemănări şi diferenţe dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Eurasiatică? Putem face cu adevărat o comparaţie între cele două?

EC: Ambele sunt exemple proeminente de proiecte de integrare regională. Totodată, ambele demonstrează limitele integrării, în condiţiile în care ţările din ambele blocuri (sau membri potenţiali) îşi apără cu scrupulozitate suveranitatea în domenii precum controlul bugetar sau politica de securitate.

Principala diferenţă o reprezintă contextul geopolitic în care au luat naştere aceste două entităţi. UE s-a format în timpul Războiului Rece, când o astfel de structură era necesară atât pentru a direcţiona puterea Germaniei într-un sens constructiv, cât şi pentru a contrabalansa puterea politico-economică a blocului comunist. Pe de altă parte, Uniunea Eurasiatică se profilează în condiţiile în care Rusia se reafirmă ca putere regională şi este interesată să îşi instituţionalizeze influenţa ”la periferie”.

Ce alte ţări vedeţi alăturându-se Uniunii Europene şi când, ţinând cont de faptul că există multe voci care spun că procesul de extindere a scăpat de sub control? Dar în cazul Uniunii Eurasiatice?

EC: În ceea ce priveşte UE, după Croaţia nu mai există nicio ţară care să se afle într-un stadiu avansat de negociere cu Bruxellesul. Cu toate că există anumite state din Balcani care aspiră la acest statut, este puţin probabil ca un nou stat să adere pe termen scurt şi mediu, atât din motive interne ale acestora, cât şi din cauza crizei economice care afectează UE.

Referitor la Uniunea Eurasiatică, Kîrgîzstanul se va alătura probabil acestei structuri în 2014 şi este posibil să fie urmat de Tadjikistan. Însă alţi potenţiali membri, curtaţi de Rusia, dintre care se remarcă Ucraina, s-au arătat mai degrabă ezitanţi în ultima perioadă la perspectiva de a deveni membri deplini.

Ne putem aştepta să vedem Ucraina şi Repulica Moldova integrate în Uniunea Europeană într-un viitor relativ apropiat? Va permite Rusia vreodată concretizarea unui astfel de scenariu?

EC: Este puţin probabil ca Ucraina şi RM să devină membre UE în viitorul apropiat şi mediu, pentru că niciuna nu a obţinut statutul de stat candidat la aderare, după cum este cazul pentru anumite ţări din Balcanii de Vest. Rusia este, bineînţeles, un actor major în regiune şi se bucură de o influenţă politică şi economică semnificativă în cele două ţări. Un deznodământ probabil este acela în care Ucraina şi Republica Moldova vor încerca să coopereze cu ambii vectori – UE şi Rusia – fără a se alătura pe deplin în sistemul de alianţă al niciuneia dintre cele două.

Va accepta vreodată Serbia recunoaşterea independenţei Kosovo ca monedă de schimb pentru aderarea la UE? Ar trebui să o facă?

EC: Serbia a abordat problema Kosovo într-o manieră nuanţată – a arătat că este dispusă să facă anumite compromisuri, fără a lua însă în calcul o recunoaştere completă a independenţei Kosovo. Această situaţie lasă loc la o continuare a negocierilor şi îmbunătăţeşte poziţia Serbiei în calitatea sa de ţară aspirantă la aderarea la Uniunea Europeană, dar nu angajează Belgradul faţă de o poziţie mai directă privind independenţa Kosovo. Dacă Serbia va recunoaşte sau nu, într-un final, această independenţă (proclamată unilateral, n.r.) va depinde de modul în care circumstanţele politice şi economice ale momentului vor coincide cu imperativele geopolitice ale Belgradului – în prezent, nu este cazul.

Fără îndoială, criza din zona euro a fost şi continuă să fie o lovitură puternică pentru conceptul de construcţie europeană, alimentând euroscepticismul. După care a venit episodul Cipru. Unde credeţi că se îndreaptă Uniunea Europeană?

EC: Deşi Uniunea Europeană a creat diverse mecanisme pentru a gestiona criza dintr-o perspectivă financiară, natura politică a crizei devine din ce în ce mai evidentă. Pe fondul unei austerităţi crescânde şi a unei rate alarmante a şomajului printre tineri, devine din ce în ce mai greu pentru partidele în mod tradiţional susţinătoare ale ideii de Uniune Europeană să îşi păstreze popularitatea (după cum au demonstrat-o, de exemplu, alegerile legislative din Grecia şi Italia din acest an). Cu toate acestea, inerţia instituţională a UE şi lipsa unor alternative viabile fac ca probabilitatea unui colaps al blocului comunitar să fie scăzută în viitorul apropiat, în ciuda presiunilor politice şi economice crescânde cărora trebuie să le facă faţă. Episodul Cipru indică cu certitudine spre o criză de legitimitate în sânul UE.

Referitor la episodul Cipru, această ţară face parte din zona euro, dar are totodată legături puternice cu Rusia. Despre ce miză am putea vorbi aici pentru Rusia şi cum credeţi că va evolua relaţia dintre Nicosia şi Moscova?

EC: Rusia are o cantitate importantă de depozite în băncile cipriote, ceea ce a făcut ca planul european de salvare pentru Cipru (ce presupune folosirea obligatorie a anumitor depozite de acolo pentru finanţarea acestui ajutor) să reprezinte un subiect foarte controversat pentru Moscova. Ciprul a fost multă vreme un ”paradis fiscal” pentru mulţi cetăţeni ruşi, iar planul de ajutor european i-a compromis acest statut. Multe dintre aceste fonduri vor fi repatriate în Rusia, în concordanţă cu o iniţiativă anticorupţie a preşedintelui Vladimir Putin. Dar, în pofida unor legături bancare reduse, Rusia va continua cel mai probabil să întreţină relaţii politice şi economice strânse cu Ciprul.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la conceptul de ”Europă cu mai multe viteze”? Câte viteze sunt, de fapt, şi de ce?

EC: Câte viteze sunt în Europa este un subiect ce poate fi dezbătut prin prisma mai multor aspecte, depinzând de circumstanţele specifice de evaluare. Dar ceea ce este clar, şi ceea ce criza a făcut şi mai clar, este că există niveluri fundamental diferite de dezvoltare între membrii Uniunii Europene. Germania are un nivel fundamental diferit de dezvoltare comparativ cu Grecia, acelaşi lucru poate fi spus de Olanda şi Portugalia. Integrarea unor astfel de ţări într-o uniune monetară fără o integrare structurală prealabilă la capitole precum coordonarea bugetară şi cea fiscală a fost una dintre cauzele primare ale declanşării crizei.

Cum vedeţi evoluţia relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii? Şi de ce şi-au exprimat SUA opoziţia publică faţă de proiectul Uniunii Eurasiatice?

EC: SUA sunt interesate în primul rând de prevenirea unui colaps al Uniunii Europene, pentru că acesta ar avea repercusiuni economice serioase asupra întregii lumi. Însă capacitatea Washingtonului de a influenţa semnificativ factorii decidenţi din fruntea Uniunii este limitată. În ceea ce priveşte Uniunea Eurasiatică, oficialii americani au atras atenţia că aceasta este menită nu doar să ofere cadrul unei integrări economice, dar şi să promoveze influenţa politică rusească în rândul ţărilor membre, ceea ce, în realitate, este adevărat.

Eugene Chausovsky este senior analyst Stratfor pentru regiunea Eurasia

a consemnat Bogdan MUREŞAN, pentru Foreign Policy România