Cum poate România să treacă examenul de maturitate în UE? Temele şi invitaţii speciali ai Eurosfat 2016

Cum poate România să treacă examenul de maturitate în UE? Temele şi invitaţii speciali ai Eurosfat 2016

Pe 6 mai va avea loc la Bucureşti a IV-a ediţie a forumului europenist anual Eurosfat. Principalul subiect al dezbaterilor din acest an este deţinerea de către România a preşedinţiei Uniunii Europene în 2019. (Notă: veţi găsi acolo şi o serie de ediţii ale revistei FP România - partener media al evenimentului.)

În a doua jumătate a anului 2019, România va asigura Preşedinţia rotativă a Consiliului UE – pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană. Perioada coincide cu mai multe evenimente importante atât în context naţional cât şi european: alegerile pentru Parlamentul European, reînnoirea Comisiei Europene, alegerile prezidenţiale din România, negocierea cadrului financiar multianual şi a bugetului UE pentru anul 2020. De aceea principala întrebare a ediţiei din acest am a forumului EUROSFAT este: Cum se poate pregăti România pentru acest examen de maturitate în UE?

Organizatorul evenimentului, Europuls, va lansa cu această ocazie proiectul “Platforma de Sprijin RO2019”, o structură formată din reprezentanţi ai societăţii civile şi ai instituţiilor implicate în pregătirea Preşedinţiei Române a Consiliului din anul 2019. Scopul acestei Platforme este de a sprijini eforturile României în pregătirea Preşedinţiei, oferind un cadru de dezbateri, analiză şi schimb de bune practici.

Energie, TTIP, absorţia fondurilor europene

Celelalte teme importante discutate în cadrul celor 10 conferinţe ale Eurosfat 2016 ţin de strategia naţională anti-corupţie, problema refugiaţilor, Uniunea Energetică, tratatul TTIP, situaţia lucrătorilor din industria de textile, fondurile europene, transparenţa în guvernare, dar şi reconfigurarea administrativ-teritorială sau integrarea socială prin sport.

Dezbaterea despre refugiaţi are loc în contextul în care Uniunea se confruntă cu o provocare majoră din cauza numărului mare de refugiaţi care sosesc în Europa în fiecarezi. Ca ţară care nu a experimentat criza refugiaţilor, România are nevoie de o evaluare cu privire la modul în care ar trebui să se poziţioneze.

Un subiect care va stârni reacţii aprinse va fi „Transatlantic Trade and Investment Partnership” (TTIP). Atelierul dedicat acestui subiect pune accent pe o analiză detaliată a beneficiilor care decurg din tratat, în special asupra comerţului şi investiţiilor, dar şi pe potenţialele costuri pentru cetăţenii europeni. Dezbaterea este necesară pentru a înţelege mai bine priorităţile de politică comercială ale principalilor actori economici din România şi din regiune, precum şi beneficiile care decurg din comerţul internaţional. Discuţiile au drept scop evaluarea rolului tratatului TTIP în promovarea unui model economic de tip 4.0 în relaţiile UE – SUA care adduce cu sine transformări pentru toate modulele din cadrul lanţului valoric si necesită un set nou de competenţe pe pieţele forţei de muncă din UE şi SUA.

Un alt subiect care va stimula interesul este cel al capacităţii administrative: Cum să îmbunătăţim calitatea şi impactul proiectelor finanţate de Uniunea Europeană. Experienţa acumulată ȋntre 2007-2013 ne arată că autorităţile române şi europene trebuie să acorde mai multă atenţie calităţii proiectelor finanţate prin fonduri nerambursabile. Dezbaterea va evalua cum ne situăm astăzi, la aproape 10 ani de la aderare, cu privire la capacitatea administrativă şi de absorbţie a autorităţilor şi ce măsuri concrete pot fi luate pentru ca acestea să fie îmbunătăţite.

Între participanţii acestei ediţii a EUROSFAT: premierul Dacian Cioloş, ambasadoarea Olandei, ambasadorul Austriei, ambasadorul Germaniei, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, ministrul Energiei, ministrul Justiţiei, ministrul  Muncii – şi alţi actori importanţi din ţară şi străinătate din sectorul public şi privat.

Latura culturală

A 4-a ediţie a EUROSFAT va avea şi o latură culturală: proiecţia documentarului "ToKyma", despre criza europeană a refugiaţilor, şi punerea în scenă a spectacolului de teatru “In Search of Europe”, realizat de Lucas de Man.

"To Kyma" ("Valul", în greacă) este un film obligatoriu pentru cei care vor să înţeleagă situaţia dificilă a refugiaţilor care încearcă să ajungă în Europa şi pentru cei care caută componenta umană din spatele cifrelor şi a rapoartelor strategice. Un documentar plin de emoţii, momente dramatice şi poveşti de viaţă uluitoare.

"În căutarea Europei" este un spectacol de teatru – prelegere despre viitoarea generaţie de vizionari ai Europei. În această producţie, regizorul şi actorul olandez Lucas de Man prezintă publicului cele mai de actualitate păreri, probleme şi soluţii ale generaţiei tinere de cetăţeni europeni. O piesă de teatru interactivă care va încerca să răspundă la întrebările: Cine sunt vizionarii de mâine ai Europei? Cum percep aceştia epoca şi societatea noastră? Care este poziţia lor cu privire la problemele de actualitate cu care se confruntă Europa? Ce înseamnă pentru ei schimbarea? Şi, mai ales, ce fac ei pentru a contribui la schimbarea Europei?

Despre EUROSFAT

EUROSFAT este forumul anual de dezbateri pe teme de politică europeană care are loc în România din 2013. Obiectivul forumului este de a reuni politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, activişti, reprezentanţi ai mediului de afaceri, cercetători, experţi şi cetăţeni interesaţi, în scopul de a dezbate cu privire la aspectele-cheie de pe agenda europeană. În acest an evenimentul se va desfăşura la JW Marriott şi va reuni peste 700 de participanţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: