Spre ce îndreaptă SUA noul trio Kerry-Hagel-Brennan

O analiză a carierelor politice ale noilor responsabili americani cu securitatea naţională indică o perioadă de pragmatism politic, fără multe iniţiative riscante. Va reuşi Europa să transforme din nou relaţia transatlantică în motorul politicii internaţionale sau America va rămâne concentrată asupra zonelor fierbinţi din Orientul Mijlociu şi Asia-Pacific?  De Iulian Toader

Numirile lui John Kerry la Departamentul de Stat, Chuck Hagel la Apărare şi a lui John Brennan ca director CIA sunt principalele modificări aduse echipei de securitate naţională de la Washington după ce Obama a obţinut cel de-al doilea mandat de preşedinte.

Cine sunt cei trei şi ce pot schimba în politica externă a SUA?

John Kerry, liberal, membru al Congresului timp de 27 de ani, din 2009 a fost preşedintele Comitetului de Relaţii Externe din Senatul american.

Chuck Hagel, conservator moderat, cogresmen din partea Partidului Republican până în 2009, apoi preşedinte al think tank-ului Atlantic Council, este cunoscut pentru poziţiile sale divergente faţă de curentele de opinie predominante din rândul cercului conservator din Congres, precum opoziţia faţă de războiul din Irak sau critica influenţei lobby-ului israelian asupra vieţii politice americane.

John Brennan, consilier al preşedintelui pentru contraterorism, încă aşteaptă aprobarea Senatului pentru a ocupa funcţia de director al CIA. Numele său este legat de scandalul din jurul CIA cu privire la utilizarea torturii împotriva prizonierilor suspectaţi de terorism.

Atât Hagel, cât şi Kerry sunt veterani ai războiului din Vietnam, motiv pentru care poziţiile lor au reflectat întotdeauna o predispoziţie pentru rezolvarea diferendelor mai întâi prin diplomaţie şi negocieri multilaterale înainte de a utiliza forţa militară. Hagel este primul secretar al Apărării care a fost veteran în războiul din Vietnam.

Aşadar, dezangajarea este principalul termen care va caracteriza politica externă americană în următorii patru ani. Dezangajarea militară va avea loc în principal în Orientul Mijlociu, unde se aşteaptă ca America să-şi reducă la minimum implicarea militară. Totodată, prin intermediul diplomaţiei, puterea americană hard va fi înlocuită treptat cu mai multe elemente de soft power, ceea va permite evitarea apariţiei de noi tulburări politice în regiune.

China

Pe relaţia cu China, Donald Gross de la Center for Strategic and International Studies sugerează că ambii sunt susţinători ai unei mai mari cooperări între Washington şi Beijing. Hagel şi Kerry agreează instrumentul diplomatic şi multilateralismul în defavoarea unei confruntări care ar putea conduce spre un nou tip de război rece în zona Asia-Pacific. Procesul de tranziţie politică din China oferă o fereastră de oportunitate de care Washingtonul poate profita pentru a impulsiona relaţiile cu Beijingul. În decembrie trecut, când încă era condus de viitorul şef al Apărării, Atlantic Council sublinia, într-un raport, că strategia Statelor Unite până în 2030 trebuie să pună accent pe adâncirea relaţiilor cu China, întrucât reprezintă singurul factor crucial care va modela sistemul internaţional în perioada următoare. Majoritatea experţilor concluzionează că strategia diplomatică pe care Departmentul de Stat o va implementa pe relaţia cu China va pune accent pe minimizarea conflictului şi întărirea cooperării care să aducă beneficii importante pentru ambele părţi.

Europa şi Rusia

Agenda relaţiilor cu Europa şi Rusia conţine numeroase provocări pentru noii membri ai echipei de securitate naţională. În timpul primului mandat al preşedintelui Obama, Europa nu a reprezentat un punct central al politicii americane. Dacă de la preconizatul acord de liber-schimb SUA-UE se aşteaptă să întărească relaţia transatlantică, relaţia bilaterală cu Moscova întâmpină dificultăţi ca urmare a divergenţelor pe tema scutului anti-rachetă din Europa de Est, a deciziei de interdicţie pentru americani să adopte copii din Rusia sau sprijinul pe care Moscova îl oferă Siriei lui Assad în Consiliul de Securitate.

În timpul turneului recent în Europa, Kerry s-a întâlnit la Berlin cu omologul său rus, Sergei Lavrov, fapt ce ar putea constitui un prim semnal de restartare a relaţiei. De altfel, Kerry s-a arătat în numeroase rânduri dispus la dialog şi moderat în retorica politică faţă de Rusia şi s-a numărat printre susţinătorii activi ai noului acord START în Congresul american, fapt apreciat de Moscova.

Greu de votat

Principalele critici la adresa noii echipe de securitate naţională, în special la adresa lui Chick Hagel, vizează poziţiile cu privire la programul de înarmare nucleară iranian şi la relaţia cu Israel. Hagel a afirmat public că se opune unei confruntări militare cu Iranul pe tema programului nuclear, ceea ce a stârnit îngrijorare mai ales în rândul cercurilor conservatoare de pe Capitol Hill.

Mai mult, în timpul vizitei din Franţa (27 februarie) Kerry a afirmat că „Iranul este o ţară cu un guvern ales care deţine un loc în Organizaţia Naţiunilor Unite. Şi este important pentru noi toţi să tratăm aceste state-naţiuni într-o manieră care serveşte cel mai bine interesele noastre în lume”. De asemenea, la sfârşitul lunii ianuarie, Hagel afirmase că Iranul este „un guvern legitim ales, fie că ne convine, fie că nu”, în condiţiile în care corectitudinea alegerilor iraniene din 2009, când Ahmadinejad a câştigat un nou mandat de preşedinte, a fost pusă serios la îndoială de comunitatea internaţională.

Astfel de poziţii au determinat ca procesul de numire a lui Hagel la Apărare să întârzie neobişnuit de mult. De altfel, Hagel a primit aprobarea Senatului cu 58 de voturi pentru la 41 împotrivă, cea mai mică diferenţă din istorie.

Rezultatul votului a fost determinat şi de nenumăratele poziţii susţinute de Hagel cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu în care a criticat Israelul şi s-a arătat dispus să negocieze cu palestinienii. Criticat de republicani pentru poziţiile anti-israeliene, Hagel a răspuns în 2006: „Nu sunt un senator israelian. Sunt un senator al Statelor Unite”.

Mai puţini dispuşi spre confruntare şi iniţiative riscante pe plan internaţional, noii responsabili americani cu securitatea naţională par hotărâţi să încheie definitiv sfârşitul erei de aventurism militar al Statelor Unite, cel puţin în următorii patru ani.

Iulian Toader urmează un master la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.  De la începutul anului efectuează un internship în redacţia FP România.