Contextul protestelor din Turcia, completare a secţiunii privind noua ediţie FP România - Interviu cu Burak Bekdil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Burak Bekdil, cunoscut analist al celor de la Hurriyet, a realizat o radiografie privind cauzele socio-politice care au stat la baza protestelor din Piaţa Taksim, acesta explicând cum în ciuda dezvoltării economice, autoritarismul şi riscul islamizării reprezintă cauze ale tensiunilor care au cuprins Turcia. Interviul realizat, aşa cum reiese şi din titlu, vine ca o completare a noii ediţii FP, acolo unde subiectul este pe larg dezbătut.

Domnule Bekdil, care este tiplogia votantului AKP?

AKP se bazează pe o puternică susţinere la nivel local, conform mai multor sondaje bucurându-se de o popularitate între 40 şi 50% în rândul electoratului, de două ori mai mult decât principalul partid de opoziţie, CHP. Totuşi, conform unor cercetări, protestele au diminuat popularitatea AKP între 5 şi până la 10%, şi eu cred acest lucru,    deoarece partidul de guvernământ nu se bucură de susţinerea unui electorat monolitic. Vorbim aici de conservatorii religioşi, oportunişti, cei care se bucură de dezvoltarea infrastructurii şi a economiei, o parte a turcilor de dreapta care nu puneau mare preţ pe drepturile şi libertăţile civile, sau de liberali, care în marea lor parte, credeau până în momentul izbucnirii revoltelor, că AKP este un partid pro-european şi antimilitarist. Totodată, pe baza mai multor studii făcute, a rezultat că susţinătorii AKP reprezintă profilul tipic al conservatorului din mediul rural, naţionalist şi/sau religios, cu un nivel scăzut de educaţie. 

Erdogan este singurul personaj pus la îndoială, sau întregul partid are de suferit?

Aici este ceva interesant, întrucât protestarii îl urăsc pe Erdogan, acuzându-l că este promotorul autoritarismului în Turcia, iar deşi furia acestora se îndreaptă împotriva AKP, totuşi, o mare parte dintre oamenii din Piaţa Taksim consideră că flancul moderat din AKP, precum preşedintele Gul sau vicepremierul Bulent Arinc, este  „răul mai mic necesar pentru Turcia”.

Ce fel de islamizare a avut loc în Turcia lui Erdogan?

Ceea ce s-a întâmplat în Turcia este ceea ce noi  considerăm o alunecare spre islamizare. Adică nu vorbim despre o Sharia impusă peste noapte, ci posibilitatea ca acest fenomen să explodeze la un anumit moment dat. AKP nu este un partid pro Sharia, nu doreşte să transforme ţara într-un nou Iran, ideologia lor fiind una apropiată de cea a Fraţilor Musulmani sunniţi din lumea arabă.  Aşadar, AKP  reprezintă destrămarea revoluţiei Kemaliste, iar Ataturk pentru islamişti reprezintă cel mai mare duşman al Islamului. În concluzie, partidul de guvernământ nu ar favoriza o Constituţie bazată pe Sharia, dar ar introduce în mod subtil  elemente ale acesteia.

AKP a arătat toate reflexele sociale ale ideologiei islamiste, vorbind aici despre discriminarea socială şi juridică faţă de musulmanii seculari; controlul guvernului asupra „păcatelor”,  precum  în cazul restricţiilor de alcool; favoritism şi nepotism în administraţia publică; promovarea aşa numiţilor „buni musulmani” şi pedepsirea altora, precum şi impunerea valorilor musulmane sunnite în rândul societăţii.

Ce fel de autoritarism se aplică în Turcia? Îl putem acuza pe Erdogan de practicarea unui autoritarism de tip occidental (după modelul Rusia, Chile, Coreea de Sud) sau de tip Oriental (Iran)?

Erdogan consideră că  deţine dreptul democratic de a conduce ţara în modul în care doreşte. Vorbim aici de un majoritarism considerat mai puternic decât  pluralismul. Astfel, ideologia sa este următoarea: „dacă am câştigat alegerile toţi trebuie să mi se supună”. Controlul său strict asupra legislaţiei şi sistemului juridiciar sunt cele mai bune exemple.  Cred că autoritarismul lui Erdogan poate fi cel mai bine comparat cu cel al lui Morsi în Egipt, sau cu cel al lui Putin în Rusia, pe principiul un singur om, un singur conducător. În ultimii 10 ani, AKP a reuşit să creeze propria clasa socială a bogaţilor, formată atât din musulmani islamişti cât şi din oameni de afaceri laici, dar oportunişti, care s-au alăturat lui Erdogan. Pentru a deveni un favorit al regimului trebuie doar să fii un musulman pios, şi un susţinător al guvernului, iar apoi pârghiile economice ţi se pot deschide.

De ce mass-media nu a prezentat protestele,  şi cum ne puteti explica rolul politiei, devine această instituţie armata actualului guvern ?

Este simplu. O parte a mass mediei se teme cu adevărat de Erdogan, în timp ce o parte mult mai importantă se află în subordinea unor grupuri pro-regim. Să nu uităm, că în urmă cu câţiva ani, Dogan Media Group a fost amendat cu o sumă uriaşă pentru că s-a opus guvernului. Dacă această politică a reuşit atunci, cine credeţi că va putea contesta actuala putere?!  În ceea ce priveşte poliţia, răspunsul este: da.  Poliţia a devenit armata actualului guvern. Iarăşi este ceva interesant, deoarece armata şi guvernul nu au o legătură strânsă, şi în ciuda faptului că este exclusă intervenţia militară la ora actuală, Erdogan oferă o putere peste limite poliţiei, încercând să o transforme într-o armata paralelă, dar loială.

Burak Bekdil deţine studii în  economie la Middle East Technical University, Turcia precum şi la University of Surrey, Marea Britanie. Este în prezent analist politic şi economic pentru Hurriyet şi expert privind politica Turciei pentru US Weekly Defense News.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite