România, după Nabucco: resursele din Marea Neagră şi gazele de şist ne pot asigura independenţa energetică
0
Respingerea Nabucco Vest în favoarea proiectului rival ar trebui să însemne o veritabilă alarmă de trezire pentru România. Care alternative avem şi care ar trebui să ne fie priorităţile în perioada următoare. | De Eugenia Guşilov
Articolul a fost preluat din FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013).
România a fost unul dintre cei mai consecvenţi suporteri ai proiectului Nabucco încă de la bun început. Proiectul a fost susţinut la cel mai înalt nivel şi s-a regăsit în mai toate documentele şi declaraţiile oficiale româneşti. Dincolo de susţinerea politică la nivel de preşedinte şi premier, politica UE trebuie şi poate fi influenţată prin expertiză, lobby şi o diplomaţie economică activă.
Cel mai important lucru pe care l-a putut învăţa România este că sprijinul UE nu poate substitui o politică economică şi externă proprie activă.
Din fericire, chiar şi fără Nabucco, România are alternative: avem hidrocarburile din Marea Neagră, gazele neconvenţionale şi putem implementa măsuri de eficienţă energetică.
Din acest punct de vedere, reacţia preşedintelui Băsescu, „România îşi va redefini politica energetică plecând de la propriile sale resurse şi fără a aştepta aprobarea nimănui”, este corectă. Premierul a avut o luare de poziţie similară: „România are o şansă extraordinară: are propriile resurse, care [pot să acopere] nu doar consumul nostru, ci (…) consumul Republicii Moldova, (...) dar şi al altor ţări din jur".
Ambele indică direcţia de urmat. Oricare din cele două mari alternative separat – doar resursele din Marea Neagră sau doar gazele de şist – au potenţialul de a acoperi întregul consum domestic şi a transforma România în exportator net. Cumulat, plus măsuri de eficienţă energetică, pot asigura nu numai independenţa şi securitatea energetică a României, dar o pot transforma într-un veritabil pol energetic regional. Sigur că avem nevoie de estimări cât mai exacte pentru baza de resurse din Marea Neagră cât şi pentru gazul neconvenţional, iar campanile de explorare în derulare offshore şi onshore, vor oferi acest răspuns.
Piaţă rigidă
Cel de-al Treilea Pachet al Energiei urmăreşte să creeze o piaţă unică pentru energie (interconectată, cu flow-uri birdirecţionale între ţări), să stimuleze comerţul transfrontalier etc. Scopul este unul extrem de ambiţios, dar şi dificil. Piaţa americană de energie – foarte lichidă şi unde preţul la gaz este foarte mic în prezent – s-a dezvoltat pe baza resurselor autohtone bogate, pe baza unei structuri geologice cu multe zăcăminte mici şi medii care au favorizat competiţia de tip gas-to-gas. Dar acolo şi reforma pieţei de gaz a început mai devreme, în anii ’80, şi există pieţe spot şi futures foarte dezvoltate.
În Europa, pieţele de gaz au fost dominate de contracte pe termen lung şi s-au dezvoltat pe bază de importuri – o piaţă dependentă, de la bun început –, prin implicarea puternică a guvernelor ţărilor exportatoare în deciziile privind dezvoltarea pe upstream şi downstream (prin companii naţionale, integral/parţial de stat), pe baza zăcămintelor uriaşe (Iamburg, Urengoi, Medvejie, Zapoliarnoie, Groningen, Hassi R’Mel, Troll), contractând volume mari pe perioade lungi de timp (peste 20 ani).
De aceea, piaţa de gaz din Europa continentală are o structură mai rigidă; reforma a început abia la sfârşitul anilor ’90, iar lichiditatea a fost şi rămâne mult mai redusă în comparaţie cu piaţa americană. În contextul unei pieţe europene în schimbare, ce poate face România?
Lichiditate locală
România poate să stimuleze producţia domestică şi să creeze lichiditate pe piaţa locală, unde am putea avea atât gaz din producţie proprie, cât şi gaz de import. România se poate interconecta cu ţările din jur şi poate crea competiţie între diferiţi furnizori de gaz. Dacă aşteptările pe care le avem în legătură cu gazul şi ţiţeiul din Marea Neagră şi cel neconvenţional se confirmă, România va putea produce suficient cât să acopere consumul intern şi să şi exporte.
Securitatea energetică ce se bazează exclusiv pe producţie domestică creează independenţă energetică. Aceasta însă este doar o definiţie. Poţi să atingi acelaşi obiectiv (securitate energetică) prin intermediul unei reţele flexibile de contracte de import, prin diversificarea surselor de import şi a rutelor de transport, prin măsuri de eficienţă energetică care reduc consumul, etc. Poţi să îţi asiguri securitatea energetică combinând contracte pe termen scurt cu cele pe termen lung (cu Rusia, Azerbaijan, Irak, cu Qatarul, şi, pe termen lung, cu Iranul). România nu trebuie să fie o piaţa izolată, chiar dacă îşi poate asigura în întregime necesarul de consum din resurse proprii.
Eficienţa energetică e subutilizată în prezent, iar industriile româneşti, în lipsa măsurilor de eficienţă energetică, perpetuează risipa. Alte mecanisme care întăresc securitatea energetică pot fi: flexibilitatea importurilor (oferită pe de o parte de terminalele LNG (AGRI), iar pe de altă parte de capacitatea bidirecţionala a gazoductelor); capacitate de depozitare subterană a gazelor, contracte interuptibile pentru consumatori, generarea de curent electric din alte surse decât gazul, etc.
Conexiuni regionale
Decidenţii din România trebuie să folosească recentele evenimente ca prilej pentru a re-evalua politicile şi opţiunile pe care le avem în noul context. Iar noul context este acesta: speranţele investite în Nabucco Vest nu au fost realizate; oleoductul PEOP (Constanţa-Trieste) stagnează de la înfiinţarea companiei de proiect în 2008 şi s-ar putea să nu se realizeze deloc; AGRI bate pasul pe loc, chiar dacă rămâne ca opţiune pe masă. Nu renunţam nici la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, deşi momentul prielnic a trecut, iar atragerea de noi investitori în actualul context economic, în ciuda eforturilor, se dovedeşte a fi dificilă.
România are un capital politic formidabil cu Turcia. De 10 ani cablul submarin care urmă să transporte electricitate către Turcia este tot în stadiu de proiect. Între timp, Turcia avansează cu planurile pentru construcţia a 3 centrale atomice proprii (la Akkuyu în sudul ţării şi Sinop, la Marea Neagră), astfel că, în 10 ani s-ar putea să nu mai aibă nevoie de curent electric românesc, devenind la rândul ei un exportator.
România are un capital uriaş de simpatie moştenit din perioada comunistă în ţările din Orientul Mijlociu şi China, capital care rămâne subvalorificat. Mai mult, în ciuda relaţiilor politice excelente cu unele ţări, cooperarea politică nu se traduce în cooperare economică, investiţiile şi schimburile comerciale rămânând sub potenţial.
România are o piaţă uriaşă în est – Rusia, cu care relaţiile iaraşi sunt sub potenţialul posibil. România are oportunitatea de a construi o relaţie excelentă cu Irakul. Ca un fir roşu observăm că în ciuda poziţionării excelente, a relaţiilor bilaterale tradiţionale şi a avantajelor evidente, România ratează oportunităţi. Mai recent, în urma alegerilor prezidenţiale din iunie, Iranul are un nou lider – Hassan Rohani, evoluţie care prefigurează o fereastră de oportunitate pentru normalizarea relaţiilor cu Occidentul şi care ar putea înlătura obstacolele politice din calea cooperării economice şi ar lăsa loc de aranjamente reciproc avantajoase pe segmentul energetic.
Calificarea birocraţiei
Ce poate România să facă? România trebuie să mobilizeze toţi experţii pe energie pe care îi are, să îşi re-evalueze relaţiiile cu ţările din Orientul Mijlociu şi să îşi constituie o diplomaţie energetică care poate răspunde provocărilor noilor realităţi geopolitice şi economice. Asta se poate face doar prin eficientizarea şi profesionalizarea administraţiei publice, revigorarea structurilor administrative prin infuzie de experţi tineri, bine pregătiţi. Noul Departament al Energiei are oportunitatea să schimbe situaţia, să creeze o celulă de analiză şi planificare modernă, să colaboreze cu structurile independente (universităţi, institute, think tank-uri, ONG-uri) şi să schimbe paradigma de funcţionare instituţională de până acum. Fără o reformă autentică în zona funcţionarilor publici, România va continua să fie depaşită de situaţia pe teren, să reacţioneze tardiv sau deloc, să fie deconectată, iar politica noastra economică va deveni un inventar al oportunităţilor ratate.
Eugenia Guşilov este fondatoare a Romania Energy Center (ROEC), centru de studii în domeniul energiei./ Articolul a fost preluat din FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013).
Citeşte şi:
Nabucco – cine sunt sclavii energiei ieftine?
„De curând o ştire a explodat în presa noastră, deşi fusese anticipată de mai multă vreme: proiectul gazoductului Nabucco – denumirea venea de la vestita operă a lui Verdi – nu este susţinut de către Baku”, scrie Marius Văcărelu, specialist în geopolitică, pe blogul său de pe adevarul.ro.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European că România îşi va redefini politica energetică după eşecul Nabucco. Traian Băsescu crede că ţara noastră ar trebui să se axeze pe exploatarea gazelor de şist şi a zăcămintelor de ţiţei din Marea Neagră.
Consorţiul care dezvoltă exploatarea gazeiferă de la Şah Deniz a confirmat vineri selectarea gazoductului Trans-Adriatic Pipeline (TAP) ca rută de export către Europa, în defavoarea Nabucco, la care este parte şi România. Astfel, ce soluţii văd guvernanţii de la Bucureşti pentru România? Şi cât de „nediplomatice“ sunt declaraţiile preşedintelui Băsescu care afirmă că nu este la vârsta pubertăţii pentru a crede că ambele părţi au câştigat din TAP?
Fantoma Nabucco revine între proiectele energetice ce pot beneficia de fonduri UE
Comisia Europeană (CE) a inclus mai multe proiecte energetice la care participă şi România, între care AGRI şi un gazoduct pe traseul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, pe o listă de 250 de „proiecte de interes comun“ la nivel comunitar, care pot beneficia de finanţare totală de 5,85 miliarde de euro în perioada 2014-2020.
Să restabilim Adevărul. Când şi cum a căzut proiectul Nabucco
„Traian Băsescu a fost ani de zile un susţinător al proiectului Nabucco. Până la urmă eşecul proiectului este, mai degrabă, eşecul său personal, pe care l-a exprimat, din păcate pentru credibilitatea externă a României, de o manieră revanşardă şi fără legătură cu realitatea”, scrie jurnalistul George Stoica, pe blogul său de pe adevarul.ro.
Calendarul scumpirii gazelor a fost convenit cu UE şi FMI având ca fundament intrarea României în proiectul Nabucco şi reducerea, astfel, a dependenţei energetice faţă de Rusia. Acum, că proiectul a căzut, calendarul scumpirilor nu mai are acelaşi fundament şi se poate amâna, lucru care ar salva industria românească ameninţată de sucombare.
Se încarcă comentariile...
