Primul Guvern din Ucraina de după EuroMaidan. Soarta lui şi rolul societăţii civile

Abia fiind învins marele rău - regimul lui Ianukovici, imediat a apărut altul nou. Dar acesta este deja unul mai sofisticat şi cinic, înfăşurat în sloganuri al revoluţiei.

Chiar pe sângele revărsat de jertfele EuroMaidanului unii îşi contruiesc viitorul. Vedem cu ochii liberi cum ei încep să-şi realizeze propriile planuri. Nu, nu este vorba despre membrii Guvernului nou creat, ci de cei care au dat undă verde noului Cabinet de Miniştri, conştientizând că el va fi unul ineficient şi că va cădea în timpul imediat următor. Abia atunci ei vor veni la putere şi vor intra în Kiev ca Iisus în Ierusalim.

Guvern condamnat la moarte

Din păcate, noul Guvern nu este nici unul politic, nici măcar unul de tehnocraţi. El nu este format de manageri cu experienţă şi capabili să conducă, să scoată ţara din criză. Este un Guvern menit să fie pe placul activiştilor EuroMaidanului, în estenţă, este unul absolut incompetent, din care fac parte şi câţiva politicieni foarte odioşi.

Acest Guvern este condamnat la moarte, deoarece este de tranziţie. Cel mai probabil, liderii opoziţiei (Kliciko, Tymoşenko, Tiagnybok) în mod conştient au refuzat să facă parte din acest Cabinet de Miniştri.

Astfel ei vor să demonstreze că Guvernul va cădea în câteva luni, deoarece va fi nevoit să ia decizii anti-populare, ceea ce va stârni nemulţumirea cetăţenilor. În mod normal, nivelul de încredere faţă de actualii miniştri va scădea, iar guvernul va demisiona şi activiştii nu vor mai cere să conducă ministere.
Mi se pare că anume din aceste considerente au fost împărţite unele portofolii între reprezentanţi destul de odioşi ai forţelor din opoziţie. De exemplu, Ministru al sporturilor a devenit unul dintre liderii Automaidanului Bulatov, care nu are experinţă în acest domeniu. Oare el o sa se isprăvească? Pun la îndoială acest lucru. Mai mult decât atât, Ministru al învăţământului putea fi  Farion, candidatura ei a fost înaitată de unii lideri ai EuroMaidanului. Ea este o doamnă extrem de odioasă şi naţionalistă. Ea reprezintă Partidul „Svoboda” şi poate fi caracterizată prin pliantele distribuite în campania electorală cu sloganul „Svoboda” va veni şi ordine va stabili”, sau „Mă duc în UE să stabileasc acolo un alt sistem de valori”. În aşa mod ea îşi exprimă convingerile că este contra libertăţilor drepturilor minorităţilor sexuale, probabil şi ale celor naţionale. Încă nu ştim care for fi primii paşi întreprinşi de ea la acest capitol. Sperăm că Iaţeniuk va îndeplini promisiunile date pe marginea apărării drepturiloe minorităţilor naţionale în Ucraina. Or, acestea sunt prevăzute de standardele europene.

Din fericire, liderii celei mai radicale organizaţii extremiste din Ucraina - „Sectorul de Dreaptaˮ - au menţionat că nu intenţionează să facă politică şi să participe la alegeri, ci vor efectua un control asupra puterii în stat. Chiar în cazul în care ei se transformau într-o forţă politică, puteau să conteze pe un electorat dezamăgit de Partidul „Svobodaˮ, care a devenit unul mult mai liberal, cam atât. Electoratul ucrainean cu viziuni şi convingeri radicale este unul destul de constant şi nu sporeşte, ceea ce nu va asigura multe mandate în Rada Supremă forţelor politice extremiste. În noul Guvern au devenit Miniştri şi trei bucovineni: Iaţeniuk – prim-ministru, Burbak – ministru al infrastructurii şi Petrenko – ministrul justiţiei. Bucovinenii au toată şansa să creeze un adevărat clan politic în capitala Ucrainei, susţine publicaţia ChernivtsiNews.com. 

Incompetenţă în soluţionarea problemei crimeene

Deoarece Guvernul nou format nu este compus din manageri capabili să scoată Ucraina din criza economică şi politică, ci din oameni buni, patrioţi, dar neprofesionişti şi incapabili să conducă ţara, Cabinetul de Miniştri nu este capabil nici să funcţioneze în mod adecvat într-o incursiune militară pe teritoriul său, ceea ce putem observa acuma în Crimeea.  Aceasta, din păcate, nu este o excepţie sau o critică, ci opinie bazată pe fapte şi lucruri evidente.

Parlamentul se limitează la declaraţii şi la apeluri inutile, în timp ce trupele ruseşti şi ucrainene de pe peninsulă au ocupat teritoriul Crimeei. Mai mult decât atât, noua conducere a Ucrainei a permis să fie desfăşurate activităţi anti-statale şi anti-ucrainene în Crimeea de către conducătorii Forţelor militar-maritime ale Ucrainei.

La ora actuală, Kievul şi-a pierdut controlul asupra Forţelor militar-maritime de acolo, ceea ce îi permite agresorului să desfăşoare operaţiuni speciale pe teritoriul peninsulei.

În opinia mea, Parlamentul ar trebui să adopte o decizie unanimă şi să anuleze „Acordul de la Harkivˮ, să ia o decizie privind retragerea imediată a unităţilor militare ruseşti din Ucraina. Kievul trebuie să apeleze la un garant al integrităţii teritoriale, precum SUA şi Marea Britanie, care ar trebui să contribuie la soluţionarea conflictelor şi la prevenirea scindării Ucrainei. Cu alte cuvinte, Kievul oficial trebuie să apeleze la trupele NATO şi la misiunile ONU întru menţinerea păcii în regiune.

„Problema crimeeanăˮ – este  o ameninţare atât la adresa securităţii Ucrainei, cât şi a Uniunii Europene şi pentru a soluţiona această problemă ar trebui să fie convocată imediat sesiunea a OSCE.
Cu toate acestea, merită menţionat angajamentul şi profesionalismul noii conduceri ai Serviciul de Securitate a Ucrainei, echipă formată la 26 februarie. Aceştia sunt profesionişti de nivel, şefi ai SSU şi membri ai guvernelor din anii '90-2000. Anume datorită lor Republica Autonomă Crimeea încă mai este în componenţa Ucrainei.

Misiunea Guvernului lui Iaţeniuk şi rolul societăţii civile

Chiar în condiţiile unei ineficienţe, Cabinetul de Miniştri în frunte cu Arseni Iaţeniuk are o importanţă istorică. Or, trebuie cineva să-şi asume responsabilitatea şi să guverneze prima perioadă după revoluţie – perioada cea mai complicată.

După căderea guvernului de tranziţie va fi creat deja un Guvern politic, cu un oarecare program. Noul Cabinet de Miniştri nu va mai accepta în componenţa sa lideri incompetenţi ai Maidanului, oameni buni şi patrioţi, argumentând aceasta prin ineficienţa guvernului precedent, el va fi format într-adevăr de manageri şi administratori. Lor însă li va fi mult mai uşor de guvernat, ei nu vor fi acuzaţi de incompetenţă, nu vor fi încercaţi de situaţii atât complicate şi de probleme grave.

Cu toate acestea, nu înseamnă că Maidanul nu va controla activitatea Guvernului, ba dimpotivă, şi anume atunci lucrurile vor fi la locul lor. De menţionat că în condiţiile unui regim post-Ianukovici, societatea civilă din Ucraina se va dezvolta şi mai mult. Ea va fi capabilă să creeze mecanisme eficiente pentru asigurarea unui control democratic asupra activităţii Guvernului şi altor instituţii ale puterii executive.

Un motiv pentru care regimul lui Ianukovici a elaborat şi chiar a adoptat peste 10 legi anti-democratice, a fost intenţia de a bloca orice şansă şi posibilitate a societăţii civile şi mass-media să se dezvolte. La alegerile parlamentare din 2012, în Ucraina pentru prima dată a fost lansată o campanie de monitorizare a activităţii candidaţilor în deputaţi în Rada Supremă. Este vorba de Mişcarea CESNO / ONESTITATE (ceva de genul Coaliţia pentru un Parlament Curat în România), a fost creată o reţea pancraineană de ONG-uri, menită să monitorizeze şi să analizeze atât desfăşurarea campaniei electorale, cât şi activitatea postelectorală a deputaţilor în Parlamentul ucrainean. De asemenea, a apărut iniţiativa jurnaliştilor „Spune Stop Cenzurii”, iniţiativa civică „Vladometru” – estimarea puterii şi monitorizarea promisiunilor făcute de deputaţi etc. Toate acestea campanii erau şi sunt realizate de sute de organizaţii nonguvernamentale din toată ţara, având biroul central în Kiev – ONG „Centr UA” – organizaţie finanţată din fonduri externe şi sprijinită de experţi din alte mari organizaţii ucrainene – Institute of Mass Information, Centrul pentru Studii Politice, Media Law Institute etc.

Deci, anume aceste organizaţii şi institute ale societăţii civile au şi sprijinit revoluţia ucraineană în toamna anului 2013, şi vor fi capabile să elaboreze criterii, mecanisme pentru desfăşurarea unui control asupra activităţii celui de-al doilea Guvern, însă deja politic, care va veni după căderea celui actual.

Astăzi însă, pe lângă soluţionarea problemei crimeene, obiectivul numărul unu al societăţii civile şi clasei politice din Ucraina constă în desfăşurarea urgentă a lustraţiei.

Primii paşi ai Guvernului lui Iaţeniuk ar trebui să prevadă:

1. Lustraţia în Ucraina

Euforia de astăzi îmi aminteşte despre evenimentele după revoluţia portocalie din 2004 şi începutul anului 2005, care s-au dovedit a fi inutile din cauza că n-a avut loc lustraţia clanului lui Kucima. Îl ţinem minte pe Azarov rostind discursuri despre democraţie de pe scena revoluţiei portocalii, pe Baloga, Volkov, Grubskii etc. – toţi aceţia au trecut din nou de partea moştenitorilor kucimismului – Partidului Regiunilor. Iar rezultatul acestei tradări politice sunt tragediile de pe EuroMaidan. Declaraţiile recente ale lui Kernes şi Efremov ne demonstrează că istoria se repetă. Deoarece Ianukovici n-a fost pedepsit în anul 2005, Ucraina a avut de suferit peste aproape 10 ani.

De aceea, acuma este importantă nu doar „curăţireaˮ puterii executive de moştenitorii kucimismului, ci şi împiedicarea întoarcerii lor la putere. Lustraţia nu înseamnă tragerea la răspundere penală, ci manifestarea neîncrederii faţă de actorii politici, care deja au fost discreditaţi. Proiectul de lege privdin lustraţia trebuie să fie elaborat împreună cu societatea civilă, iar aplicarea legii ar trebui să fie monitorizată de activişti şi jurnalişti cu renume, precum Leşcenko, Nayem, Bogomoleţ, Dzyndzya, Zalişciuk, activişti din Mişcările şi proiectelor CESNO, „Vladometr”, Alianţa Democratică etc, care nu sunt membri ai partidelor politice, n-au rude în partide politice, n-au fost funcţionari publici etc.

2. Tragerea la responsabilitate a organizatorilor represaliilor politice.

Represalii politice au avut loc în Ucraina atât în perioada lui Kucima, cât şi în perioada lui Ianukovici. Subliniez că ultimile au fost posibile doar din cauza că regimul lui Kucima n-a fost pedepsit. Trebuiesc traşi la răspundere judecătorii, care prin luarea deciziilor nedrepte au contribuit la uzurparea puterii în stat; deputaţii care au înaintat şi au adoptat legi dictatoriale; şefii departamentelor şi subdiviziunilor speciale şi ai miliţiei care au ucis protestatari paşnici.

3. Demilitarizarea şi descentralizare organelor de menţinere a ordinii publice

În SUA niciun ofiţer de poliţie nu se supune preşedintelui. Poliţia este descentralizată şi acest fapt nicidecum nu împiedică protejarea legii şi menţinerea ordinii. Centralizarea miliţiei nu sporeşte calitatea ei, ci face mai uşoară transformarea oamenilor în sclavi. Ordinea publică poate fi asigurată de miliţia municipală, care niciodată nu va îndeplini ordini criminale, nu va repeta acţiunile Berkutului de pe EuroMaidan. Doar miliţia criminală poate rămâne centralizată. De asemenea şi procuratura trebuie să fie „smulsă din ghearele ascuţiteˮ ale Preşedintelui şi ale Parlamentului. Ea trebuie să slujească societăţii civile şi nu aparatului de stat. În cazul când Procurorul este subordonat Preşedintelui, el va justifica întotdeauna acţiunile acestuia.

4. Sporirea controlului extern asupra puterii executive şi Reducerea influenţei statului asupra societăţii civile

Cea mai mare problemă a sistemului politic din Ucraina constă în responsabilitatea formală a autorităţilor publice în faţa societăţii civile. Anume în acest capitol Maidanul şi liderii lui pot fi utili, şi nu în Cabinetul de Miniştri, ci în asigurarea unui control asupra funcţionării Guvernului. În fiecare Minister, departament etc., pot fi numiţi reprezentanţi ai Maidanului, care vor efectua o monitorizare minuţioasă a activităţii puterii executive.

Însă din toate cele menţionate mai sus putem constata că anume reducerea influenţei statului asupra societăţii civile va fi cle mai important pas. El este cel mai mult aşteptat.

Anume represiile regimului lui Ianukovici asupra societăţii civile, organizaţiilor nonguvernamentale care desfăşurau diferite proiecte cu scop civic a condus la apariţia unei mişcări de rezistenă în rândurile activiştilor şi jurnaliştilor. Anume ei, împreună cu studenţimea activă, au asigurat baza revoluţiei ucrainene şi a EuroMaidanului. Noua putere este obligată să asigure o libertate extrem de largă în activitatea organizaţiilor şi institutelor societăţii civile.

George Bodnăraş, Cernăuţi