Ucraina şi marea tablă de şah

Pentru Kiev este greu să accepte transformarea dintr-un stat-clan într-unul multinaţional FOTO Shutterstock

Schimbarea bruscă a Kievului privind semnarea Acordului de Asociere în cadrul Uniunii Europene a făcut, dacă mai era nevoie, ca jocul geopolitic tacit dintre Bruxelles şi Moscova să treacă şi ultima graniţă a transparenţei.

„Este o decizie a Ucrainei şi nu a Europei. Este o mare bătălie geopolitică, o bătălie pentru viitorul continentului  european”, declara pe 21 noiembrie fostul preşedinte polon şi actual emisar european Aleksander Kwasniewski.  Aşadar, numai este niciun dubiu, triunghiul strategic Bruxelles-Kiev-Moscova trebuie privit ca o luptă de putere pentru controlul celui mai important pivot aflat la confluenţa dintre spaţiul geopolitic euro-atlantic şi spaţiul exsovietic, respectiv dintre spaţiul postmodernist şi cel modernist. Cine controlează estul Europei controlează Eurasia, iar cine controlează Eurasia va domina lumea, concluziona încă din urmă cu două decenii Zbigniew Brzezinski. Celebra sa carte, „Marea tablă de şah”, rămâne una dintre fundamentele teoriei geopolitice moderne, teorie ce aparţine culturii occidentale şi pe care tocmai Occidentul nu o poate ignora.

Populaţia, resursele naturale, forţa armată sau relieful, sunt câteva dintre elementele cheie folosite în teoria calcului de putere ce reprezintă atuuri care pot transforma fără îndoială Ucraina într-o forţă regională. Lipsesc însă alianţele externe şi se pare că, într-un final, Kievul va trebui să decidă cărei sfere de influenţă i se va alătura, poziţia de neutralitate declarată şi gravitaţia între cele două spaţii geopolitice nemaifiind pentru mult timp acceptată. 

În tot acest context, vorbim despre o ţară a cărei securitate societală poate fi uşor expusă unor riscuri şi ameninţări care pot genera tensiuni interne, în principal ca urmare a structurii culturale: în vest întâlnim o populaţie catolică, deschisă valorilor occidentale, în centru o populaţie ortodoxă, ucraineană stricto sensu, iar în est  o populaţie ruso-filă legată puternic de Moscova. Să nu uităm nici noi şi nici Kievul că un astfel de tablou păstrează încă în calcul scenariul privind scindarea ţării, nefast, nedorit, dar des vehiculat de mulţi analişti ca o posibiliate privind împăţirea graniţei dintre cele două spaţii.

UE priveşte către Ucraina nu numai pentru valorile sale istorice sau tradiţiile ancestral-europene, ci şi pentru imensa piaţă de desfacere sau importantele trasee energetice. Apropierea de Marea Caspică sau Orientul Mijlociu ar putea creşte influenţa politico-economică în aceste regiuni, creând totodată alternative viabile privind rutele de aprovizionare cu energie a Uniunii Europene. 

Pentru Moscova în schimb, pierderea Ucrainei ar echivala cu ruperea de Europa, iar economia destul de slăbită a Rusiei ar îndrepta-o către pieţe din Asia precum Iran, India sau China, forţând-o  şi mai mult să încerce a consolida parteneriatele din BRICS. 

Ar fi cea mai mare lovitură după destrămarea URSS.

Pe lângă vizibilele pierderi economice, Rusia va fi incapabilă să îşi poată proiecta puterea şi implicit interesul naţional în partea de vest a graniţelor sale, pierzând în acelaşi timp influenţa în Marea Neagră, Marea Azov sau Crimeea, puncte importante privind supravieţuirea sa geopolitică în Europa continentală.

În acest sens, sunt lesne de înţeles presiunile economice făcute de Kremlin asupra Ucrainei, presiuni ce încă rămân constante. Pe 27 noiembrie, aflat în vizită oficială la Roma, Vladimir Putin ţinea să le amintească companiilor ucrainene că trebuie să îşi reglementeze datoriile pe care le au faţă de băncile ruse. Potrivit acestuia, suma totală se ridică în prezent la peste 28 miliarde de dolari.

În schimb, Europa nu este dispusă sau nu a fost pregatită să plătească preţul de care Ucraina are nevoie pentru a se rupe de Rusia. Mai mult, companiile europene urmăresc exploatarea pieţei ucrainene, ceea ce ar afecta în mod direct mediul de afacere al Ucrainei. Clientelar unui sistem corupt, pentru Kiev este greu să accepte transformarea dintr-un stat-clan într-unul multinaţional, cum tot la fel de greu este pentru Ianukovici să accepte un împrumut venit de la FMI pentru a putea face faţă condiţiilor impuse de Bruxelles.

„Uniunea Europeană nu a furnizat niciun ajutor, în afară de declaraţii. FMI fie nu înţelege situaţia economică din Ucraina, fie prezintă în mod conştient condiţii inacceptabile. Începem în decembrie negocierile cu Rusia privind reluarea relaţiilor comerciale”, declara marţi, 26 noiembrie, premierul ucrainean Mikola Azarov.

Devine aşadar greu de crezut că până vineri, 29 noiembrie, Kievul va reveni asupra deciziei privind semnarea Acordului, aşa cum la fel de greu de crezut va fi ca pe termen scurt Ucraina să rămână atrasă de vectorul european. Anul viitor Bruxelles-ul va fi concentrat asupra alegerilor din Parlamentul European, în timp ce în 2015 ucrainenii îşi vor alege preşedintele. 

În tot acest timp, mingea se află în terenul Moscovei, care cel mai probabil va renunţa la şantajul economico-energetic doar în condiţiile în care Ucraina se va alătura Uniunii Vamale.