Am reuşit să discut, măcar 5 minute, cu aproape toţi încă studenţii sau deja absolvenţii care vor petrece (astfel) vara împreună cu FP. Sunt vreo 25, nu-i pot număra ;)

Unii au deja experienţe de viaţă notabile, alţii au ambiţii remarcabile - şi spun că până acum s-au ţinut de ele.

Unii fac ori au terminat facultatea în România, chiar câte două, chiar în paralel - alţii vin din străinătate, din Danemarca sau Hong Kong. La licee similare, primii dobândesc mari decalaje faţă de ceilalţi.

Tot de la studenţii din jurul FP auzim cum economişti de televizor care figurează drept universitari nu trec pe la cursuri (cum e posibil?!!!), iar la "secţii în limba engleză" cursurile se derulează doar în română pentru că "nu au niciun student străin" (cum să facă aşa ceva?!!!). Universitatea românească - cu toate nucleele de creştere organizaţională şi cu toate vârfurile de expertiză presărate prin ţară, pe care şi FP România le tot descoperă - rămâne slabă, deconectată. Tot mai?

Tocmai ne povestea azi o fată cum a studiat - la o universitate britanică, unde are colegi de 250 de naţionalităţi - modelul nipon de dezvoltare accelerată. Iar un băiat ne descria cum facultatea scandinavă la care a ajuns a dorit, şi a reuşit, să adune studenţi din toată lumea - musai mulţi chinezi. Unde avem astfel de preocupări în universităţile româneşti?

Pentru studenţii din ţară, dintre care foarte mulţi chiar vor să facă şcoala bine, trebuie replicate măcar o serie de elemente ale educaţiei de mare calitate din lume. Ar trebui să ceară asta facultăţilor pe care le urmează - dar noi nu ştim să cerem socoteală celor care ne păcălesc, deşi trăiesc pe spezele noastre, iar teama de represiunile sistemului se învaţă, mai departe, din tinereţe.

Anyway sau enfin. Până când facultăţile româneşti - de ştiinţe politice sau economice, de pildă - vor preda şi tinerilor din ţară paradigme alternative la noua gândire unică şi oficială, impusă în '90 (cea neo-liberală, deja vetustă, dar fără ştirea noastră), este nevoie de cursuri independente în acest sens. Pregătim ceva pentru toamnă - pentru unii dintre ei, şi cu unii dintre ei.

Şi multe alte şantiere naţionale ale tineretului sunt necesare.