Notă introductivă la ediţia FP România nr 44 (februarie/ martie 2015)

Întâi, mesajul redacţiei de la Washington: După luni de consultări între editori şi designeri, redacţia americană a restructurat şi redesenat revista (pentru a doua oară în ultimii şapte ani, de când FP apare şi în limba română). De la jurnalul de idei lansat de Samuel Huntington în iarna anului 1970 a rămas istoricul publicaţiei, dar fostul caiet, pe înalt, al opiniilor de pe Coasta de Est a Statelor Unite a devenit, treptat, un magazin pentru cititorii din lumea largă (adaptat la zece alte limbi, versiunea în limba română fiind cea mai subtanţial adăugită local dintre toate ediţiile locale). Editorii americani asigură că pun un accent tot mai mare pe povestitul pe îndelete şi pe vocile slab auzite în mass media, ale celor care trăiesc direct, şi adesea nevăzut, evenimente pomenite la ştiri ori în dezbateri.

În această ediţie, de exemplu, Kenneth R. Weiss, deţinătorul unui premiu Pulitzer, ia urma viitorilor refugiaţi climatici – şi ajunge în insulele Kiribati (aflaţi că se citeşte Kiribasi...), la doar o palmă deasupra oceanului în creştere. Pe aceeaşi temă, a încălzirii globale, Keith Johnson arată de ce hulitul cărbune rămâne indispensabil naţiunilor sărace.

În noua secţiune de început sunt invitate figuri din lumea inovaţiei cu efecte societale ori artişti vizuali care pot cuprinde complicate subiecte de politică internaţională în doar câteva imagini. Iar rubricile finale detaliază subiecte inedite, precum punerea supravegherii de masă în slujba unor cauze umanitare ori rolul paradoxal de pozitiv jucat în criza Ebola de corporaţiile prezente în Africa – plus câteva ponturi utile cui va călători prin marele oraş nigerian Lagos… Altfel zis, numai revelaţii despre lumea interconectată şi despre cei cu care o împărţim.

Restructurarea ediţiei internaţionale ne dă şi nouă, la Bucureşti, posibilitatea inserării unor secţiuni şi rubrici ţinute în sertarul cu proiecte al redacţiei – aici avem încă totul de făcut.

Pentru această ediţie, am agregat un nou Top 100 FP România, al patrulea, tot cu mai mult de „o sută de oameni şi idei care pot mişca ţara în bine”. Am deschis lista noastră – inspirată de formatul FP Global Thinkers, dar pe care nu îl replică întocmai – cu preşedintele KI, votat, după 25 de ani de tranziţie, pentru a fi „altfel”; de unde şi o întrebare pentru domnia sa: va lucra la implementarea programului vreunui partid ori a Declaraţiei de la Cluj? Sau, o întrebare, mai tehnică, pentru şeful Consiliului Concurenţei, prezent, de asemenea, în lista conturată cu referire la vorbele şi faptele anului trecut: o fi şi piaţa muncii cartelizată? În registrul strict pozitiv, de la care se revendică lista noastră, îl propunem pe psihologul clujean Daniel David ca ministru al Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, ca să aplice politicile recomandate.

Răsfoiţi calupul, de la pagina 65 la pagina 109, merită: veţi găsi activişti şi analişti neobosiţi, oameni de omenie, gânditori şi jurnalişti critici, dascăli de vocaţie şi elevi studioşi, creatori cu care trebuie să vă întâlniţi măcar aşa. Etc. Etc. Etc.

În rest, parcă asigurându-şi un loc în lista pe care o vom asambla la sfârşitului acestui an, Lucian Isar susţine în această ediţie că România trebuie să treacă la heterodoxie, economic vorbind.

Continuăm şi serialul #diasporacontează: în acest episod aflăm ce pot face profesioniştii din diaspora pentru ţară de acolo unde sunt, din străinătate – va urma.

Deloc în ultimul rând, colegul Octavian Manea a obţinut trei comentarii relevante despre radicalizarea musulmanilor din Occident: mesajele autorilor sunt că trebuie să apărăm valorile europene, dar statele trebuie reformate astfel încât să dea sens vieţilor tuturor cetăţenilor.

Cum spuneam, hrană pentru gândire. De citit şi luat aminte.