Despre Transnistria şi situaţia acestor şcoli discutăm cu directorul Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole – avocatul care a învins Federaţia Rusă la CEDO.

FP România: Să începem cu situaţia de pe Nistru. La începutul lunii octombrie Parlamentul de la Chişinău a adoptat legea care prevede instituirea unui control la graniţa administrativă cu raioanele din estul Rep. Moldova. Ulterior, regimul de la Tiraspol a declarat că autorităţile moldoveneşti vor să instaleze o frontieră pe Nistru. În opinia dvs. care este rolul acestor puncte de control? Reprezintă aceste posturi o măsură de apropiere faţă de UE, sau un mod de reîntregire teritorială?

Ion Manole: Pentru a răspunde la această întrebare, aş vrea să aduc aminte că Republica Moldova este, în primul rând, un stat suveran şi poartă responsabilitatea deplină pentru orice se întâmple pe întreg teritoriul său, inclusiv şi în această regiune transnistreană. În acest context, cred că aceste declaraţii agresive de la Tiraspol ar trebui ignorate. De fapt, regimul de la Tiraspol încearcă să facă presiuni faţă de care Chişinăul are imunitatea asigurată. Or, Repuvlica Moldova are obligaţia de a asigura tuturor locuitorilor acestui spaţiu, inclusiv celor din stânga Nistrului, condiţii şi drepturi egale. Din acest punct de vedere Republica Moldova trebuie să încerce să convingă administraţia ilegală de la Tiraspol să renunţe la anumiţi paşi, dar în niciun caz nu trebuie să ţină cont de opinia lui Şevciuk, deoarece regimul nerecunoscut şi-a propus ţeluri care contravin Constituţiei Rep. Moldova, Dreptului Internaţional etc. Aceste posturi reprezintă o necesitate, la etapa actuală, deoarece Rep. Moldova se află într-un proces avansat de apropiere cu UE şi trebuie să asigure securitatea teritoriului naţional. Din moment ce guvernul de la Chişinău nu controlează întreg teritoriu, ar trebui să avem astfel de posturi pentru a controla tot ceea ce vine dinspre spaţiul necontrolat. Asta nu înseamnă neapărat că am renunţat la acest teritoriu sau că am încălca drepturile unor anumite categorii de cetăţeni.

„Republica Moldova trebuie să încerce să convingă administraţia ilegală de la Tiraspol să renunţe la anumiţi paşi, dar în niciun caz nu trebuie să ţină cont de opinia lui Şevciuk”

Repet, Rep. Moldova are dreptul să ia toate măsurile necesare pentru a garanta şi a asigura respectarea angajamantelor faţă de partenerii occidentali. Referitor la schema de încadrare a acestor posturi, eu le văd ca măsuri congruente. Pe de o partea, instalarea posturilor este o necesitate pentru apropierea de UE, deoarece aceasta nu doreşte să se asocieze cu un stat care nu controlează tot ceea ce se întămplă pe teritoriul său, iar pe de altă parte deja de 20 de ani Chişinăul a încercat să nu creeze niciun impediment în circulaţia de pe Nistru, să nu încalce drepturile „cetăţenilor” de pe malul stâng, iar aceste acţiuni nu au fost percepute de către Tiraspol ca „bune intenţii” din partea Chişinăului, ci mai mult ca „retragere” – ceea ce a dus la apariţia unor probleme mult mai grave pentru guvernul central. Astfe, în ciuda faptului că executivul de la Chişinău a încercat de-a lungul timpului să nu creeze aceste divergenţe, situaţia a devenit mult mai gravă ajungându-se la încălcarea drepturilor omului. Făcând o retrospectivă a dasorelor pe care le avem, se încalcă drepturile nu doar celor din stânga Nistrului (Transnistria), dar şi a celor de pe malul drept, care muncesc sau trec prin regiune. Astfel, Chişinăul nu are de ales şi trebuie să se impună, acesta este obligat chiar. Se poate vedea şi în deciziile CEDO privind cazurile Ilie Ilaşcu, Catan etc. unde s-a specificat clar că guvernul de la Chişinău ar trebui să încerce să preia controlul asupra acestei zone. Or, atunci când nu există deschidere din partea administraţiei de acolo, şi judecând după ultimele declaraţii putem deduce faptul că nu se mai doreşte niciun fel de dialog pe tema reintegrării şi vor doar aşa-numitul „divorţ civilizat”, Chişinăul nu are de ales şi este obligat de situaţie să instaleze acele posturi de control vamal pe Nistru şi să-şi gestioneze frontiera. Toate acestea se fac cu condiţia de a evita încălcarea drepturilor cetăţenilor de acolo.

FP România: În ce situaţie se află în prezent şcolile cu predare în grafia latină din stânga Nistrului?

I.M.: La 12 octombrie 2012 am obţinut decizia prin care aceste şcoli au câştigat procesul împotriva Federaţiei Ruse. În ciuda acestei decizii, lucrurile nu s-au schimbat. Federaţia Rusă ignoră hotărârea CEDO, preferând mai mult să păstreze tăcerea asupra acestui subiect. Acţiunea Kremlinului este evidentă, acesta favorizând politica dusă de regimul de la Tiraspol. Pentru mulţi părinţi şi profesori de acolo situaţia rămâne una incertă. Primul atac la adresa şcolilor a avut loc în anul 2004 şi, îmi amintesc bine atunci, că cineva din opoziţia aşa-numitului „soviet suprem” de la Tiraspol declarase că, prin asaltul şcolilor cu predare în română, regimul Smirnov comisese cea mai mare crimă împotriva „republicii moldoveneşti nistrene”. Atacând aceste şcoli Transnistria a atras atenţia comunităţii internaţionale încălcând, în mod evident, drepturile copiilor la educaţie. Distrugând şcolile şi bibliotecile ei şi-au adus oprobiul public. Totodată, reprezentantul opoziţiei transnistrene mai adaugase că ar fi fost mult mai utilă exercitarea unei presiuni indirecte asupra părinţilor, profesorilor ca în final numărul lor să se reducă la zero în acest instituţii, iar odată cu ei ar dispărea şi această problemă fără a aduce nori negri asupra regimului separatist. Şi în ultimii şapte-opt ani de când monitorizăm îndeaproape situaţia de acolo observăm că de fapt propunerea opozantului tiraspolean se implementează.

Din păcate şi unele instituţii internaţionale nu iau în calcul oportunitatea efectuării unor măsuri concrete, în ciuda faptului că există deja o decizie a CEDO. Această decizie este una istorică şi ar putea schimba lucrurile categoric în stânga Nistrului, însă intenţionez să cred că asta nu se doreşte. De exemplu, la scurt timp după decizia CEDO, OSCE publicase un raport în care nu se spune absolut nimic despre această decizie, recomandând unităţilor de învăţământ cu predare în grafia latină din stânga Nistrului să se reînregistreze la administraţia de la Tiraspol. Paradoxal e că o astfel de procedură nu este prevăzută de legislaţia naţioanlă, iar aceste opt instituţii de învăţământ sunt sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale. Dacă vom analiza atent fiecare normă juridică sau lege din Rep. Moldova, nu vom găsi prevederi care să se plieze cu raportul OSCE. În aceste condiţii îmi este greu să înţeleg cum o instituţie atât de importantă poate formula astfel de recomandări care din start sunt incompatibile cu legilaţia naţioanală. În aceste condiţii, regimul de la Tiraspol îşi poate permite orice în zonă. Existau situaţii când persoanele abuzate de către autorităţi erau atenţionate de către acestea că „republica moldovenească nistreană” este nerecunoscută şi nimeni nu  îi poate sancţiona.

„Transnistria a atras atenţia comunităţii internaţionale încălcând, în mod evident, drepturile copiilor la educaţie”

Şi din păcate aceasta este o realitate dureroasă, deoarece avem cazuri când regimul încalcă nu numai dreptul naţional, dar şi pe cel internaţional. De fapt, nimeni nu îndrăzneşte să întreprindă ceva în acest sens deoarece în spatele regimului de la Tiraspol se află Federaţia Rusă, iar în aceste condiţii au de suferit doar locuitorii din zonă, indiferent de cetăţenia lor. Promo-LEX a înregistrat multe cazuri nu doar ale cetăţenilor moldoveni, dar şi ale cetăţenilor ucraineni, ruşi. Aici aş mai adăuga faptul că ori de câte ori un cetăţean rus are probleme în regiunea transnistreană şi se adresează la Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău, aceste este automat refuzat. Astfel, toate declaraţiile Federaţiei Ruse că are grijă de respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană sunt false. Am întâlnit şi cazuri când „anchetatorul” transnistrean era cetăţean al Rep. Moldova şi a sechestrat o tânără cu cetăţenie a Federaţiei Ruse (cazul Elena Dobroviţkaya). În cazul de faţă, asociaţia noastră a solicitat respectarea dreptului unui cetăţean rus abuzat de către un cetăţean al Rep. Moldova. Aşadar, putem întâlni situaţii foarte controversate şi bizare, iar în ultimii douăzeci de ani am avut mii de incidente despre care doar se discută, se dezbat aspecte fără niciun impact direct asupra oamenilor. Şi, din păcate, acest fapt a dus la acumularea unor incertitudini privind zona dată. Consider că respectarea principiilor statului de drept ar conduce la soluţionarea unor anumite situaţii şi ar oferi anumite argumente politicienilor sau diplomaţilor atuci când se află la masa de negocieri.

Amintim că pe 19 octombrie 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat Federaţia Rusă la plata a 1,02 milioane de euro reprezentând despăgubiri pentru încălcarea dreptului la educaţie a cetăţenilor Rep. Moldova care studiază în şcoli cu predare în grafia latină din Transnistria. CEDO a hotărât că Rep. Moldova nu se face vinovată pentru încălcarea drepturilor la educaţie în cele trei cauze expediate în anii 2004 şi 2006. Curtea a obligat Rusia să achite 1,02 milioane de euro reclamanţilor, câte 6.000 de euro pentru fiecare din cei 170 de reclamanţi, reprezentând prejudicii morale şi 50.000 de euro în total pentru prejudicii materiale. Cazul „Catan şi alţii contra Republicii Moldova şi Rusiei” vizează „legea cu privire la funcţionarea limbilor”, care a statuat că limba moldovenească/română, una din limbile oficiale ale „republicii moldoveneşti nistrene” (RMN) (altele fiind rusă şi ucraineană), urmează a fi scrisă în grafia chirilică şi nu latină. Cei care nu respectă legea sunt pedepsiţi cu sancţiuni contravenţionale. Ulterior, aşa zisele autorităţi RMN au început să închidă toate şcolile care utilizau grafia latină. Reclamanţii sunt copii care au studiat în astfel de şcoli, şi anume şcolile „Evrica" din Rîbniţa, „Alexandru cel Bun" din Tighina, Bender, şi „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol, precum şi părinţii acestor copii. Astfel, între 2002 şi 2004, reclamanţii au fost nevoiţi să se mute în alte şcoli.

Interviu realizat de Nicolae Ţîbrigan, colaborator FP România