Tineri şi neliniştitori - pentru România, ca şi pentru Europa. Şi ce poate face "Garanţia pentru tineret"

Aproape un sfert din tinerii români între 15 şi 29 de ani sunt inactivi economic – ceea ce are efecte dramatice atât în prezent, cât şi în perspectivă. Ce pot face programele de intervenţie, de inspiraţie europenistă. De Clara Volintiru şi George Ştefan

Articol din ediţia FP România nr. 48 (octombrie/ noiembrie 2015).

Viitorul este de multe ori corelat mental cu tinerele generaţii, din mai multe motive. Pe de-o parte, există aşteptări de schimbare, de inovare, de suflu proaspăt în toate dimensiunile societăţilor. Pe de altă parte, şi mult mai important, există necesitatea continutăţii sistemice, a predării ştafetei, a ciclurilor generaţionale sustenabile. O economie naţională sau regională ce nu poate educa, implica şi angaja noile generaţii este sortită declinului şi, în cel mai rău caz, unei implozii socio-economice.

Tinerii din România se confruntă cu probleme structurale severe, ce riscă să destabilizeze pe termen lung societatea în care trăim. Din păcate nu sunt nici izolate, nici limitate la mediul rural cazurile în care tineri de 30 de ani continuă să locuiască cu părinţii, consumând din banii proprii puţin peste un pachet de ţigări şi un suc pe zi. Dacă luăm în calcul ponderea covârşitoare a tinerilor inactivi cu studii superioare putem intui rădăcinile adânci ale acestui fenomen social. 

O economie naţională sau regională ce nu poate educa, implica şi angaja noile generaţii este sortită declinului şi, în cel mai rău caz, unei implozii socio-economice. 

Creşterea numărului de tineri inactivi în Europa este una dintre cele mai serioase consecinţe ale crizei financiare din 2008. Pe fondul problemelor economice, mai ales în statele membre din periferia Uniunii Europene, rata şomajului a crescut. Mult mai acut decât şomajul total a crescut însă ponderea celor cu vârste între 15 şi 29 de ani ce nu se află într-o activitate profesională, de ucenicie sau într-un parcurs educaţional – categorie numită, după acronimul în engleză, NEETs (not in employment, education or training). 

Categoria tinerilor inactivi se distinge de categoria tinerilor şomeri – pe care o însumează –, printr-o plajă mult mai amplă de subiecţi. Ansamblul tinerilor inactivi este greu depistabil în absenţa unor proceduri de monitorizare a evoluţiilor pe piaţa muncii a acestei categorii de vârstă. Dar cuantificarea fenomenului este primul pas în dezvoltarea unor măsuri eficiente şi adecvate de tratare.

De ce este neliniştitor fenomenul?

La nivel european, ultimele cifre disponibile estimau la peste 14 milioane tinerii care fac parte din această categorie (Eurostat, Eurofound). Aceştia cumulează costuri economice de peste 150 de miliarde de euro, sau 1,2 % din PIB-ul UE. Iar această aproximare reprezintă doar o parte a preţului pe care statele membre îl plătesc pentru tinerii excluşi – sub formă de ajutoare sociale şi pierderi de taxe şi impozite care puteau fi încasate sau a consumului nerealizat.

Mai greu dimensionabile, deşi din ce în ce mai vizibile, sunt repercusiunile politice şi sociale ale excluziunii sociale. Pe seama acestora s-au articulat şi poziţiile programatice ale mişcărilor politice alimentate de opoziţia faţă de măsurile de austeritate şi faţă de creşterea excluziunii sociale, precum Podemos (Spania), Syriza (Grecia) şi numeroasele organizaţii anarhiste sau extremiste ce prind contur pe teritoriul Europei, atât în UE, cât şi în spaţiul balcanic. Tinerii inactivi sunt atât un resort, cât şi un combustibil pentru aceste organizaţii.

Trebuie analizate şi consecinţele sociale negative: de la individ la familie, la comunitate şi până la societate în ansamblul ei, excluziunea tinerilor din activităţile economice generează spirale vicioase de degradare. Tinerii inactivi se află în risc sporit de a adopta comportamente a- sau anti-sociale, de a dezvolta boli psihice şi incapacităţi precum depresia şi dependenţa de narcotice sau alcol – iar în comunităţile în care numărul tinerilor inactivi este ridicat creşte riscul de criminalitate.

România se situează, din păcate, printre statele UE cu cea mai mare rată de tineri inactivi – 17% pentru categoria de vârstă 15-24 de ani şi aproximativ 20% dacă extindem plafonul pe categoria de vârstă 15-29 ani (Graficul 1). În regiunile Sud-Muntenia şi Sud-Est, peste o cincime din tineri sunt inactivi, iar în regiunea Centru – un sfert. Potrivit datelor INSSE, se estimează că numărul tinerilor inactivi neidentificaţi, a fost de 441.000 de persoane la nivelul anului 2013, sugerând o amploare chiar mai mare a acestui fenomen. 

Tinerii din România se confruntă cu probleme structurale severe, ce riscă să destabilizeze pe termen lung societatea în care trăim.

Tinerii „de nicăieri” – şi sindromul Peter Pan pe piaţa muncii

În contextul post-criză, la nivel european, soluţia pentru combaterea fenomenului excluziunii sociale derivate din lipsa unui loc de muncă s-a concentrat în mare măsură pe flexibilizarea pieţei muncii. Deşi această abordare se probează statistic (date Eurofound), există serioase motive de îngrijorare cu privire la perpetuarea unui statut incert în rândul noilor generaţii. Este secretul lui Polichinelle că nu vom mai putea reconstrui condiţiile de viaţă şi muncă de care au beneficiat cei din generaţia baby-boomers în Europa; dar nivelul scăzut al natalităţii este o mărturie a incertitudinii în care trăiesc tinerele generaţii astăzi.

Flexibilizarea pieţei muncii este una dintre principalele strategii de gestiune a şomajului în Europa, inclusiv a fenomenului tinerilor inactivi. Reformele care au urmărit flexibilizarea pieţei muncii în Uniunea Europeană şi, în special, în zona euro, încep cu Strategia Lisabona. Aceste reforme au promovat contractele de muncă atipice (îndeosebi contractele part-time şi pe perioadă determinată) pentru a sprijini firmele să-şi adapteze numărul de salariaţi la fluctuaţiile activităţii economice. Deşi aparent aceste abordări au funcţionat, crescând rata de ocupare, situaţie ilustrată în mod excepţional de Marea Britanie, în acelaşi timp au permis consolidarea unui statut incert, în special în cazul categoriilor vulnerabile. Tinerii au fost cei mai expuşi la acest tip de contracte de muncă, fiind şi primii angajaţi la care s-a renunţat pe măsură ce efectele recesiunii se intensificau în majoritatea statelor europene, iar firmele erau nevoite să-şi ajusteze numărul de salariaţi la evoluţia nefavorabilă a cererii de bunuri şi servicii pe care o aveau în noul context de criză.  

Acest trend al creşterii ponderii contractelor atipice a continuat în Uniunea Europeană şi după anul 2008. Potrivit Eurostat, în perioada 2008-2014 ponderea tinerilor (15-24 ani) angajaţi cu contracte temporare de muncă în UE28 s-a majorat de la 40,2% la 43,4% în totalul angajaţilor din acelaşi interval de vârstă. Aceeaşi evoluţie a înregistrat-o şi ponderea contractelor de muncă part-time între 2008 şi 2014, aceasta majorându-se de la 26,2% la 31,9% în totalul contractelor de muncă pentru intervalul de vârste 15-24 ani.

Fiind o categorie dinamică, a cărei componenţă se poate schimba mai accelerat decât în cazul tinerilor şomeri, este important să înţelegem caracteristicile tinerilor inactivi din România. Pe de o parte, avem categoria tinerilor cu un parcurs educaţional  întrerupt – fără studii superioare sau care au abandonat, în diverse etape, şcoala. Pentru această categorie există un anumit set de remedii, derivate dintr-o viziune strategică de creştere a mobilităţii sociale. Cu alte cuvinte, pentru tinerii din mediu rural, a căror mare şansă de activitate este de multe ori deschiderea unui supermarket local, trebuie gândite mecanisme de formare profesională în concordanţă cu activităţile economice regionale sau locale.

Pe de altă parte, avem categoria îngrijorător de numeroasă a tinerilor ce au un statut incert în raport cu piaţa muncii (ex: angajare temporară, nefiscalizată integral, fondatori de microîntreprinderi sau persoane fizice autorizate). Pentru aceştia, soluţiile cele mai eficiente pot veni din strategii de integrare în tendinţele pieţei regionale sau internaţionale. Astfel de iniţiative pot include incubatoare de afaceri, centre de consiliere în carieră, concentrarea unor facilităţi suport pentru dezvoltarea antreprenoriatului interdiciplinar, mai ales în domenii precum industriile creative şi nu în ultimul rând centre de dezvoltare profesională în cadrul principalelor universităţi din România. Acest tip de măsuri sunt implementate cu succes în Uniunea Europeană, având rezultate de excepţie în planul sustenabilităţii noilor afaceri şi a parcursului profesional al tinerelor generaţii. 

Majoritatea metropolelor europene au creat pentru tinerii cu potenţial de internaţionalizare ridicat mecanisme de suport pentru dezvoltarea unor afaceri, competitive în plan global.

Remediile programatice: între inerţie şi sinergie

Începând cu anul 2013, la nivel european se promovează Garanţia pentru tineret, o iniţiativă care vizează reducerea şomajului în rândul tinerilor. În cadrul acestei direcţii europene, guvernele se adresează tinerilor sub 25 de ani, astfel încât cei care termină studiile sau îşi pierd locul de muncă să poată primi în cel mult 4 luni o ofertă „rezonabilă”. Oferta rezonabilă constă în trei lucruri: (a) contract de muncă; (b) contract de ucenicie; sau (c) un stagiu sau un curs de formare continuă adaptată caracteristicilor individuale ale celui în cauză.

În primăvară, s-a lansat şi în România un program numit Garanţia pentru Tineret , care are drept grup ţintă 2.500 de persoane din categoria NEETs. Dintre acestea, 1.800 de persoane sunt orientate către calificare, 200 către programul de ucenicie, iar 500 sunt sprijinite să iniţieze afaceri.

Ca o primă idee pozitivă, este bine că există un loc unde tinerii din această categorie pot intra în contact cu o autoritate care să îi ajute şi să îi implice în diferite programe. Există şi cinci aşa-numite Case Regionale ale Tinerilor Activi (în Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Deva şi Iaşi) unde tinerii pot cere informaţii, consiliere, pot avea întâlniri cu angajatorii şi cu reprezentanţi ai societăţii civile etc. Scopul acestora este de a reduce asimetria informaţională şi problemele care făceau dificilă realizarea unui „contact favorabil” dintre angajator şi angajat.

În al doilea rând, măsurile vizate nu sunt noi, unele erau oferite şi anterior prin ANOFM, elementul de noutate fiind mai degrabă sursa de finanţare şi noua structură instituţională prin care autorităţile se adresează persoanelor în cauză. Pe noul semestru de finanţare, Programul Operaţional Capital Uman (POCU 2014-2020) promite criterii de selecţie orientate spre finanţarea proiectelor cu o viziune strategică şi o abordare integrată asupra soluţionării problemelor tinerilor, cu un buget total de aproximativ 4 miliarde de euro din fonduri structurale. Măsuri dedicate problemei tinerilor inactivi sunt eligibile în cadrul Iniţiativei locuri de muncă pentru tineri (ILMT) – axa 1, sau, pentru cele ce vizează îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs, axa 2.

Dincolo de subvenţii directe care se pot oferi firmelor pentru a angaja tineri, facilităţi fiscale pentru sprijinirea antreprenoriatului (de exemplu, iniţiativa pentru debutanţi SRL-D), ajutoare de minimis, care pot avea efecte benefice mai degrabă pe termen scurt, ar fi de dorit să insistăm mai mult pe încurajarea şi implicarea mai puternică a firmelor private în problema tinerilor din categoria NEETs, ca un instrument important în contracararea unei probleme care în România este structurală.

În contextul în care cea mai mare parte a tinerilor NEETs provin din zonele sărace, slab urbanizate, unde mediul propice deschiderii unei afaceri de mici dimensiuni cel mai probabil nu există, şi unde infrastructura este de cele mai multe ori de slabă calitate, şi pentru a evita o birocraţie de foarte multe ori inutilă, şi care creşte costurile de administrare din partea statului, ar trebui mai degrabă favorizată crearea unor centre regionale, asemănătoare Caselor Regionale ale Tinerilor Activi, prin care firme sau grupuri de firme – străine, autohtone, mixte – să reuşească să-şi creeze „şcoli” de pregătire a acestor tineri pentru propriile capacităţi de producţie. Există deja exemple notabile în acest sens. Deşi sunt exemple izolate, la nivel de firmă şi pe zone geografice restrânse, acestea funcţionează mulţumitor pentru ambele părţi implicate: companii – care îşi doresc forţă de muncă specializată pe domeniul de activitate – şi indivizi – aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Astfel de iniţiative pot fi mult mai importante în eforturile guvernului de a stimula ocuparea, munca în cele din urmă, dacă se reuşeşte extinderea modelului în cel puţin 4-6 industrii importante pentru România, care să aibă câte un centru în fiecare regiune.

În final, mare atenţie la tinerii „deziluzionaţi” – cei care din lipsă de oportunităţi fie rămân inactivi, fie acceptă locuri de muncă sub nivelul competenţelor lor (underemployed). Asemenea Greciei, Italiei, Bulgariei şi Ungariei, conform analizelor existente (Eurofound 2013), aceasta este categoria principală de tineri inactivi în România. Pentru aceştia trebuie urmat modelul concentrărilor de activitate de profil, pe domenii cu valoare adăugată mare (ex: IT&C). Majoritatea metropolelor europene au creat pentru tinerii cu potenţial de internaţionalizare ridicat mecanisme de suport pentru dezvoltarea unor afaceri, competitive în plan global. Astfel de centre există în România numai din iniţiativă privată şi sunt mai mult bazate pe relaţii pre-existente, în loc de a crea noi sinergii de activitate. O atenţie sporită din partea autorităţilor române ar trebui să meargă în această direcţie, pentru descătuşarea potenţialul productiv şi creativ al tinerelor generaţii. 

Clara Volintiru este doctor în economie politică, absolventă a unui masterat în politici comparate şi a unuia în cercetare la London School of Economics (LSE) – în prezent este lector la Departamentul de Relaţii Economice Internaţionale (REI) al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi este implicată într-o serie de proiecte de cercetare internaţionale.

George Ştefan este expert în politici publice, cadru didactic la Departamentul de Economie şi Politici Economice al ASE, cu publicaţii de specialitate pe teme precum modelul social european, dezvoltare economică şi competitivitate.