Privind spre Est cu mânie: după ce a lăsat Noua Europă la mâna Chinei, UE o conjură să nu-i cadă în braţe

În aceste zile, Bruxelles-ul se uită cu furie şi neputinţă spre graniţa sa răsăriteană, acolo unde noii membri ai UE şi principalii competitori ai acesteia practică un joc scăpat de sub controlul birocraţiei europene / De Horia Blidaru

La Bucureşti, în ciuda avertizărilor Comisiei Europene, ţările central şi est-europene discută direct cu China acorduri bilaterale care, foarte probabil, sunt premisele unui pas istoric pentru marea putere. Fireşte, în dauna unei Europe divizate şi epuizate de puzderia de crize pe care nu dă semne că ar şti cum să le gestioneze. De asemenea, la Vilnius, în câteva zile, după ce Ucraina i-a întors spatele, UE va consemna oficial eşecul Parteneriatului Estic, usturător în plan geopolitic, energetic şi, nu în ultimul rând, pentru prestigiul şi încrederea în sine a Uniunii.

Împinşi inconştient în braţele chinezilor? 

La Bruxelles, îngrijorează, în mod firesc, că summitul sino-est-european va deschide o nouă etapă a prezenţei chineze pe bătrânul continent. Regimul de la Beijing şi-a pregătit, meticulos, terenul pentru o prezenţă consolidată în fostele state comuniste din această zonă. 

Ungaria a fost poarta de intrare. Cumpărarea portului Pireu a fost o oportunitate ce nu putea fi ratată. Suta de mii de hectare de teren agricol ucrainean a fost aperitivul unei achiziţii planificate de trei milioane de hectare. Şi toate acestea, după ce Africa, abandonată de occidentali, devenise deja o mare colonie chineză, furnizoare a tot mai preţuitelor resurse ale subsolului. 

mesajul publicat de „Adevărul” : „Europa Centrală şi de Est va deveni o importantă sursă a importului de produse agricole pentru China”. Dar acesta este doar un capitol, pentru că „în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, căile ferate, cele rutiere şi porturile aşteaptă să fie modernizate”.

La fel, în cazul reţelelor de energie electrică, unde e nevoie de retehnologizare, şi al echipamentelor pentru producerea de energie nucleară, solară şi eoliană. Premierul chinez a anunţat, în acest sens, că ţara sa pune la bătaie un fond preferenţial de credite în valoare de 10 miliarde de dolari, pentru a susţine marile proiecte din infrastructură. 

Unde e Bruxelles-ul în povestea aceasta, în care Beijingul tinde să devină mai aproape de Bucureşti ori Budapesta decât însăşi capitala europeană? Birocraţia de la Bruxelles a făcut deocamdată, ceea ce ştie mai bine: a trimis o epistolă agresivă, de pe poziţii de superioritate nejustificată. Dar, de data asta, Comisia Europeană s-a întrecut pe sine, emiţând acea circulară prin care solicita statelor UE să nu depăşească limitele de negociere stabilite lanivel comunitar şi să informeze Bruxelles-ul despre acordurile ce vor fi încheiate cu China. 

Există, desigur, teama că Beijingul aplică vechea  tactică: „divide et impera”. Cu atât mai eficientă, cu cât Uniunea Europeană e gata divizată.

Duplicitatea, remediu iluzoriu pentru disperare

În vară, UE şi China au evitat în ultimul moment un război comercial, după ce, în mai, comisarul De Gucht avertiza cu privire la o anchetă anti-dumping şi anti-subvenţii, vizând gigantul de telecomunicaţii Huawei. A urmat scandalul panourilor solare, din cauza acuzaţiilor companiilor europene că sunt ameninţate cu falimentul de dumpingul chinezilor. Bruxelles-ul a avertizat că va suprataxa panourile chineze, Beijingul a ripostat vehiculând sancţiuni pentru exportul german de maşini şi cel francez de vinuri. Toate acestea, în condiţiile în care China e, după SUA, al doilea mare partener comercial al Uniunii, iar UE e principalul partener al Chinei. 

Zilele trecute, a început, la Beijing, primul summit UE-China cu participarea noilor lideri chinezi. În cadrul negocierilor pentru un acord bilateral, UE cere eliminarea restricţiilor pentru investiţiile europene pe piaţa chineză şi renunţarea la subvenţiile de stat pentru companiile chineze. Dincolo de orice posibilă înţelegere, însă, e sigur că, în competiţia globală tot mai acerbă, războiul comercial va continua, fie şi numai ferit de lumina reflectoarelor. 

UE – care s-a chinuit un an să-şi adopte propriul buget şi care e străbătută de tot mai intense frisoane identitare – e complet dezarmată în faţa colosului chinez, cu economia sa planificată şi obiective precise şi foarte ambiţioase pe termen lung. În acest context, noile state membre ale Uniunii nu au voie să acţioneze pe cont propriu, deşi au aşteptat în zadar un sprijin din partea Bruxelles-ului în anii crizei. Au primit un cincinal de austeritate şi nu există nici o speranţă că solidaritatea europeană se va manifesta curând şi efectiv prin investiţii pentru relansare economică. Iar în vreme ce populaţia suferă, guvernele se clatină sub presiune şi decalajele de dezvoltare se amplifică, marile puteri economice europene îşi fac propriile jocuri. E bine că tocmai preşedintele Băsescu a remarcat sarcastic acest fapt, pentru a nu putea fi aruncată repede demagogica etichetă de anti-europenism : ”Am privit relativ ironic mesajul Bruxelles-ului. Îmi venea sa transmit un mesaj: dar cu Nabucco ce-aţi avut? Dar cu condiţiile intransigente cu Ucraina ce-aţi avut?”

Palma rusă de la Vilnius

Renunţarea de către Kiev a semnării Acordului de asociere, planificată la Summit-ul de la Vilnius, din 28-29 noiembrie, e o palmă grea aplicată politicii europene de extindere. Barosso apucase să eticheteze ca ”istoric” momentul planificat în capitala Lituaniei, deţinătoarea preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. După ce Armenia a cedat în septembrie presiunilor Rusiei, a venit rândul Ucrainei să opteze pentru umbrela Kremlinului. Dincolo de miza geopolitică a deciziei, eşecul prefigurat la Vilnius e un duş rece pentru UE. „Acordul de Asociere (cu Ucraina – n.n.) va fi un test pentru Parteneriatul Estic ca întreg”, declara preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

Cu Moldova şi Georgia gâfâind în cursa apropierii de UE, Parteneriatul Estic e – la fel cum s-a dovedit cel Mediteranean, în contextul „Primăverii arabe” – o formă fără fond, un simbol al neputinţei forurilor europene de a se adapta la evoluţiile din imediata vecinătate şi de a fi flexibile şi convingătoare în urmărirea unor obiective pe termen măcar mediu. 

Aceste minusuri demonstrează că, la Bruxelles, aşa cum se vede şi din raportarea la ofensiva economică chineză, lipsesc viziunea şi strategia necesare pentru ca Uniunea Europeană să-şi menţină rolul de jucător semnificativ pe scena globală. 2013 a fost anul pierderii de teren în faţa Rusiei şi Chinei. În 2014, se prefigurează, la alegerile europarlamentare, un triumf al populismului eurofob, ceea ce va şubrezi şi mai mult pilonii fragili ai unei construcţii îmbătrânite prematur. S-ar putea să se facă prea târziu pentru Europa, zisă cândva Unită… 

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.