Lumea văzută de sus. Top riscuri locale, regionale şi internaţionale pe termen scurt şi mediu

Ediţia pentru 2016 a raportului „Top Risks” publicat anual de firma de consultanţă Eurasia Group aduce în prim-planul atenţiei riscurile la adresa identităţii transatlantice şi europene, acutizarea diviziunilor politice şi fragmentarea progresivă a mediului internaţional politic şi securitar. De Ioana Popa

Raportul semnalează că 2016 va fi marcat de amplificarea vidului de leadership la nivel mondial, pe fondul sentimentului general de insecuritate (politică, socială sau economică), al acutizării şi extinderii conflictelor din Africa de Nord şi Oruentul Milociu (MENA), al imprevizibilităţii unor lideri naţionali (Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan), al modificărilor structurale din economia chineză sau recrudescenţei terorismului (ISIS).

Prezentăm o sinteză a principalelor idei expuse în raport, precum şi câteva comentarii şi completări privind perspectivele de evoluţie a mediului internaţional de securitate în 2016.

1. Alianţa lipsită de conţinut

Potrivit analiştilor Eurasia Group, coeziunea transatlantică va avea de suferit în 2016, tendinţa fiind limitarea cooperării la aspecte superficiale şi distanţarea unor membri reprezentativi de principiile fundamentale ale parteneriatului. Sunt identificate trei tendinţe care au contribuit la această realitate:

• Schimbarea ordinii geopolitice (ascensiunea Chinei şi a altor actori emergenţi);
• Caracterul unilateral al politicii externe americane (specific Administraţiilor G. W. Bush şi Obama), consolidat prin utilizarea unor elemente de diplomaţie coercitivă – supraveghere în masă, folosirea abuzivă a instrumentelor financiare;
• Slăbiciunea strategică a Europei, ai cărei lideri sunt acaparaţi de succesiunea de crize politice şi economice interne.

Un semnal de răcire a relaţiilor şi adâncire a diviziunilor în cadrul alianţei este absenţa relaţiei transatlantice de pe agenda alegerilor prezidenţiale din SUA. Invers, statele europene manifestă tot mai puţină atenţie faţă de parteneriatul transatlantic, accentul fiind pus exclusiv pe interesele naţionale imediate. Tendinţa este evidentă în direcţiile de politică externă (opuse) ale principalelor trei puteri europene: Marea Britanie-China (raţiuni economice - obiectivul Londrei pe termen lung este atragerea de investiţii de amploare şi transformarea într-un hub internaţional pentru renminbi); Franţa-Rusia (raţiuni securitare – preşedintele Hollande consideră că omologul rus este un aliat important în lupta împotriva terorismului şi în limitarea fluxului de imigranţi sirieni); Germania-Turcia (control sporit asupra fluxului de refugiaţi, în schimbul asistenţei economice şi susţinerii pentru aderarea Ankarei la UE – deşi este stat NATO, obiectivele Turciei în regiune nu coincid în totalitate cu cele ale Alianţei).

2. Europa graniţelor închise

Diviziunile din interiorul UE vor atinge cel mai înalt nivel din ultimele decade, pe fondul crizei identitare din Europa - a liberei circulaţii sau a graniţelor închise? -, precum şi al amestecului de inegalitate, refugiaţi, terorism şi presiuni din partea unor mişcări politice locale populare (şi populiste), care constituie o provocare majoră la adresa principiilor fondatoare ale Uniunii Europene. Abilitatea Europei de a răspunde colectiv în situaţii de crize (anticipate sau nu) este puternic diminuată, divergenţele dintre poziţiile statelor membre urmând să domine politica europeană în 2016.

Principalele riscuri sunt:

• creşterea diviziunilor pe marginea crizei refugiaţilor (ceea ce ar putea avea un impact negativ important inclusiv asupra evoluţiilor politice din Germania şi a poziţiei cancelarului Merkel);
• amplificarea populismului şi a naţionalismului (tendinţele populiste care au dus la ascensiunea unor partide anti-sistem în Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, Spania şi Suedia se vor răspândi în toată Europa, semnale în acest sens fiind înregistrate deja în Franţa şi Germania);
• erodarea statului de drept;
• riscul suspendării Acordului Schengen;
• riscul de Brexit (nota mea, IP: în evaluarea Eurasia Group, riscul real este subestimat – premierul Cameron nu va obţine mari concesii din partea liderilor europeni, ceea ce amplifică posibilitatea unei ieşiri a Marii Britanii din UE şi – implicit – poate să producă fluctuaţii semnificative pe pieţele financiare);
• probabilitatea înregistrării de noi atacuri teroriste în Europa (ceea ce va contribui şi mai mult la amplificarea diviziunilor politice).

3. Amprenta Chinei

China va continua să îşi proiecteze cu succes puterea economică la nivel global, în principal prin intermediul proiectului Noul Drum al Mătăsii (strategia „One Belt, One Road”) şi a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură (prima instituţie financiară internaţională dezvoltată de Beijing, care va demara operaţiunile în 2016).

Diminuarea ritmului de creştere a economiei chineze şi impactul negativ al reformelor structurale sunt depăşite de ritmul de expansiune al influenţei Beijingului asupra economiei mondiale. În politica externă, China se va concentra pe competiţia cu SUA şi dezvoltarea parteneriatului cu Rusia, a „prieteniilor” cu state europene (care generează noi provocări în cooperarea transatlantică) şi a relaţiilor cu statele din Asia (cărora le va fi din ce în ce mai dificil să menţină echilibrul între relaţiile cu Washington şi cele cu Beijing).

Dincolo de consolidarea influenţei economice, China va urmări progresul în domeniile cibernetic/IT şi militar.

Principalul risc derivă din faptul că, în multe dosare şi domenii importante, China este un actor internaţional pe cât de important, pe atât de imprevizibil. Iar în 2016, percepţiile asupra acţiunilor Beiingului vor fi cel mai important vector macroeconomic care va influenţa pieţele internaţionale.

4. ISIS şi „prietenii”

Reacţiile internaţionale la ascensiunea ISIS sunt inadecvate, greşit orientate şi contradictorii. Potrivit evaluării Eurasia Group, problema nu va fi soluţionată în 2016, iar ISIS (şi alte organizaţii teroriste - Al Qaeda, Boko Haram) vor profita. Cele mai vulnerabile state vor fi cele care constituie o ţină explicită pentru ISIS (Franţa, Rusia, Turcia, Arabia Saudită, SUA – în special obiectivele SUA în regiune), precum şi cele cu un număr semnificativ de musulmani sunniţi marginalizaţi politic şi social (Irak, Liban, Iordania, Turcia, Egipt şi unele state europene).

Majoritatea măsurilor şi dezbaterilor se vor concentra pe dimensiunea militară - bombardarea poziţiilor ISIS, utilizarea forţelor speciale, înarmarea opoziţiei şi trimiterea de trupe în teren. Divergenţele dintre SUA şi Rusia cu privire la regimul Assad se vor menţine în 2016, în timp ce rivalitatea Arabia Saudită - Iran va continua să se manifeste inclusiv prin miliţii locale afiliate.

Chiar dacă acţiunile militare vor reuşi să diminueze teritoriul controlat de ISIS, susţinerea pentru organizaţia teroristă va creşte, influenţa (şi prezenţa) ISIS manifestându-se dincolo de graniţele Irak-Siria (în Libia, Afganistan, Yemen şi Mali, precum şi în rândul comunităţilor sunnite din MENA, Rusia şi Europa).

Factorii favorizanţi sunt: capabilităţile tehnologice ale organizaţiei teroriste care îi permit să funcţioneze mai eficient decât Al-Qaeda; lipsa de oportunităţi economice, sociale şi culturale pentru tinerii sunniţi, care aleg să se alăture ISIS; accentul pus de guvernele din regiune pe securitate, în detrimentul libertăţii sociale şi al reformelor economice; nivelul scăzut al preţului petrolului; ostilitatea din unele părţi ale Europei la adresa refugiaţilor.

5. Arabia Saudită

În 2016, familia regală saudită se va confrunta cu disensiuni destabilizatoare (există un risc real de înregistrare a unor conflicte interne, principala nemulţumire fiind puterea excesivă acordată de regele Abdulaziz bin Salman fiului său, Mohammad bin Salman al-Saud) şi va fi din ce în ce mai izolată pe plan internaţional (SUA s-au îndepărtat de Arabia Saudită, în favoarea acordului cu Iranul, partenerii regionali ai Riadului - membrii CCG, Egipt, Pakistanul, Turcia - sunt mai preocupaţi de consolidarea propriilor poziţii la nivel regional, în timp ce anunţul privind constituirea unei Alianţe Islamice militare este considerat un simplu spectacol de către Eurasia Group). În regiune, poziţia Arabiei Saudite este ameninţată de perspectivele reale de creştere a economiei iraniene (ulterior eliminării sancţiunilor economice) şi de consolidarea influenţei strategice a Teheranului, iar Regatul Saudit va face orice îi stă în putere pentru a contracara Teheranul.

Riscurile sunt accentuate de problemele socio-economice cu care se confruntă Arabia Saudită: preţul foarte scăzut al petrolului (aproximativ $40 / baril), lipsa de diversificare a economiei şi declinul demografic. Iar instabilitatea politică într-o ţară responsabilă de aproximativ 10,5% din producţia mondială de petrol ar constitui un risc semnificativ pentru toţi participanţii pe piaţă.

Liderii saudiţi vor adopta un comportament agresiv în regiune (ex. Riadul va continua să susţină rebelii anti-Assad din Siria şi va suplimenta ajutorul acordat acestora), ceea ce va intensifica instabilitatea în MENA. Nu poate fi exclus nici scenariul extrem - un conflict armat deschis cu Iran. 

6. Ascensiunea actorilor din tehnologie

Numeroşi actori non-statali influenţi din domeniul tehnologiei - ex. corporaţii din Silicon Valley, grupuri de hackeri şi foşti antreprenori din sectorul tehnologic deveniţi filantropi - se implică în politică, devenind din ce în ce mai asertivi. În timp ce puterea şi influenţa acestora atrage după sine anumite avantaje, implicarea şi ascensiunea politică a specialiştilor în tehnologie va genera conflicte între centre de putere concurente.

Tendinţa generează trei riscuri majore:

• Cooperarea cu aceştia (sau contracararea lor) va fi dificilă, din cauza transparenţei reduse, imprevizibilităţii şi caracterului atipic al susţinătorilor, care fac dificilă înţelegerea acţiunilor şi direcţiilor acestora;
• Pe măsură ce devin mai activi politic, influenţa lor va submina politicile guvernamentale (ceea ce poate constitui o reală problemă, în contextul unei guvernanţe globale deja slăbite);
• Contra-reacţia guvernelor şi a cetăţenilor la creşterea influenţei acestora va genera şi mai multă volatilitate politică şi economică.

7. Lideri imprevizibili

O pleiadă neobişnuită de lideri cunoscuţi pentru comportamentul schimbător (sunt nominalizaţi preşedinţii Rusiei - Vladimir Putin, al Turciei - Recep Tayyip Erdogan, al Ucrainei – Petro Poroshenko şi Vice-Prinţul Moştenitor saudit, Mohammad bin Salman al-Saud) vor amplifica la un nivel maximal volatilitatea mediului politic internaţional în 2016. O parte dintre aceşti lideri simt nevoia de a atrage atenţia asupra lor, unii prioritizează interesele personale (în principal puterea proprie) în detrimentul celor naţionale şi toţi beneficiază de lipsa constrângerilor instituţionale la nivel naţional.

Majoritatea acestor lideri au un rol în conflictul sirian, iar interesele lor sunt divergente, ceea ce sporeşte riscurile. Toţi liderii nominalizaţi au acces la armate şi grupări paramilitare/ miliţii locale, ceea ce creşte probabilitatea adoptării unor decizii neaşteptate (prin neasumarea răspunderii directe asupra rezultatului).

Deşi Poroshenko este mai mult o victimă, tendinţa de asumare excesivă a riscurilor ar putea determina o escaladare a conflictului din Ucraina (reiniţierea conflictului de către Poroshenko ar atrage după sine o reacţie exponenţială din partea lui Putin). 

8. Brazilia

Brazilia se confruntă cu o recesiune profundă, de lungă durată, iar preşedinta Dilma Rousseff luptă pentru supravieţuirea politică (în prima parte a lui 2016 va avea de depăşit cel puţin o moţiune de cenzură). Criza politică şi economică se va înrăutăţi pe parcursul anului, iar lupta pentru incriminarea şi înlăturarea ei de la putere nu va soluţiona actualul impas politic.

În viziunea Eurasia Group, există două scenarii:

• Preşedinta supravieţuieşte moţiunii, însă guvernul său nu va avea voinţa politică necesară pentru a continua reformele economice în vederea diminuării deficitului fiscal; mai mult, nu sunt excluse noi moţiuni, ca urmare a implicării lui Rousseff în scandalul de corupţie privind compania energetică de stat Petrobras;
• Rousseff este înlăturată de la putere (puţin probabil), situaţie în care puterea va fi preluată de vicepreşedintele Michel Temer, care se va confrunta cu aceleaşi probleme economice şi sociale, corupţia endemică şi rivalităţile politice.

9. Prea puţine exerciţii electorale

Spre deosebire de perioada 2014-2015, în 2016 votanţii din ţările în curs de dezvoltare vor avea relativ puţine oportunităţi pentru a-şi exprima opţiunile la urne (n. excepţiile menţionate în raport sunt: Filipine şi Peru – alegeri prezidenţiale; Rusia – alegeri legislative, puţin relevante în contextul sistemului prezidenţial; Brazilia şi Africa de Sud – alegeri locale).

Deşi în mod tradiţional volatilitatea este redusă în absenţa exerciţiilor electorale, situaţia va fi diferită în 2016, pe fondul discrepanţei dintre promisiunile electorale şi realitatea economică (şi a suplimentării semnificative a veniturilor pe parcursul ultimilor 10 ani, ceea ce a contribuit la o creştere a aşteptărilor populaţiei).

Principalele riscuri sunt:

• organizarea de proteste în Brazilia, Africa de Sud şi alte ţări în curs de dezvoltare (scenariu favorizat inclusiv de extinderea accesului populaţiei la reţelele sociale);
• creşterea popularităţii partidelor anti-sistem, cu politici retrograde, ceea ce va forţa actorii politici consacraţi să adopte concesii populiste şi să evite implementarea unor reforme politice şi economice nepopulare necesare, pentru a-şi menţine poziţia pe scena politică.

10. Turcia

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan va acţiona pentru înlocuirea sistemului parlamentar cu unul prezidenţial, ceea ce va înrăutăţi climatul politic, economic şi investiţional din Turcia. Mediul de afaceri şi statul de drept vor avea, de asemenea, de suferit, ca urmare a demersurilor continue ale lui Erdogan de a înăbuşi oponenţii din mass-media, comunitatea de afaceri şi diferite instituţii publice. Totodată, accentul pus pe politicile economice populiste, viabile pe termen scurt, vor îngreuna eforturile de diminuare a vulnerabilităţilor economice structurale. 

Politica externă va fi caracterizată de naţionalism: în plan regional, Turcia va încerca să îşi proiecteze imaginea de protectoare a sunniţilor în Siria şi Irak, ceea ce i-ar putea afecta relaţiile diplomatice cu Bagdadul şi Teheranul; relaţiile cu Rusia vor rămâne tensionate, deşi escaladarea situaţiei într-un conflict militar direct este improbabilă; ameliorarea relaţiilor cu UE vor contribui la consolidarea imaginii lui Erdogan (ca lider relevant în plan internaţional), însă nu va contribui semnificativ la soluţionarea problemei imigranţilor.

În plan securitar, se menţine riscul escaladării suplimentare a conflictului cu PKK, în timp ce implicarea Ankarei (chiar dacă limitată) în lupta împotriva ISIS va amplifica riscul de atentate teroriste pe teritoriul Turciei.

11. Diversiuni

Alegerile prezidenţiale din SUA: În pofida spectacolului şi a populismului unora dintre candidaţi, riscurile pentru 2016 derivate din alegerile prezidenţiale pot fi considerate minime. Raportul Eurasia Group indică drept improbabilă victoria lui Donald Trump, precizându-se că – inclusiv în situaţia în care acesta ar câştiga – măsurile populiste exprimate de acesta în campanie (ex. închiderea graniţelor pentru musulmani, construirea unui zid la frontiera cu Mexic) ar fi blocate în Congres sau de justiţie.

China nu se va prăbuşi: În 2016, volatilitatea economică va fi amplificată de măsurile structurale adoptate de China (cu efecte negative asupra stabilităţii monedei chineze), campaniei interne anti-corupţie şi a creşterii poluării. Cu toate acestea, este previzibil că preşedintele Xi Jinping va gestiona instabilitatea şi va preveni prăbuşirea.

Geopolitica Asiei: Liderii marilor puteri (Japonia, India, China) sunt interesaţi de stabilizarea relaţiilor între şi cu principalele state din regiune, iar încetinirea ritmului de creştere economică îi va determina să se concentreze mai mult pe evoluţiile interne. În pofida tensiunilor din Marea Chinei de Sud (şi a demersului Beijingului de construire a unor insule artificiale), nu vor exista confruntări directe majore pe parcursul lui 2016. Excepţie ar putea face Taiwan şi Hong Kong, considerate de China „probleme interne”.

*

Evaluarea evaluării

2016 va fi anul alianţelor volatile şi al auto-izolării, în care normele şi principiile internaţionale (în special cele care reglementează conflictele) vor cunoaşte mutaţii şi încălcări succesive. Infrastructurile (fizice, economice, cibernetice, umane) vor constitui ţinte predilecte între rivali şi competitori şi vor fi predispuse întreruperilor (sau chiar distrugerilor), cauzate atât de acţiuni subversive (de natură teroristă sau statală), cât şi prin impunerea unor măsuri foarte stricte de securitate (care vor limita funcţionarea eficientă a infrastructurilor umane sau chiar fizice, prin restricţionarea libertăţilor personale, inclusiv cea de mişcare).

MENA

În Siria se va înregistra cel mai violent an de la începutul conflictului, în 2011, iar în lipsa unor acorduri de durată între părţile combatante conflictul şi instabilitatea s-ar putea extinde în Liban şi – in extremis – Iordania.

2016 ar putea marca începutul negocierilor pentru divizarea de jure a unor ţări din regiune (Siria, Irak), un element foarte important în reconfigurarea Orientului Mijlociu fiind momentul de oportunitate de care beneficiază populaţia kurdă pentru înfiinţarea unui nou stat independent (demersul ar putea fi iniţiat chiar în 2016, în Irak / Regiunea Autonomă Kurdistan – unul dintre argumentele invocate de etnicii kurzi va fi rolul esenţial pe care l-au avut în combaterea ISIS în teren). În ceea ce priveşte kurzii din Turcia, conflictul cu PKK ar putea fi complicat suplimentar de o eventuală reeditare a situaţiei din anii ’90, când tensiunile Ankara-Moscova s-au reflectat în susţinerea acordată de Rusia reprezentanţilor PKK (respectiv de Turcia cecenilor).

Este previzibilă înrăutăţirea situaţiei de securitate şi în Nordul Africii, în principal prin înregistrarea unor noi atentate de amploare în Libia, Egipt şi Tunisia (Libia va fi cea mai expusă, prin prisma vulnerabilităţilor interne şi a atenţiei limitate pe care marile puteri internaţionale o acordă fenomenului terorist – în special expansiunii ISIS- din această ţară). Nu pot fi excluse nici eventuale revolte populare în Egipt şi Algeria. Yemen va continua să reprezinte „punctul negru de pe hartă”, în mare parte datorită ineficienţei acţiunilor ONU de mediere a conflictului şi a interes redus manifestat de marile puteri pentru identificarea unei soluţii viabile.

Referitor la actorii din regiune, este necesară menţionarea distinctă a Iranului care, dincolo de conflictul cu Arabia Saudită, se va confrunta cu propriile tensiuni interne (între tabăra moderată – a „reformiştilor ” – şi cea a conservatorilor). Există un risc considerabil de consolidare a poziţiei conservatorilor radicali în alegerile din februarie 2016 pentru Majlis şi Adunarea Experţilor, ceea ce va avea un impact negativ atât asupra activităţii preşedintelui Hassan Rouhani (implicit asupra implementării acordului privind dosarul nuclear), cât şi asupra procesului de desemnare a viitorului Lider Suprem (un aspect esenţial, având în vedere starea de sănătate precară a Ayatollah-ului Khamenei).

Europa

Migraţia ilegală şi fluxul de refugiaţi spre Europa vor continua să reprezinte una dintre cele mai mari probleme ale Occidentului - în lipsa consensului între statele europene şi a unor soluţii viabile privind limitarea fenomenului. Numărul refugiaţilor care vor căuta adăpost pe teritoriul european în 2016 va fi cel puţin la fel de mare precum cel din 2015, iar fluxul ar putea creşte exponenţial în situaţia escaladării conflictelor din MENA (scenariu probabil).

Practic, UE se află doar în rolul de perdant:

• Dacă îşi închide complet graniţele externe (inclusiv cele maritime) şi refuză să primească noi valuri de refugiaţi, atunci imaginea şi relevanţa Uniunii la nivel internaţional vor avea mult de suferit (într-un an în care unul dintre principalele obiective ale UE este creşterea profilului, un demers în acest sens fiind redefinirea strategiei privind vecinătatea);
• Dacă refugiaţii vor continua să sosească pe continentul european, în contextul lipsei de consens privind cotele de redistribuire a acestora există un risc semnificativ de destabilizare a ţărilor de acces şi tranzit (Grecia, Italia, Malta, Macedonia, Serbia).

Disensiunile interne - nu factorii externi - vor contribui suplimentar la o auto-izolare a UE, dar şi la diluarea treptată a identităţii europene. Riscul creşterii popularităţii partidelor extremiste (şi – pe termen lung – ascensiunii lor la putere) este completat de posibila constituire a unor forţe de extremă dreapta de „auto-apărare” (inclusiv prin alimentarea sentimentului general de insecuritate şi – implicit – diminuarea încrederii cetăţenilor în autorităţi).

Ameninţarea teroristă va persista pe teritoriul european pe parcursul lui 2016, existând un risc ridicat de noi atentate, inclusiv în state fără populaţie musulmană considerabilă. Un factor suplimentar de risc l-ar putea constitui continuarea conflictului din estul Ucrainei şi menţinerea zonei într-o stare de incertitudine şi lipsă de autoritate, ceea ce ar putea facilita transferul de elemente teroriste (în special pe filiera cecenă) şi activităţile de crimă organizată (inclusiv trafic de arme).

Pentru Balcanii de Vest anul 2016 va fi unul deosebit de instabil, principalii factori de risc fiind:

• fluxul semnificativ de refugiaţi care traversează regiunea,
• incapacitatea forţelor de securitate de a ţine sub control expansiunea radicalismului islamic şi de a elimina celulele teroriste existente,
• problemele politico-sociale interne (din Macedonia, Kosovo/sudul Serbiei, Bosnia şi Herţegovina),
• interesele politice divergente şi
• dificultăţile economice.

Atenţia limitată de care beneficiază Balcanii de Vest din partea UE într-o perioadă critică ar putea contribui la (re)transformarea regiunii într-o problemă de securitate majoră pentru întreg continentul european.

SUA şi relaţia transatlantică

Deşi Eurasia Group socoteşte că alegerile din SUA nu vor avea mare impact internaţional, impactul nociv al diviziunilor produse în campanie (pe plan intern şi în relaţia cu partenerii transatlantici) va fi resimţit pentru o perioadă foarte lungă.

Relaţia transatlantică va fi afectată inclusiv de apropierea Europa-Rusia. Cu excepţia situaţiei în care Kremlinul va lansa o nouă ofensivă în vecinătate (scenariu improbabil, dar care nu poate fi exclus), prima jumătate a lui 2016 va marca apropierea unui număr considerabil de state membre ale UE de Rusia şi conturarea unei imagini neutru-pozitive a lui Vladimir Putin, fiind posibilă inclusiv eliminarea parţială a sancţiunilor economice.

Ioana Popa a lucrat ca analist strategic în Sistemul Naţional de Apărare.