De când foreignpolicy.com a scris acest articol, Parlamentul rus a votat trimiterea de trupe în Crimeea, fapt care s-a şi concretizat în prezenţa a 15.000 militari; Ucraina şi-a convocat, la rândul ei, armata (inclusiv militarii rezervişti), iar organizaţiile internaţionale au răspuns fără întârziere la evenimentele în desfăşurare.

Ideea principală se menţine însă. Care este costul deciziei Kremlinului în Crimeea şi care este cursul de acţiune global de urmat, luând în calcul şi escaladarea conflictului?

În noiembrie, Rusia a oferit un „stimulent” lui Viktor Ianukovici în schimbul întreruperii tratativelor cu Uniunea Europeană şi i-a promis un împrumut de 15 miliarde $ pentru adoptarea unor politici represive în Ucraina. Ţinta strategică a Rusiei, aceea de a atrage Ucraina în Uniunea Euro-asiatică, părea aproape îndeplinită.

Ianukovici a forţat ilegal în parlament un pachet de legi care atentau la libertăţile cetăţeneşti, iar imediat după ce Kremlinul a livrat o tranşă de 2 miliarde $ din împrumutul promis, fostul preşedinte şi-a dat şi acordul pentru intervenţia armată pe Maidan. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul şi care a făcut ca regimul său să nu mai poată sta în picioare la Kiev.

În tot acest tumult, Rusia nu a luat în considerare răspunsul străzii, al ucrainenilor de rând, care prin „organizare excepţională, determinare şi curaj pur” au făcut o revoluţie. Răspuns stârnit exact de implicarea excesivă a Moscovei în dirijarea acţiunilor lui Ianukovici.

„Prin răspunsul care a depăşit limitele acceptate, Kremlinul a pierdut un conducător pe care îl putea manipula şi a provocat genul de revoluţie căreia aparatului său de propagandă îi place să o pună pe seama Washingtonului şi pe care politica sa externă este creată să o oprească. Ce urmează acum?” - se întreabă Foreign Policy. 

În lumina evenimentelor recente, în care varianta oferită de publicaţia americană, cea a  răspunsului moderat şi rezonabil, nu mai este valabilă, urmează, se pare, discutarea consecinţelor intervenţiei în Crimeea. Politica Moscovei este descrisă de FP ca având trei părţi: declararea intereselor Rusiei în Ucraina ca fiind în pericol, ceea ce s-a şi întâmplat; extinderea paşaportului rusesc pentru cetăţenii din Crimeea; apelarea Rusiei la dreptul de a-şi proteja cetăţenii, aşa cum s-a întâmplat cu Georgia şi Moldova.

Acest curs de acţiune ar fi „un dezastru pe termen scurt” pentru credibilitatea rusească şi o posibilă scânteie pentru începerea unui război. Pe termen lung, ar deveni o lamă cu dublu tăiş, dând naştere unui precedent în ceea ce priveşte modificarea graniţelor în funcţie de componenta etnică a unei ţări. Întrebarea formulată de FP este legitimă: dacă frontierele exterioare ale Rusiei sunt flexibile, de ce nu s-ar comporta la fel şi cele interne? (în Siberia de est, spre exemplu, un loc cu bogate resurse naturale şi în care numărul cetăţenilor chinezi, deşi intenţionat necontabilizat de recensământul rus, este clar superior numărului ruşilor în Crimeea). Merită menţionat însă că în prezent, Rusia şi China se bucură de relaţii foarte bune.

Momentan, planurile pe termen lung trebuie amânate, umbrite fiind de conflictul ce planează ameninţător asupra tuturor. După ce vineri, preşedintele Obama declara că situaţia din Ucraina este  „îngrijorătoare” şi că orice încălcare a teritoriului ucrainean ar fi „puternic destabilizatoare”, John Kerry o cataloga, într-un limbaj mult mai dur, ca fiind o invazie. Mesajele disonante venind din interiorul aparatului de politică externă americană, suprapus unui răspuns necalibrat gravităţii situaţiei (boicotarea summit-ului G8), dau impresia lipsei unei politici de acţiune concrete.

Pe de altă parte, ambasadorii NATO s-au reunit de urgenţă pentru discutarea măsurilor în cazul unui posibil război, război considerat de premierul Ucrainei ca fiind deja declarat şi care a determinat administraţia de la Kiev să ceară ajutorul internaţional pentru garantarea securităţii. NATO a catalogat operaţiunile ruse ca fiind „o ameninţare pentru pacea şi securitatea Europei”, potrivit Mediafax.

Şi, deşi până acum o rezolvare diplomatică a crizei din Ucraina nu a fost posibilă, poate îndemnul la cooperare al Secretarului General al ONU va putea duce la evitarea unui deznodământ tragic. „Dialogul trebuie să rămână singurul instrument folosit pentru a pune capăt acestei crize.” - Ban Ki-moon, 2 martie 2014

 Anca Agachi studiază Relaţiile Internaţionale la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi Relaţiile Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice Bucureşti, aflându-se în anul II de licenţă. În această perioadă efectuează un stagiu de colaborare cu redacţia FP România.