Top 100 FP România/ 2014 - categoria Media
0
Din presa locală am aflat anul trecut cum votează analfabeţii, că „nu mor reporterii când vor contabilii” – şi cum poate să nu moară însăşi presa tipărită (ba dimpotrivă, să-şi plătească bine angajaţii). Am mai aflat şi că românii ascultă tot mai mult radio sau că un teatru poate pune în scenă jurnalism cultural de calitate.
Fragment din lista Top 100 FP România/ 2014, publicată în ediţia FPR nr 44 (feb/ mar 2015) - versiune extinsă faţă de print.
Vedeţi şi Premiile FP România 2015 - înmânate în cadrul Galei FP România 2015.
1 – Premiile Superscrieri
Să punem la început cuvântul – mai ales scriitura creativă.
De patru ani, Fundaţia Friends for Friends (ffff, pentru cunoscători) decernează Premiile Superscrieri – „o competiţie care promovează jurnalismul narativ şi scriitura creativă despre oameni, evenimente şi momente reale, ca moduri de exprimare a puterii cuvintelor de a influenţa în bine relaţiile dintre oameni, de a genera schimbări de atitudini, cutume, norme”.
În 2014, premiile cele mari au fost aşa:
• Superscrierea anului – „Bruce Lee, Regele Canalelor”, de Radu Ciorniciuc (Casa Jurnalistului) şi “[...]“, Luiza Vasiliu (Decât o Revistă).
• Premiul juriului – RISE Project – pentru misiune publică. (Notă: FP România a premiat încă de anul trecut RISE Project în cadrul Galei FPR 100/ 2014.)
Iată şi ceilalţi laureaţi.
Pentru Reportaj:
• locul I – „Transnistria. Republica torturii”, Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului);
• locul II – „Bruce Lee, Regele Canalelor”, Radu Ciorniciuc (Casa Jurnalistului);
• locul III – „Mândrie şi Beton. Povestea de succes a celor plecaţi la muncă în străinătate.”, Ioana Călinescu.
Pentru Portret:
• locul I – „Dincolo de ceaţă”, Sintia Radu (Esquire);
• locul II – „Împăratul din Năvodari”, Vlad Odobescu (Casa Jurnalistului);
• locul III – „Visul lui Rodion”, Vlad Ursulean (Casa Jurnalistului).
Pentru Eseu:
• locul I – „Amurgul secolului Beligan”, Cristian Delcea (Adevărul);
• locul II – „Război şi pace. Pe drumul lui Franz Ferdinand, la o sută de ani de la scânteia Primului Război Mondial”, Gruia Bădescu (Decât o Revistă);
• locul III – „Colecţia de alegeri”, Oana Sandu (Decât o Revistă).
Pentru Opinie:
• locul I – „Ţara din capul lor”, Anca Simina (Gândul);
• locul II – „Săracii, vinovaţi din oficiu?”, Victoria Stoiciu (Contributors);
• locul III – „Lăsaţi copiii să fugă de-acasă!”, Viorel Ilişoi (Jurnalul Naţional).
Pentru Fotojurnalism:
• locul I – „Young Mothers”, Ioana Cîrlig;
• locul II – „Romania îmbătrâneşte”, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, Ioana Moldovan;
• locul III – „Aruncă-ţi ţigara!”, Egyed Ufó Zoltán.
Recomandările speciale ale FPR: textul dramatic al lui Cristian Delcea şi subiectul dramatic al Victoriei Stoiciu. Şi de notat rolul major al Casei Jurnalistului şi al revistei DoR în realizarea unui jurnalism de calitate în România, pe net sau chiar pe hârtie – cu toată calitatea generală tot mai slabă a presei dimprejur.
2 – Mirel Bran, Viorel Ilişoi
Jurnalişti
Pentru reportajele adunate după drumuri.
Jurnalistul Mirel Bran a publicat toamna trecută, la Editura HD - ateliers Henry Dougier, volumul Les Roumains, în care şi-a strâns reportaje din România apărute în Le Monde şi interviuri despre istoria României, despre problema romilor sau despre civilizaţia ruralǎ româneascǎ. „Ceea ce a conceput Mirel Bran este mai degrabǎ un ghid al problemelor cu care se confruntǎ România în aceastǎ perioadǎ a existenţei ei, pe fond de integrare europeanǎ şi de mondializare. Iar aceste probleme nu sunt nici puţine şi nici tratate complezent. Ceea ce reuşeşte însǎ Mirel Bran, prin talentul sǎu de reporter şi prin tonul adoptat, este de a nu-l speria pe strǎinul cǎruia i se adreseazǎ în special aceastǎ carte”, nota pe marginea cărţii scriitorul Matei Vişniec, totodată una dintre vocile RFI România.
Într-o listă cu premii pentru „aşa nu”, Patrick Andre de Hillerin, de la Caţavencii, a atribuit la sfârşitul lui 2014 şi acest premiu, deloc doar personal: „Premiul <<Nu mor reporterii când vor contabilii>> – Viorel Ilişoi. Pentru că, deşi a rămas fără certitudinea unui loc de muncă prost plătit, fiind eliberat de sarcini şi de angoasa aşteptării unui salariu întârziat cu lunile, cel considerat aproape unanim drept unul dintre ultimii autori de reportaje scrise de calitate nu a încetat să scrie. Şi să publice. Cu stilul său aşezat şi ritmul venit din vremuri în care se circula mai degrabă în trăsuri, Viorel Ilişoi are acel gen de scriitură domoală la care te aştepţi atunci când un text ocupă două pagini de ziar. Probabil că, atunci când vor învăţa să separe reportajul de activism, şi tinerii care vânează azi premii la Superscrieri se vor bucura de mai mulţi cititori, pe măsura talentului şi a efortului.”
3 – Mihai Mincan, Alex Nedea
Jurnalişti
Pentru subiecte şi tratarea lor.
Doar un exemplu, de anul trecut, din adesea neaşteptatele articole ale lui Mihai Mincan, jurnalist la Adevărul: articolul „Cinismul, o doctrină socială la modă” – care începe aşa: „La începuturi, era o ipoteză filozofică. Astăzi, pare o doctrină socială. Îl găsim peste tot: la televizor, la medic, la locul de muncă, în discuţiile de zi cu zi. Cum a ajuns însă o idee care, cândva, apărea doar în tratate şi aforisme, o constantă a societăţii moderne şi un stil de viaţă?”.
Şi doar un exemplu din reportajele lui Alex Nedea, jurnalist la În premieră/ Antena 3 şi colaborator la Vice, din care cităm: „Aseară în Piaţa Universităţii s-a strigat: <<Puie Monta!>> şi pariez că nimeni de acolo nu bănuieşte că, odată cu ei, cineva din ţara asta chiar a votat cu candidatul <<Monta>>. V-o prezint pe Muşcata, <<decât-Muşcata-şi-atât>> pe numele întreg, analfabetă, mamă, tânără şi sănătoasă, înfiptă în nămolul din bătătura ei din satul Dobreni, comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, echilibrându-se cu un plod atârnat la subţioară. Mâna dreaptă şi-o odihneşte în şold, după ce tocmai a fost la vot: <<Monta! Monta! Să ne bage curent şi să ne bage mâncare!>>. (…) Potrivit Institutului Naţional de Statistică, aici sunt sunt cei mai mulţi analfabeţi din mediul rural din Giurgiu, judeţ care este la rândul lui fruntaş ca număr de oameni fără şcoală - zece mii. Alegătorul Nicu este punctul acela minuscul din statistici. <<Pui şi eu ştampila ori pe ăla, ori pe ăla, indiferent care o fi. Ce, trebuie sa citesc? Văd şi eu acolo, pui şi eu stampila şi termin>>. Şi iată-l pe Nicu ieşind din cabină cu zâmbetul pe buze. A votat cu <<Petre Roman, Constantinescu, Iliescu>>.”
4 – Cătălin Tolontan
Jurnalist, blogger; redactor-şef Gazeta Sporturilor
Pentru atitudini critice, inclusiv faţă de patron – şi pentru management profitabil, inclusiv pentru angajaţi.
Cătălin Tolontan îşi împarte statutul de jurnalist – parcă mai ales de investigaţie decât sportiv – cu cel de activist pentru o Românie mai curată.
În toată tevatura din vara trecută din jurul arestării lui Dan Voiculescu, devenită motiv de procesiuni stradale etc., Tolontan a făcut opinie separată faţă de colegii din grupul media Intact. „De ce nu ader la comunicatele grupului privind condamnarea lui Dan Voiculescu şi care sînt întrebările la care simt că statul e dator cu un răspuns” – explica atunci, echilibrat, Tolo. „Pînă la urmă, te poţi gîndi şi aşa: <<O fi o ruptură cam mare de destin să dau, în total, cam 1,2 milioane de euro pe două terenuri şi pe o clădire de la stat pe care, mai apoi, băncile mi-au oferit credite de 46 de milioane de euro! Nu sînt un infractor, cum mă cred ăştia, însă plătesc norocul cel mare>>. Kamikaze a făcut acest calcul şi nu e deloc rău pentru fondatorul Intact să asculte şi perspectiva celuilalt. (…) Aşa cum Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea, anumite grupuri din stat nu înţeleg că pedeapsa se circumscrie strict legii şi nu poate fi mutată pe planul distrugerii unei afaceri! Doar aşa, pentru că nu-ţi place conţinutul ei sau pentru că îl consideri nerezonabil, ostil, nedrept sau nedemocratic. Zici că e nedemocratic, acţionează la CNA sau în instanţă, nu economic sau cu manta!”
La scurt timp, aveam să-i aflăm şi veniturile – aruncate în arenă „de surse”. Mari, foarte mari, frustrante chiar şi pentru figurile bine plătite din televiziuni. „O să spun în interviul acesta cîteva lucruri pe care nu le-am povestit niciodată” – a povestit atunci jurnalistul-manager, pentru săptămânalul Kamikaze. „Lucruri care ţin de strategia ziarelor la care am lucrat. Dar nu voi renunţa la dreptul veniturilor confidenţiale pentru că, la noi, obţinem greu drepturile şi le abandonăm repede. Întîi, calculele zvîrlite pe net sînt greşite. (…) Astăzi, în 2014, sînt plătit mai puţin decît în 2003, şi de 6-7 ori mai puţin decît sumele vehiculate. E adevărat că nici nu mai colaborez de ani buni cu Antena 1, care şi-a redus participarea pe sport. Ceea ce rămîne ca bani în mînă nu e deloc puţin, însă întotdeauna m-a iritat ideea că jurnaliştii sau celelalte profesii din media trebuie să cîştige puţin din principiu. Cu puterile mele, acolo unde am lucrat, am încercat să schimb ceva în povestea asta. Nu vreau să sune trufaş sau ofensiv, însă cine crede în salarii modeste în media să facă un calcul simplu: muncind sîmbătă şi duminică, jurnaliştii adună în 10 ani de profesie cel puţin doi ani de concediu neefectuat! Cam aşa ar trebui să arate cariera unui om din media. Un an sabatic la fiecare 5 ani munciţi. Nu mai vorbesc de programul cu ore antisociale din presă. Colegii mei, eu am obosit şi o fac mai rar, produc în medie patru ediţii pe săptămînă pînă la 2 sau 3 noaptea! (...) Cînd Ovidiu Ioaniţoaia m-a numit redactor-şef la ProSport în 1997, i-am propus regula lui <<15% creşteri salariale pe an>>. Amîndoi l-am convins pe Sârbu. Calculasem că astfel dublam veniturile tuturor celor din redacţie în 5 ani. A fost un plan secret al nostru, în sensul în care ne-am dat seama că vom putea să luăm oamenii pe care ni-i doream de la alte redacţii şi să-i păstrăm. Am reuşit să facem asta şi să-i oferim şi lui Sârbu rezultate.” Lecţii pentru colegii manageri din presă.
5 – Mircea Barbu
Jurnalist
În numele corespondenţilor „de război” români ai anului 2014.
Anul trecut, Mircea Barbu a călătorit printr-o Crimee în curs de ocupare de către militarii ruşi, printr-o Gază asaltată din nou de soldaţi israelieni sau printr-o Londră cu cozi la prezidenţialele româneşti. Într-o replică dată scriitorului Vasile Ernu, care părea că duce în deriziune prezenţa jurnaliştilor români în Ucraina, Barbu şi-a elogiat meseria şi colegii: „Jurnaliştii români nu au mers doar <<pe câteva zile>> şi nu au mers doar <<să bea o cafea cu cei 3-6 ongişti care ştiu engleză>>. Eu, unul, am publicat numeroase reportaje de la faţa locului, interviuri (unele în exclusivitate) cu oamenii implicaţi direct în conflict. Am fost în prima linie, de ambele părţi, uneori în timpul bombardamentelor. Am transmis de la faţa locului situaţia din preajma referendumului din Crimeea. Am stat săptămâni întregi în Doneţk şi Slaviansk, în cele mai intense momente ale conflictului armat. Am transmis din Odessa alegerile prezidenţiale şi am realizat, împreună cu alţi jurnalişti, un documentar despre comunitatea românilor din Bucovina prinsă în acest conflict. Toate acestea au durat mult mai mult de <<câteva zile>>, implicând interviuri cu zeci, poate sute de oameni afectaţi de acest conflict. Nu cred că are sens să vorbim de costurile considerabile pe care redacţia ziarului Adevărul le-a suportat ca să susţină un corespondent într-o zonă de conflict. Sau de costurile şi logistica realizării unui documentar de 40 de minute în Ucraina. Cred că le cunoaşteţi foarte bine. De multe ori, aceste costuri nu s-au justificat din punct de vedere al <<clickurilor>>, dar ziarul Adevărul (şi nu numai) a considerat că e un eveniment important şi publicul din România trebuie să-l cunoască prin intermediul relatărilor de la faţa locului realizate de jurnaliştii români.”
notabil
• Platformele de bloguri dau ocazia unor experţi ori condeie să adauge valoare publicaţiilor online – de urmărit, pe adevarul.ro/blogs, analizele lui Horia Blidaru, consilier la Parlamentul European, sau pastilele lui Dr. Dan, medic român stabilit din SUA.
de urmărit
• Tatiana Niculescu Bran, noua purtătoare de cuvânt a Preşedinţiei: „Preşedintele ar dori să creeze la Cotroceni un spaţiu destinat jurnaliştilor, unde să se şi informeze corect, de la sursă, şi, eventual, să şi poată redacta diverse materiale de presă când sunt în criză de timp. În ce mă priveşte, eu nu mă duc la Cotroceni atât pentru Preşedinte, care nu are neapărat nevoie de mine ca să fie un preşedinte bun, dar mă duc pentru colegii mei din presă. Pe ei, a căror viaţă o cunosc foarte bine, aş vrea să-i ajut să aibă ştiri la timp, adevărate, şi să se simtă respectaţi şi preţuiţi. Mi-ar plăcea să contribui cumva la restaurarea demnităţii presei şi a jurnaliştilor.”
6 – Caţavencii
Jurnalişti satirici, satirişti, chiar satiri
Pentru că îşi păstrează umorul – când sunt imparţiali, ca tot românul.
Într-un top de final al anului 2014, Cătălin Tolontan a considerat că „ziarul românesc al anului este Caţavencii”: „Am avut senzaţia că a fost anul Caţavencilor. După ce, în anii trecuţi, au supravieţuit unei tentative de extincţie dinspre autorităţi, după ce au pierdut, în zări diferite, oameni valoroşi şi brandul, au luat-o cumva de la capăt. E un miracol ce au reuşit ei. Probabil că este unicul caz de publicaţie de la noi care să fi intrat în picaj şi să se fi redresat în materie de conţinut, de idei şi de produs pus pe tarabe, care arată aproape la fel de OK ca în vremurile bune. Şi asta cu o redacţie unde, o bucată lungă de vreme, nu se răspundea la telefoane pentru că singurii care îi sunau pe ziarişti erau portăreii de la bănci. Caţavencii au continuat să fie nu doar amuzanţi, dar şi inteligenţi, fermi şi duri, mai ataşaţi liniei drepte decît cei mai mulţi dintre noi, capturaţi silenţios de ideea de a nu supăra decisiv pe nimeni. Ei au supărat. Şi-au renăscut semnăturile. Fiecare om de la Caţavencii e o dovadă că, de la Tintin încoace, pasiunea şi curajul ţin meseria vie.”
notabil
• „Opinia Studenţească” de la Iaşi a împlinit anul trecut 40 de ani. „S-a născut pe 20 aprilie 1974 şi a devenit pe nesimţite o marcă de presă. O şcoală de presă, dură şi miraculoasă. De patru decenii şi neîntrerupt săptămînă de săptămână de vreo 15 ani încoace, studenţii de la Facultatea de Jurnalism din Iaşi dezghioacă lumea de poveşti, personaje, veşti, idei şi sens, pe care le aşează într-o limbă română de colecţie. Voluntar. Reportajele marca Opinia studenţească au distilat cele mai bune condeie de presă.” – scria, la aniversară, Cristina Hermeziu, una dintre absolventele acestei şcoli de jurnalism.
• Ziarul Financiar a împlinit 15 ani – de când arată că un cotidian tipărit poate fi util şi interesant, în fiecare zi. Tot anul trecut s-au făcut şi 10 ani de Business Magazin („Articolele noastre ajung la jumătate de milion de cititori”, a clamat redacţia).
De urmărit
• Revista Sinteza, „de cultură şi gândire strategică”, editată la Cluj, de asociaţia omonimă a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, al lui Vasile Dâncu, având sprijinul RCS/ RDS – un lunar hibrid, cumva între academic şi publicistic, care abordează, pe hârtie velină, idei grele, alături de viticultură şi altele asemenea. De căutat în colecţie: ediţia despre artiştii vizuali contemporani ca soft power românesc şi coperta cu grafica albumului The Wall.
7 – RFI România
Pentru jurnalism radio de calitate.
Se mai informează cineva de la radio? Un studiu realizat de CSOP (TNS Sofrès) în România anunţa anul trecut că filiala Radio France Internationale de la Bucureşti „înregistrează o creştere puternică a audienţei”. Q.E.D.
8 – Ziarul Metropolis
Pentru jurnalism cultural, vă recomandăm publicaţia online ziarulmetropolis.ro, cotidian cultural editat de… Teatrul Metropolis din Bucureşti: „zilnic, cele mai interesante ştiri culturale din teatru, film, carte, arte vizuale şi muzică” – realmente.
de urmărit
• LaPunkt.ro, „spaţiul online destinat dezbaterii de idei” – care anul trecut a ajuns la 120 de contributori.
• Iulian Comănescu, George Orbean şi Magda Grădinaru au lansat – aparent, după o discuţie despre starea presei, purtată la o bere – proiectul online jurnalistan.ro.
9 – Florin Iepan
Documentarist tv
Pentru producţii de televiziune (,) de calitate.
Spre finalul campaniei prezidenţiale, Digi24 difuza filmul documentar „2 pentru România” de Florin Iepan – „Mărturii în premieră, fotografii din arhiva personală la care nu a avut acces nicio echipă de televiziune, 30 de zile de filmare, sute de ore de documentare, zeci de ore de montaj, munca unei echipe formate din câteva zeci de jurnalişti Digi24.”
„Florin Iepan a realizat pentru postul de televiziune DigiTV două portrete de candidaţi care vor face şcoală în producţia românească de documentare. Vor face însă şcoală şi în producţia românească de campanie electorală. Şi asta pentru că, în stilistica sa, <<2 pentru România>> se poate citi <<1 din 2>>. E suficient să compari, spre exemplu, coloana sonoră a celor două documentare, desigur atent formatate, pentru o calibrare similară. Politica filmului echivalează filmul politicii. Dar, ca orice cineast al naibii de bun, Florin Iepan ştie să te facă să zâmbeşti uneori, dar mai ales ştie să te facă să visezi. Aşadar: Portretul lui Victor Ponta este o anecdotă. Portretul lui Klaus Iohannis e o parabolă. Victor Ponta este omul care pariază pe sine. Klaus Iohannis este omul pe care nu pariază nimeni. Anecdota e cea a copilului – dirijor al corului de şoimi ai patriei, îmbrăcat în Titulescu. Parabola e cea a biciclistului profesionist care e aşteptat la linia de sosire a raliului Dakar.” – suna recenzia, la cald, a aceleiaşi jurnaliste Cristina Hermeziu.n
notabil
• Societatea Română de Televiziune (SRTv) va finanţa realizarea a şapte filme, regizate de Nae Caranfil, Florin Serban, Igor Cobileanski, Radu Gabrea, Nicolae Mărgineanu, Alexa Visarion şi Thomas Ciulei, era citat anul trecut raportul de activitate al TVR pe anul 2013.
de urmărit
• O premieră în peisajul media chiar european: tineri cu sindrom Down vor lucra ca reporteri pentru o emisiune TV pe teme sociale – anunţa anul trecut Asociaţia Hans Spalinger (AHS) din Cluj, care oferă servicii terapeutice şi educative pentru copiii cu handicap mintal sever. Emisiunea „Fără prejudecăţi” de pe TVR Cluj are în vedere probleme sociale, tematici legate de educaţie, integrarea persoanelor cu dizabilităţi fizice sau psihice – „contribuind la schimbarea modului în care societatea le priveşte pe acestea”.
10 – Teodora Migdalovici
Comunicatoare
Pentru că a fondat la Bucureşti o şcoală de creativitate apreciată azi şi internaţional.
În ediţia pentru 2013 a acestei liste, anunţam că doi tineri creativi români – Alex Haidamac şi Natalia Sfetcu – câştigaseră Aurul la competiţia de Design din cadrul festivalului Young Lions de la Cannes. Cei doi absolviseră The Alternative School for Creative Thinking de la Bucureşti. În 2014, o altă echipă a acestei şcoli de creativitate – Bianca Dumitraşcu şi Răzvan Ghilencea – a câştigat tot Aur, de data asta la categoria Cyber Young Lions.
The Alternative School for Creative Thinking a fost fondată şi este condusă de Teodora Migdalovici – care este, de zece ani, ambasadoarea Festivalului Cannes Lions în România. Ani în care a lucrat continuu, adesea zgrâpţănind cu unghiile opacitatea industriei de comunicare locale, pentru ducerea cât mai multor români la festivalul creativităţii globale de pe Croazetă.
Schiţă de autoportret în atelier, postată pe facebook, circa 2013: „Sunt atit de multi oameni carora simt ca trebuie sa le multumesc, ca sa nu uit pe nimeni... Pana la urma, e un colosal efort colectiv sa poti pune pe picioare un program ca The Alternative School for Creative Thinking, sa-l tii la temperatura potrivita pentru 9 ani fara intrerupere, sa nu te descurajezi la suma de nu-uri sau la lipsa de reactie sau atunci cand premiile sunt mai mici sau deloc, sa gasesti finantarile potrivite de la oameni care inteleg ca nu mai conteaza categoria pe care o sustin, ci ca sustin de fapt o cauza mai mare... sa ii convingi pe studenti ca merita sa lupte pana la capat chiar daca rezultatele preliminare n-arata neaparat promitator, sa-i intorci la masa de lucru stiind ca n-o sa le placa, stiind ca au joburi si o alta viata de trait simultan, sa scoti untul din ei (cu iubire si fara asteptari). Si cand niste alternativi stau intr-un booth de 2 m / 1 m si dupa 24 de ore, in competitie cu 37 de alte echipe, unele venind din tari care au inventat categoria la care se tine competitia si fabrica gold cu mintile, inima si mainile lor, ca pe urma sa urce pe scena in aplauzele a mii de oameni, descoperi ca poti simti lucruri de care ai auzit doar de la altii sau despre care ai citit prin carti. De la taiatul picioarelor la apa la soareci pe care n-o poti opri – ca e eliberatoare si recompensatoare a la fois, la bucurie neconditionata si absoluta gratitudine, le incerci pe toate. Bai, copii, fa-bu-los.”
De urmărit: cel mai recent proiect al Teodorei Migdalovici este Transilvania Creative Fest, un parteneriat între Lions Festivals în România şi Universitatea Transilvania din Braşov. (Câştigătorii concursului inclus în eveniment au primit burse în valoare totală de 3.000 de euro, reprezentând contravaloarea participării la semestrul Cannes din cadrul The Alternative School for Creative Thinking. Altfel zis, o modalitate creativă de creat resurse pentru şcoala de creativitate.)
notabil
• Anul trecut, pe lângă obişnuitele premii anuale, filiala română a International Advertising Association (IAA) a decernat şi Premiile Speciale de Excelenţă pentru 20 de ani de IAA. Laureatul categoriei Agenţii: Adrian Boţan, McCann – „Pentru consecvenţa de care dă dovadă în a demonstra că publicitatea din România e creativă şi merită premiată. Pentru nenumăratele campanii care au depăşit graniţele ca notorietate şi pentru cele mai multe premii de creaţie din palmares.”
Se încarcă comentariile...
