Planul lui Morariu pentru reintrarea României în cursa olimpică

Planul lui Morariu pentru reintrarea
României în cursa olimpică

Foto: Adevărul

Globalizarea sportului poate pune rezultatele României de la Olimpiada din 2012 în altă lumină. Dar ce contează este să creăm un sistem care să facă posibilă performanţa sportivă românească şi în viitor. De Octavian Morariu

Ştiri pe aceeaşi temă

Articol apărut în FP România nr. 30 (sep/ oct 2012). Îl republicăm, în ziua în care Octavian Morariu este re-ales, pentru a treia oară, în fruntea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român - ca o idee despre ce urmăreşte de mult să facă.

La Olimpiada de la Sydney – unde românii au câştigat 26 de medalii – au participat peste 40 de ţări, iar la Londra peste 80, adică dublu. Dacă privim aşa, acum, cu nouă medalii, ar trebui să comparăm 18 cu 26, nu 9 cu 26. Dar trebuie puse toate corecţiile. La Sydney, China n-a avut nici jumătate din medaliile de la Londra. Pe lângă fenomenul de globalizare – tot mai multe ţări participante şi medaliate –, are loc o escaladare a concurenţei între marile ţări, care au înţeles ce înseamnă sportul şi performanţa pentru PIB-ul lor, pentru educaţie, pentru tineret şamd. Toate ţările mari au investit masiv, iar acum au mai multe medalii decât aveau înainte. Aşa că numărul de medalii disponibil per ţară e mult mai mic.

Europa reduce viteza

Cum s-a ajuns aici? Globalizarea în sport este foarte uşor de înţeles. Veniturile olimpiadelor sunt tot mai mari şi, totodată, se distribuie la tot mai multe ţări. Câştigul de la o Olimpiadă se distribuie astfel: jumătate din profit îl iau Statele Unite, cealaltă jumătate se împarte în două – o parte îl ia Agenţia de Marketing Mondial, care îşi păstrează partea şi restul îl distribuie statelor (după o nişte criterii care nu sunt foarte bine definite). Noi căpătăm de aici circa 1,8 milioane de dolari pe ciclu olimpic. Ne-a crescut mult partea. Primul care a crescut-o a fost Ţiriac – după Lia Manoliu, care lua foarte puţini bani. După care noi aproape că am dublat-o. Celălalt sfert merge către comitetele olimpice naţionale, pe programe de pregătire prin solidaritate. Repartizările directe către comitetele olimpice naţionale au crescut, dar au crescut şi sumele pe programe. Statele bogate nu prea fac apel la programe, dar trag şi bani de-acolo. Statele mai mici, însă, care au înţeles şi ele ce înseamnă sportul şi performanţa pentru imaginea ţării, pentru copii, pentru educaţie au început să tragă din aceste programe mai mult – şi s-au concentrat fiecare pe un sector disciplinar. Jamaica aşa a început: Usain Bolt este produsul clar al bursei olimpice oferite prin solidaritate. Sigur, pe urmă plusezi, e ca un parteneriat public-privat, iei bani şi de acolo şi de acolo, plusezi într-o direcţie şi obţii mai mult. Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan au investit masiv în anumite discipline care le merg lor mai bine – luptele, boxul şamd.

Foarte mulţi factori şi foarte multe modificări de abordare a managementului sportiv fac ca medaliile să se risipească. În tot acest context, Europa pierde, în general. Europa de Vest, mai bogată, ţine pasul cât poate, dar, uitaţi-vă, performanţa Germaniei e în scădere, performanţele Italiei, Franţei, Spaniei sunt în scădere. Anglia a crescut pe momentul Londra. Aceste ţări scad pentru că vin altele peste ele, dar scad şi pentru că fenomenul sportiv naţional scade. În Europa există o problemă cu mersul copiilor la sport – şi asta o ştie şi Comitetul Sportiv European, este o mare problemă şi la nivelul Comisiei Europene.

De ce nu mai merg copiii la sport? Sportul de performanţă nu mai atrage ca înainte. Şi la noi, ca şi la alţii, era un extraordinar mijloc de promovare socială. Şi la noi există o stagnare, dar la cei din jurul nostru totul s-a prăbuşit. Serbia a luat câteva medalii. Bulgaria a luat trei. Polonia are o medalie mai mult decât noi. Toate ţările din jurul nostru, inclusiv ruşii, nu mai sunt ce au fost, pentru că au rămas într-o abordare şi într-o organizare de dinainte de ’89. Cu excepţia Ungariei: ei au înţeles că sportul a devenit un business şi că sportul de performanţă trebuie concentrat într-o zonă elitistă – şi, de la Orban la Gyurcsany, au beneficiat de o continuitate a politicilor în acest sens. Au conceput un program care se bazează pe Comitetul Olimpic şi pe federaţii, n-au Minister al Sportului. Şi aşa Ungaria a bătut toată regiunea, pentru că a avut o strategie coerentă. Acolo copiii merg la sport. Poate că este exemplul cel mai sensibil pentru noi, românii.

Peste Ocean e altă cultură: acolo sportul este un mod de promovare socială prin şcoală – acolo sportul e puternic în colegii şi universităţi, nu în cluburi. La americani, sportul te poate ajuta să faci facultatea, dar te şi pune la muncă. 90% dintre performerii americani trec prin această strungă care sunt colegiile şi universităţile. Au şi legi foarte bune în ceea ce priveşte încurajarea sportului, facilităţile fiscale în America sunt extraordinare – şi nu numai pentru sport, pentru orice activitate socială, fie că e sport, cultură sau religie. Şi în Marea Britanie facilităţile fiscale pentru sport sunt extraordinare. În general, în toată Europa, pentru că statul a spus „Eu mă debarasez de administrarea sportului”, care e foarte delicată, pentru că dacă nu ai rezultate, nu primeşti bani; cu excepţia Franţei, care e foarte centralizată, care nu s-a debarasat încă de reflexe etatiste socialisto-comuniste.

Competiţii pentru copii şi adulţi

În general, statele mari au despovărat statul de finanţarea directă, creând un sistem legislativ şi un cadru fiscal foarte bun, prin care sportul de performanţă să se hrănească singur, pe măsura performanţelor sale – mizând pe o independenţă care este motivantă pentru cei care ştiu să fie independenţi. La noi, această independenţă este o sperietoare, şi discuţia asta o am cu toţi cei din Europa de Est, pentru că oamenii de aici au obişnuinţa veche ca statul să dea totul pentru sport şi performanţă. Acum, toată lumea în Europa Centrală şi de Est caută o nouă cale pentru sport. (Rusia e altceva – şi nu e modelul meu, din punct de vedere al sportului.)

Statul trebuie să dea bani în continuare, chiar mai mult, dar trebuie să dea cu cap. În primul rând, statul trebuie să se ocupe de sportul în şcoală, de infrastructura necesară, de competiţiile din şcoală. Copiilor noştri le lipseşte competiţia sportivă, care, de fapt, prefaţează foarte bine competiţia în viaţă. Copiii noştri nu ştiu să fie în competiţie, într-o echipă aflată împotriva altei echipe, în cadrul unor reguli şi să câştige fără să trişeze, să-şi respecte partenerii şi adversarii – şi când vor fi adulţi să funcţioneze la fel.

Pentru partea de performanţă statul trebuie să asigure un minim de funcţionare şi să creeze cadrul legal prin care federaţia să poată strânge cât mai mulţi bani – să trecem de la o stare de asistare la o cultură a meritului. Societatea noastră este în continuare o societate asistată. Trebuie să refacem ţesătura cluburilor. Echipa naţională este puternică dacă şi campionatele sunt puternice. Noi am avut o ţesătură de cluburi înainte de ’89, care era susţinută de sindicate, de universităţi, de oraşe – şi care a dispărut. Singura modalitate e să le refacem pe lângă marile societăţi, care să poată fi defiscalizate dacă deţin o echipă. SUA, Japonia, o mare parte din Europa aşa funcţionează. De ce să nu poată, de exemplu, Orange, care are o cifră de afaceri de 800 de milioane de euro, să ţină o echipă de baschet?

O nouă strategie, deja veche

Noi avem un proiect foarte clar definit, prin care spunem şi cum vrem, nu doar ce vrem. Am prezentat oamenilor politici modificările ce trebuiesc aduse legilor, la virgulă. Premierul Ponta a spus că intră cu modificări legislative în Parlament. Lucrăm cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, dar şi acolo sistemul se împotriveşte tot timpul. Pentru că e mai simplu să ştiu că iau 1.500-2.000 de lei în fiecare lună, şi mai ciugulesc puţin pe ici pe colo, decât să ştiu că iau numai 1.000, dar dacă muncesc bine am 10.000. E simptomatic pentru toată societatea noastră. Când pui asemenea proiect pe masă ai o grămadă de scuturi care se ridică. Sigur, avem şi susţinători.

Proiectul nostru e pentru sportivi, noi trebuie să sporim banii pentru sportivi, să îi plătim ca lumea, să nu aibă grija a ceea ce mănâncă mâine, să aibă cele mai bune condiţii de pregătire, să aibă cei mai buni antrenori. Să le asigurăm un viitor după sport: prin toate facilităţile pe care li le creăm încă din viaţa de sportiv, să poată creiona o sumă pe care să o folosească apoi, fie făcând studii, fie să investească în ceva.

Despre toate astea vorbim de opt ani de zile. Spargem un sistem şi e foarte greu. Am avut o grămadă de contestatari, dar care doar au contestat, n-au pus altceva pe masă. E singurul proiect care e declinat până la virgulă. E contestat pentru că noi introducem şi conceptul de responsabilitate. Noi vrem să promovăm sportul de performanţă şi răspundem de politicile federaţiilor – iar când răspund, înseamnă că şi controlez.

De unde bani?

Trebuie să creăm industria sportului ca spectacol. Gândiţi-vă că am avea nişte atleţi formidabili, capabili să doboare recorduri olimpice, mondiale. Gândiţi-vă că ar avea loc gale internaţionale în România, că ar fi un public numeros, încasări mari, toate marile corporaţii s-ar bate să fie prezente. Gândiţi-vă ce industrie şi-ar dezvolta astfel un club performant – magazine, articole de sport şamd. Banii nu vin doar din sportul direct.

În provincie încă mai merge lumea la sport, oamenii sunt mai săraci şi nu pleacă în week-end, se duc la sport, la stadion. În fotbal, aşa se întâmplă la Mediaş, la Vaslui. Asta e sărbătoarea lor, spectacolul lor: ei nu merg la teatru, merg la fotbal. Gândiţi-vă că toate cluburile acestea ar fi nişte cluburi foarte tari: câţi angajaţi ar avea, ce s-ar învârti în jurul lor. Pornind de aici se dezvoltă toate industriile de marketing, drepturi de televiziune etc.

Apoi, în România, jocurile pe internet nu se impozitează; în Italia se plătesc. Loteria nu finanţează sportul, aşa cum o face peste tot. Federaţiile trebuie împroprietărite, ele nu pot să folosească – terenuri etc. – ce deţin pentru că sunt ale administraţiei publice.

Reforma noastră se referă la educaţie, la ştiinţa sportului, la finanţarea sportului, la o modificare a structurii de organizare. Primul lucru pe care-l vrem e să introducem sportul în şcoală. Doi: e vorba de ştiinţa sportului, ştiinţa antrenamentului: ce mănânci, cum te antrenezi, cum te refaci. Statul ar trebui să se ocupe de tot ce e sport la bază, iar performanţa trebuie să fie coordonată de Comitetul Sportiv Român, ca să putem face nişte strategii după ciclurile olimpice.

Şi evident că toate lucrurile astea ar produce. Noi vrem să putem crea, să putem elibera energii pe care ştim că le avem, dar n-avem cadrul. Încercăm din 2003, de când am fost preşedinte la ANST. De atunci am înţeles că eu nu trebuie să mă mai ocup de sportul de performanţă, că trebuie să vină nişte oameni care să aibă instrumentele necesare şi să facă altceva. Sportul e un business şi ce alt business din ţara asta e administrat de stat? Apoi, ne gândim la macrobusiness. În clipa în care ai mari performanţe, te gândeşti să faci mari competiţii. Nimeni nu-ţi va da să organizezi o Olimpidă sau un Campionat Mondial dacă nu eşti în partea de sus, din motive economice. Dacă regândim un sport de performanţă şi facem şi o infrastructură adecvată, putem avea competiţii importante mari, care înseamnă mulţi bani pentru ţară.

Proba timpului

Dacă lucrurile nu se schimbă, vom avea tot mai puţine medalii, publicul va fi tot mai puţin interesat – vom deveni o naţiune blazată sportiv, bolnavă, copiii nu vor mai merge la sport, pentru că nu vor mai avea modele. Când Ţiriac şi Năstase au jucat finala Cupei Davis, toţi copiii jucau pe stradă tenis... cu parul.

Când ar da roade strategia noastră? Undeva între zece şi douăzeci de ani. Mă uit la spanioli, care au conceput un plan sportiv olimpic în 1988: rezultatele Spaniei sunt foarte bune abia de câţiva ani. Coreea de Sud a început după Seul.

Octavian Morariu este preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Articolul este varianta prelucrată a unei discuţii libere cu FP România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările