Protestele din ţară din acest început de toamnă sunt cu totul altceva decât cele care au dat jos PDL anul trecut. Pe biciclişti nu-i poate aduce PSD cu autobuzul. Pe tinerii îmbrăcaţi de concert care afişau pancarte în faţa Sălii Palatului nu-i prosteşte Gâdea.

Deocamdată, protestele demnităţii i-au făcut pe liderii formali ai oligarhiei politice să facă un pas înapoi. (Dar situaţia se poate reversa la un vot în Parlament.) Răspopirea lui Băsescu, fost „piarist” al Gabriel Resources Ltd, este epitaful întregii sale cariere politice. Oricât ar fi dorit, Ponta şi celălalt nu au apucat să se ridice la înălţimea sa negativă. La fel şi restul, care au părăsit chiţcăind corabia consensului transpartinic pro-cianuri. Iar toţi aceştia cred acum că îi pot convinge pe protestatari de buna lor credinţă în această chestiune !!! Greu de prostit.

Dar merită încercat, nu-i aşa? Premierul RMGC s-a şi grăbit să anunţe că statul român va băga oricum nişte bani în buzunarele acţionarilor companiei. Care sunt pagubele canadienilor în România?! Au investit într-o afacere şi au pierdut. Cine a semnat garanţiile că nu vor avea decât de câştigat? Vedeţi emisiunea lui Moise Guran – cel mai bărbat dintre realizatorii tv – pentru a afla mai multe despre cine trebuie să despăgubească pe cine. E vorba de potentaţii din politică şi administraţie care au luat arginţi pentru aur (şi alte metale rare, trecute sub tăcere). Una dintre primele forme de subminare a economiei naţionale a fost pasarea datelor asupra resurselor naţionale către diverşi.

Problema e profundă cât un hău. Cui aparţin resursele unui teritoriu? Cu ce drept le vând/ concesionează nişte politicieni de doi bani ajunşi în postura de a putea face asta doar pentru că blochează accesul unor altfel de talente şi caractere la putere? Nimeni nu a fost votat în ţara asta, sau în alta, ca s-o scoată la mezat. Pe una dintre pancartele de la Sala Palatului scria: "De ce să te mulţumeşti cu 6% din ce a al tău?"

Tinerii din stradă ar trebui să le arate continuu, şi foarte direct, celor de la diferitele niveluri ale puterii că nu le sunt stăpâni – ci angajaţi! 99% din membrii noii “clase dominante” (în curs de transformare în castă, prin in breeding socio-economic) nu ar fi avut puterea/ averea de azi fără votul celor fără de putere/ avere – nici un baron nu ştie să facă altceva decât “politică”, adică trafic de influenţă pentru împroprietăriri în dauna celorlalţi şi varii contracte cu statul. Câte Bitdefender-uri au inventat regii asfaltului, ai terenurilor, ai îngrăşămintelor, ai marmurei şamd.?

Tinerii protestatari ai demnităţii au de pus în scenă un întreg proces al post-comunismului (idee fixă, de când am sugerat formula într-o ediţie FP România). Dar au nevoie de o grea dezvrăjire pentru asta.

Crimele post-comuniste au început cu dezindustrializarea (preluarea ideii grămezii de fiare vechi, ceea ce au şi devenit apoi respectivele platforme industriale) – care s-a produs nu doar din cauza convertirii sincere a unor idioţi utili la un laissez-faire primar, dar mai ales prin transferul fraudulos al activelor către nomenclatura tranziţiei. A urmat umilirea profesorilor şi a medicilor prin salarii de ruşine – şi, ca urmare, prăbuşirea Educaţiei şi a Sănătăţii, în locul creşterii calităţii lor în condiţii de libertate. Între timp, Justiţia a fost închiriată marilor infractori, iar Poliţia a fost pusă la mâna tuturor categoriilor de infractori. Nu rar şi nu doar accidental, serviciile secrete au performat ca actori în lunga piesă neterminată 'politică pentru economie'. Şi BNR merită un popas al protestelor demnităţii debitorilor, pentru că a cauţionat clauzele abuzive ale băncilor comerciale. Parlamentul? Ha, ha! Parcul Izvor ar trebui să fie cartierul general al protestelor demnităţii încă 1-2 cicluri electorale. Pe plan local ţintele protestelor ar fi sediile prefecturilor, primăriilor, deconcentratelor etc.

#

Ei, dar, totodată, categoria socială şi de vârstă care derulează protestele demnităţii trebuie SĂ CONSTRUIASCĂ, şi nu doar evenimente culturale.

Trebuie să conceapă şi chiar să pună în practică planurilor prin care locuitorii din Roşia Montană – victime ale istoriei vechi, apoi ale socialismului şi ale capitalismului, ale lipsei cronice de orizonturi – să poată trăi şi din altceva decât dintr-un minerit devastator. Cam ca pe marginea Lacului Como, nu pe a unui iaz de decantare. Oamenii din Roşia Montană vor doar să trăiască, nu "vor doar să muncească" - dar nu pot ieşi singuri din cercul social vicios în care s-au născut. Cei care le spun că nu pot munci decât în mine îi jignesc, socotindu-i un soi de oameni ai cavernelor. Iar liderii locali, regionali sau naţionali care spun că în sânul unei naturi dopate cu istorie nu se poate face decât minerit devastator o spun doar că ei nu pot gândi nimic în sensul dezvoltării şi preferă să acţioneze ghidaţi de reclame.

Protestatarii demnităţii au apoi nevoie şi de un program politic, care să includă ce au făcut statele azi dezvoltate, nu ce predică acum. După care au nevoie de candidaţi dintre ei. Puterea se câştigă. E simplu ;) Şi ofertant! În România mai este totul de făcut. Este nevoie doar ca o masă critică să dreagă şi să facă. Este această masă critică deja creată de afacerea Roşia Montană? Pot grupurile protestatare să transforme momentul în durată?

O mare problemă e că protestele incipiente nu dau roade decât dacă sunt preluate de un frate mai mare. Autoimolarea cehului Jan Palach a contribuit la slăbirea comunismului – dar asta pentru că tabăra occidentală i-a preluat şi amplificat mesajul. Recentele autoimolări din Bulgaria, de pildă, pe care Vestul nu le-a mai băgat în seamă, nu vor conta în istoria recentă. Aceste proteste denunţau ravagiile pe care le face în Est capitalismul de cumetrie, iar bastioanele democraţiei vestice de piaţă nu au motive puternice să conteste un sistem care face posibile afaceri ca Bechtel, RMGC etc.