Cum s-a adaptat societatea civilă din Ucraina la starea de război din ţară: ajutorarea răniţilor şi a refugiaţilor, dotarea armatei şi contrapropagandă
0
Revoluţia şi războiul au impus societăţii civile ucrainene funcţii noi, inedite. În Ucraina există acum un nucleu activ al societăţii civile care ar putea contribui la reclădirea statului. De Serghei Velenciuc
Articol din dosarul de copertă al ediţiei FP România nr 46 (iunie/ iulie 2015)
De un an de zile, Ucraina trebuie să facă faţă unor provocări capitale pentru orice stat. Protestele de pe Euromaidan, pierderea Crimeei, războiul din Doneţk şi Lugansk au fost lovituri importante pentru statul ucrainean, care n-a fost niciodată caracterizat de stabilitate instituţională. Putem spune că ultimul an a fost un adevărat crash test al statalităţii ucrainene, trecut la limită, din cauza multiplelor probleme acumulate în ultimii 25 de ani.
În condiţiile în care corupţia endemică şi crizele politice nu au permis multor instituţii ale statului să-şi facă treaba în perioada de criză, societatea civilă ucraineană a fost cea care a reuşit să se adapteze rapid noilor situaţii şi să vină cu soluţii funcţionale la probleme de importanţă vitală pentru stat. În unele cazuri, societatea civilă a înlocuit statul, în altele a cooperat cu statul pentru a găsi soluţii eficiente şi rapide.
De la proteste la refugiaţi
Geneza noii societăţi civile în Ucraina trebuie căutată în decembrie 2013, odată cu începutul protestelor de masă din Kiev. După sfârşitul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, când era deja clar că Ucraina nu va semna acordul de asociere cu UE, Mustafa Nayem, activist civic şi jurnalist de investigaţie, cheamă nemulţumiţii în stradă. Mesajul său e retransmis de aproape 1.600 de ori, iar o zi mai târziu studenţii erau deja în stradă.
Chiar în prima zi a Euromaidanului, pe 30 noiembrie 2013, după ce forţele de ordine au intervenit împotriva tinerilor din Piaţa Independenţei din Kiev, numeroşi activişti s-au reunit într-o iniţiativă civică ce a avut ca scop investigarea crimelor instituţiilor de forţă, ajutorarea victimelor, dar şi informarea cetăţenilor ucraineni despre proteste.
Totul a început de la o pagină de facebook şi un cont de twitter, prin intermediul cărora participanţii puteau să-şi coordoneze acţiunile, să ofere detalii despre punctele de ajutor medical, să strângă alimente pentru protestatarii care au urmau să ocupe pentru o perioadă nedeterminată Piaţa Independenţei din Kiev. Pagina de facebook Euromaidan_SOS sau contul de twitter Euromaidan au devenit destul de populare, în contextul în care aproape întreaga mass-media ucraineană era subordonată politic.
Aceşti activişti continuă să lucreze şi acum, de această dată pentru pentru a afla adevărul despre evenimentele din Kiev şi a-i pedepsi pe cei vinovaţi de moartea a circa 106 protestatari. De asemenea, mulţi voluntari din această iniţiativă şi-au continuat activitatea în alte proiecte legate de anexarea Crimeei şi de conflictul din regiunile Doneţk şi Lugansk.
Anexarea Crimeei a fost un nou moment de evoluţie a iniţiativelor civice. Iarăşi, activiştii au fost primii care au semnalat că trupele ruse iau măsuri active pentru a asigura anexarea peninsulei. Ca şi în cazul Euromaidanului, au fost lansate rapid o pagină facebook şi un cont twitter pentru a informa despre evenimentele care aveau loc acolo. Aceste canale au avut un rol major în informarea populaţiei locale pentru că televiziunile ucrainene au fost deconectate de la reţeaua de cablu din Crimeea chiar în ziua când au apărut „omuleţii verzi”.
Ulterior, iniţiative civice de tipul Krim_SOS (Crimeea_SOS) s-au angajat să-i asiste pe acei ucraineni care au decis să părăsească peninsula. Serviciile oferite de aceast ONG sunt foarte diverse: căutarea unei locuinţe temporare, bază de date cu locuri de muncă disponibile pentru refugiaţi, asistenţă juridică, inclusiv pentru perfectarea actelor pe teritoriul ucrainean, monitorizarea respectării drepturilor omului etc.
Între timp, Krim_SOS a devenit parteneră a Oficiului Comisarului Naţiunilor Unite pentru Problemele Refugiaţilor, oferind asistenţă pentru cei 19.000 de refugiaţi din Crimeea. Practic, această organizaţie oferă ucrainenilor care au părăsit Crimeea posibilitatea de a începe o viaţă nouă pe teritoriul controlat de autorităţile din Kiev. Ulterior, o organizaţie similară, Vostok_SOS (SOS pentru Est) a început să-i asiste pe refugiaţii din zona de conflict, al căror număr se ridică la 630.000.
Războiul part-time
Statul ucrainean nu era pregătit să ţină piept mişcărilor separatiste din Doneţk şi Lugansk. În ultimii 23 de ani, armata ucraineană a fost slab finanţată, slab pregătită şi slab echipată. De asemenea, exista un slab management al resurselor la nivelul Ministerului Apărării, unde corupţia şi incompentenţa erau vecine de birou. Aşa că începutul operaţiunilor militare a prins statul ucrainean într-o situaţie destul de dificilă, cu o paralizie a factorilor de decizie şi cu forţe armate depăşite.
Din nou, voluntarii şi ONG-urile au fost cei care s-au adaptat cel mai rapid la noile condiţii, de război. Pe parcursul celor nouă luni de conflict s-au constituit numeroase fonduri şi proiecte civice pentru ajutorarea armatei ucrainene şi a refugiaţilor din estul Ucrainei. Spectrul activităţilor acestor fonduri şi proiecte este foarte larg: achiziţionarea sau producţia vestelor anti-glonţ, echiparea unor detaşamente de lunetişti, achiziţionarea mijloacelor de război radio-electronic, furnizarea de truse medicale pentru soldaţi sau modernizarea tehnicii militare la construcţia dronelor de supraveghere.
Organizaţiile Peoplesproject, Return Alive sau Phoenix Wings utilizează pe larg crowdfunding-ul pentru finanţarea unor proiecte ca: prima dronă populară, primul tanc popular, primul lunetist popular etc., care au ca scop echiparea armatei ucrainene cu tehnică modernizată. Acum, tot mai mult, ele încep să se ocupe cu asistarea şi tratare veteranilor de război. De asemenea, aceste organizaţii sunt în contact non-stop cu brigăzile armatei ucrainene de pe front şi gestionează acele probleme pe care Ministerul Apărării întârzie să le rezolve.
Recent, un grup de opt voluntari din Volunteers Airborne au devenit funcţionari ai Ministerului Apărării, cu misiunea de a optimiza gestionarea fondurilor dedicate modernizării armatei. În 2014, circa 20% din fondurile dedicate armatei ucrainene nu au fost utilizate, iar o parte au fost sustrase prin scheme de corupţie, deci, controlul civil asupra acestui domeniu a devenit o necesitate.
Mulţi dintre voluntarii lor sunt avocaţi, economişti, contabili, programatori. Contribuţiile voluntarilor la aceste proiecte sunt diverse: cineva construieşte pagina electronică, cineva se ocupă de formalităţile administrative, cineva serveşte organizaţia cu automobilul propriu, cineva are un apartament pe care îl oferă drept birou. Recent, grupul Armia_SOS a anunţat că e în căutare de specialişti în aeronautică şi electronică pentru proiectul dronelor populare. Desigur, şefii şi nucleul acestor fonduri de ajutor pentru armată sunt angajaţi full-time şi, pentru a aduce tehnică şi medicamente armatei, fac drumuri lungi în regiuni foarte periculoase. Pentru ceilalţi, acest voluntariat este o modalitate de a contribui la efortul de război după terminarea zilei de muncă. Avantajul ultim al acestui gen de organizare este caracterul său de masă.
Legiunile de pe canapea
Statul ucrainean a fost prins şi în incapacitatea de a duce un război informaţional contra Rusiei. Propaganda de la televiziunile şi agenţiile de ştiri ruseşti în Ucraina, şi în Europa, nu putea fi combătută decât prin măsuri active din partea instituţiilor statale, care, din păcate, au întârziat să ofere un răspuns la această provocare. Iniţiativele civice în domeniul mass-media s-au născut tot în primele zile ale Euromaidanului.
La scurt timp au fost create pagini facebook şi conturi de twitter ale Euromaidanului care funcţionau exclusiv în limba engleză, pentru publicul străin. Ulterior a fost lansat Ukraine Crisis Media Center, care informează opinia publică globală despre evenimentele din Ucraina. Putem spune că acest centru este analogul RussiaToday, deşi ucrainenii nu au nici bugetul, nici acoperirea pe care o are agenţia rusească. Finanţarea centrului este asigurată de ambasada SUA şi a Olandei, de European Endowment for Democracy şi de alte fonduri internaţionale. De asemenea, încă din primele zile ale Euromaidanului a apărut şi o televiziune online „populară” – Hromadske TV. Proiectul a fost lansat de elita jurnalistică din Ucraina, dornică de crearea unei televiziuni independente care să spună adevărul despre Euromaidan. Jurnaliştii Hromadske au efectuat live-stream-uri şi au întreţinut talk-show-uri 24/24 pe parcursul celor trei luni ale Euromaidanului şi a unui an de război, o performanţă remarcabilă pentru o televiziune creată peste noapte. Un alt proiect media remarcabil venit din societatea civilă a fost iniţiativa „Babylon 13 – cinema of civil protest”. Cameramanii din acest grup au fost în cele mai „calde” locuri din Ucraina, începând cu Piaţa Independenţei din Kiev şi terminând cu Aeroportul din Doneţk, asediat aproape două luni. Documentarele filmate de echipa Babylon 13, pe lângă valoarea lor artistică, au servit şi scopului de mobilizare a ucrainenilor pentru a ţine piept agresiunii ruseşti.
Dacă Ucraina nu a fost capabilă să ţină piept propagandei ruseşti pe timp de pace, pe timp de război eforturile serviciilor speciale ucrainene pentru contracararea acesteia au fost disperate.
Dacă Ucraina nu a fost capabilă să ţină piept propagandei ruseşti pe timp de pace, pe timp de război eforturile serviciilor speciale ucrainene pentru contracararea acesteia au fost disperate. Nici măcar crearea Ministerului Politicilor Informaţionale nu a ameliorat situaţia, căci bugetul său de-abia se ridică la 180.000 de dolari pe an. Din nou, societatea civilă a reacţionat prima.
După echiparea armatei, o a doua dimensiune a contribuţiei voluntarilor civili la efortul de război s-a manifestat în domeniile open source intelligence şi al contrapropagandei. Un „fenomen” a fost grupul de analiză Inforesist, care a adunat veterani din armată, servicii speciale şi cercetători în domeniul militar. Liderul grupului este Dmitro Timciuk, şeful Centrului de Studii Militar-Politice. Mult timp el a fost unul dintre puţinii activişti care vorbeau deschis despe situaţia reală de pe front. „Bilanţurile zilei” oferite de Timciuk în limba rusă, letonă, poloneză şi engleză au fost punctul de referinţă pentru înţelegerea situaţiei din Ucraina pentru multe publicaţii internaţionale. Pe lângă asta, grupul Inforesist a furnizat şi informaţii despre strategia informaţională a Federaţiei Ruse, a prezentat materiale care demontează dezinformările din mass-media rusească şi a propus măsuri pentru lupta cu propaganda de pe teritoriul ucrainean. (Ulterior, Timciuk a devenit deputat, ca multe alte personaje din societatea civilă şi din armata ucraineană.)
Pe lângă analize militare şi de intelligence, resurse online ca Inforesist sau Stopfake monitorizează mass-media rusească şi realizează materiale prin care deconspiră falsurile din ştirile ruseşti. Unele portaluri online încearcă să lucreze în domenii strict militare, cum ar fi spionajul. Portalul Bellingcat-Vehicles şi-a propus să numere şi să localizeze toată tehnica militară rusească din estul Ucrainei. Bineînţeles, portalul se bazează, în mare parte, pe cooperarea membrilor, informaţiile fiind culese atât de pe teren, cât şi din mediul online al separatiştilor. Materialele adunate de Bellingcat sunt disponibile online, pentru oricine, având identificate circa 400 de unităţi de tehnică militară rusească în estul Ucrainei.
În domeniul războiului informaţional, voluntarii ucraineni s-au dovedit destul de inventivi în contracararea propagandei ruseşti pe reţelele de socializare. Spaţiul cibernetic este dificil de gestionat de o autoritate statală, însă nu şi de comunitatea de utilizatori. De la această idee a pornit un proiect destul de interesant de „curăţire” a spaţiului virtual ucrainean. Proiectul Trolleybust are scopul de a combate fenomenul trollingului, deconspirarea profilelor de pe care este realizată propaganda anti-ucraineană, identificarea numelor false şi a informaţiilor false de pe reţelele de socializare, deconspirarea reţelelor de profiluri administrate de softuri etc. Fiecare utilizator poate identifica „propagandiştii” ruşi din propriul mediu online şi să-i introducă în lista Trolleybust. Dacă informaţia se adevereşte, iar profilul este fals şi gestionat de un „troll”, o plângere la administratorii reţelei de socializare poate duce la ştergerea acestuia.
Deşi lupta cu trollii ruşi pare ceva destul de comic şi este la hotar cu cenzura Internetului, totuşi, în condiţiile în care „trollingul” şi propaganda rusă pentru Ucraina sunt o adevărată industrie, doar eforturile comune ale utilizatorilor pot păstra spaţiul online ucrainean cât mai curat. Alături de profesionişti din serviciile speciale, pe frontul războiului informaţional luptă o adevărată „legiune de pe canapea”, formată din utilizatori, experţi, tehnicieni, chiar şi hackeri care doresc să contribuie la această luptă.
O nouă societate civilă
Revoluţia şi războiul, cât ar fi de paradoxal, au oferit societăţii civile din Ucraina noi oportunităţi şi funcţii, pe care nu le-a avut în ultimii 25 ani. Constatând incapacitatea statului de a apăra teritoriul ţării, societatea civilă a reacţionat puternic, s-a implicat în domenii inedite pentru ea, ca securitatea, apărarea, achiziţiile publice etc. Odată ce a realizat un contact cu politica înaltă, ar fi naiv să credem că societatea civilă va ceda poziţiile şi va oferi din nou libertate absolută clasei politice post-Euromaidan. Noua societate civilă ucraineană este deja exigentă, activă şi mai eficientă decât statul.
Clasa politică a înţeles regulile jocului, aşa că mulţi activişti civici au fost cooptaţi în instituţiile statale şi în partide politice – fenomen care a avut loc şi în Georgia după revoluţia rozelor. Alţii continuă să lucreze în mediul ONG, cu mai mult sau mai puţin succes. De exemplu, platforma „Pachetul de Reforme Urgente” a cooptat un şir de ONG-uri şi peste 300 experţi, care au elaborat un plan de reforme ce trebuie realizate cât mai urgent. Pachetul a fost introdus în planul de acţiuni ale Guvernului şi a fost susţinut de aproape toate partidele parlamentare – nicio forţă politică nu riscă să se opună deschis iniţiativelor din mediul civil.
Desigur, întrebarea esenţială este dacă acest parteneriat stat-societate civilă va funcţiona şi în continuare. Pe timpul războiului şi al crizei interne, ceea ce nu a putut face statul pentru a menţine securitatea şi apărarea naţională a încercat societatea civilă. Totuşi, această situaţie nu va mai dura mult. Unele iniţiative populare, în special cele specializate care asistau armata, îşi pierd sensul, pentru că noul guvern ucrainean a lansat propriile programe de modernizare, iar ajutorul militar din SUA şi UE acoperă foarte multe „găuri” de care anterior se ocupau voluntarii. De asemenea, profesionalizarea funcţionarilor şi lupta cu corupţia, stabilitatea economică şi pacea vor face ca statul ucrainean să funcţioneze mai eficient – deci numeroasele iniţiative populare vor fuziona, îşi schimba profilul sau vor dispărea, din cauza concurenţei mari pe piaţa ONG-urilor. (Bine, momentul când statul ucrainean va fi destul de eficient pentru a nu mai fi nevoie de implicarea societăţii civile este încă foarte departe.) Este cert însă că, după 25 de ani de independenţă, în Ucraina există acum un nucleu activ al societăţii civile, care va contribui la procesul de state rebuilding.
Serghei Velenciuc urmează Masterul de Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie, Universitatea Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
