Ce planuri are Germania la preşedinţia OSCE - inclusiv pentru Republica Moldova

Ce planuri are Germania la preşedinţia OSCE - inclusiv pentru Republica Moldova

Frank-Walter Steinmeir, şeful diplomaţiei germane (Foto: Thomas Köhler)

Germania a preluat în acest an Preşedinţia OSCE. Într-un moment de criză pentru securitatea Europei, cel mai grav de la încheierea Războiului Rece, aşteptările faţă de preşedinţia germană sunt mari. Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeir, arată ce poate face Germania şi care sunt priorităţile Berlinului pentru acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ne confruntăm, probabil, cu cea mai serioasă ameninţare la adresa păcii şi securităţii în Europa de la sfârşitul Războiului Rece. În aceste timpuri grele preluăm, în mod conştient, Preşedinţia şi, astfel, şi răspunderea pentru Europa.

Moto-ul Preşedinţiei noastre este „reînnoirea dialogului, reclădirea încrederii, restabilirea securităţii“ şi în acest sens ne vom şi angaja. În decursul anilor, în Europa, s-a pierdut multă încredere. Este dificilă restabilirea acestei încrederi, dar nu există alternative! Doresc ca noi să putem spune generaţiilor viitoare că am făcut totul pentru a salvgarda pacea pe continentul nostru.

Conflictul din estul Ucrainei

Evoluţiile din Ucraina, după 2014, au arătat că OSCE este indipensabilă pentru securitatea din Europa: Fără misiunea de observatori – în pofida multor reculuri - nu am fi obţinut atât de multe progrese privind deescaladarea militară şi retragerea armamentelor. Acum se impune urgent să luăm deciziile necesare pentru prelungirea mandatului şi privind bugetul misiunii, astfel încât observatorii să-şi poată continua activitatea importantă.

Deja în acest moment putem să afirmăm: Mandatul SMM (Misiunea Specială de Monitorizare) valabil până acum şi-a demonstrat viabilitatea. A conferit misiunii acel spaţiu de manevră ce este necesar pentru rezolvarea sarcinilor. Observatorii pot să reacţioneze în mod flexibil la evoluţiile la faţa locului şi la exigenţe noi. Din acest motiv ne angajăm pentru prelungirea mandatului.

Privind Transnistria ne străduim pentru găsirea unei soluţionări cuprinzătoare a conflictului, bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, care include un statut special pentru Transnistria.

Conflictelele  din Transnistria, Karabahul de Munte şi Caucazul de Sud

Sincer vorbind n-aş vrea să mă mulţumesc cu faptul că aceste conflicte sunt caracterizate – cu un anumit fatalism – drept conflicte îngheţate: An de an oamenii suferă din cauza acestor conflicte şi dezvoltarea regiunilor afectate stagnează. Făcând paşi mici, dar concreţi, noi dorim să stabilim armistiţii, să creăm mai multă încredere şi să facilităm viaţa de zi cu zi a oamenilor din zonele respective, de ex. prin schimburi economice îmbunătăţite.

Privind conflictul din Karabahul de Munte suntem îngrijoraţi din cauza incidentelor armate de-a lungul liniei de contact şi la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan. Germania se pronunţă pentru intensificarea negocierilor în cadrul aşa numitului Grup Minsk al OSCE. Un pas important în această direcţie ar fi crearea unui mecanism de verificare a încălcărilor armistiţiului.

Privind Transnistria ne străduim pentru găsirea unei soluţionări cuprinzătoare a conflictului, bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, care include un statut special pentru Transnistria.

Şi în Georgia avem de-a face cu o poziţie dificilă de start. Şi totuşi, aici am asistat recent la anumite progrese privind colaborarea practică a grupurilor conflictuale. Dorim să menţinem acest dinamism şi dorim să-l sprijinim cu măsuri generatoare de încredere şi umanitare.

Rolul OSCE-ul în promovarea păcii şi a securităţii în Europa

Procesul CSCE ne-a învăţat că tocmai în timpurile marcate de cea mai profundă neîncredere şi lipsă de comunicare între est şi vest dialogul între statele participante nu trebuie întrerupt. Faptul că, între timp, OSCE a devenit cea mai mare organizaţie regională de securitate demonstrează deosebita actualitatea a acestei abordări.

Important este şi următorul aspect: Fără OSCE orice succes în cadrul procesului de pace de la Minsk ar fi de neconceput. Cu ajutorul activităţii misiunii de observatori şi al rolului-cheie ce-i revine în grupul de contact trilateral, OSCE a contribuit în mod decisiv la demararea unui proces politic de soluţionare a conflictului din Ucraina. Ca urmare, organizaţia a fost trezită din starea de somnolenţă şi se află din nou pe arena politicii internaţionale de securitate – din punctul meu de vedere tocmai la momentul oportun.

Terorismul internaţional

Atentatul teribil din centrul Istambulului şi atacurile teroriste de anul trecut de la Paris până la Beirut ne-au arătat în mod limpede: Terorismul ne poate lovi pe noi toţi. Fără doar şi poate, niciun stat nu poate să facă faţă singur acestei ameninţări. În anii ce vor urma, capabilităţile de luptă ale tuturor celor 57 de state membre OSCE împotriva ameninţărilor teroriste trebuie întărite. Anul trecut, Elveţia şi Serbia au desfăşurat o activitate importantă pe durata preşedinţiilor lor. Noi dorim să continuăm aceste eforturi, printre altele prin organizarea unei conferinţe internaţionale de combatere a terorismului care va avea loc la Berlin în vara acestui an.

Criza refugiaţilor

Criza refugiaţilor arată fără echivoc că nu putem să operăm pornind de la o abordare naţională. Deşi coordonarea în Europa este extrem de dificilă, trebuie să căutăm, totuşi, în continuare soluţii comune. În cadrul OSCE suntem uniţi de interesul comun de a  combate cauzele fluxurilor de refugiaţi şi de a îmbunătăţi sistemul de gestionare a frontierelor în zona OSCE. În acest sens vom continua eforturile noastre în acest an.

Pe termen lung, ne aflăm aici şi în faţa unei majore sarcini de integrare socială. Tocmai din acest motiv este atât de important acum ca intoleranţa, discriminarea şi xenofobia să fie combătute în mod ferm în zona OSCE. Preşedinţia germană va pune un accent deosebit pe aceste teme, nu în ultimul rând dintr-o răspundere istorică ce ne revine.

Drepturilor omului şi libertăţile fundamentale în OSCE 

Angajamentul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale se află în topul agendei. Ne vom angaja pentru respectarea obligaţiilor existente din partea tuturor statelor OSCE inclusiv, bineînţeles, şi din partea Germaniei.

Buna guvernare rămâne un criteriu important pentru schimburile economice durabile, ceea ce este de cea mai mare importanţă pentru edificarea încrederii. Cu ocazia unei conferinţe pe teme economice la Berlin, în luna mai, dorim să realizăm un dialog cu întreprinderile economice şi să aflăm de la acestea cum putem să întărim în mod durabil legăturile economice în zona OSCE, ceea ce va fi spre beneficiul nostru şi în plan politic şi social.

În luna decembrie vom organiza o reuniune a miniştrilor de externe OSCE la Hamburg şi vom trage concluziile anului nostru de Preşedinţie. Mi-aş dori să reuşim să ne reîntoarcem la un regim de muncă constructivă în cadrul OSCE. Miza este să nu gestionăm doar statu-ul quo!

În afară de această, pe perioada Preşedinţiei noastre, ne vom angaja să promovăm consensul în cadrul organizaţiei. Însă, un lucru este de la sine înţeles: Unde se doreşte un consens, trebuie să existe şi disponibilitatea statelor membre la compromisuri. Dacă fiecare membru OSCE şi-ar aduce contribuţia în acest sens, atunci acest lucru ar însemna pentru noi toţi un succes.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările