„Preşedintele Aliev mi-a confirmat că, săptămâna viitoare, aşa cum era prevăzut, consorţiul Shah Deniz II va lua o decizie asupra capătului european al Coridorului sudic, alegând între cele două opţiuni, Nabucco Vest şi Conducta Transadriatică. Până în 2019, prin această vor fi livrate până la 10 miliarde metri cubi de gaz natural, acoperind aproximativ 10% din necesarul anual de gaze”, a afirmat Barroso.

Unii analişti consideră că alegerea va cădea asupra proiectului TAP datorită recentei achiziţionări de către SOCAR a 66% din acţiunile companiei greceşti DESFA. În acelaşi timp, reprezentanţii SOCAR au negat încă de la început implicaţiile acestei „achiziţionări de active” aupra viitoarei alegeri a gazoductului. Pe de altă parte, oficialii eleni, citaţi sub protecţia anonimatului de Reuters, au declarat că prin această achiziţionare au crescut şansele proiectului TAP faţă de concurentul Nabucco Vest.

Potrivit declaraţiei preşedintelui azer Aliev, „acest proiect va crea legături strânse între Azerbaidjan şi Europa. Astfel, fiecare parte va avea de câştigat, Azerbaidjanul va găsi o piaţă energetică stabilă, iar Europa o rută energetică alternativă.

Sperăm că exporturile de gaz din Azerbaidjan către Europa nu se vor limita doar la exploatarea zăcământului Shah Deniz II, din moment ce Azerbaidjanul mai dispune de rezerve de 2 miliarde metri cubi de gaz”.

România este interesată ca decizia din Azerbaidjan să fie favorabilă proiectului Nabucco, în care ţara noastră este implicată.

Proiectul Nabucco-Vest are ca acţionari OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia), RWE (Germania) şi mai nou GDF Suez (Franţa). Deşi la început proiectul a fost proiectat pentru a transporta 31 miliarde metri cubi de gaze, datorită circumstanţelor economice, proiectul a fost revizuit şi s-a ajuns la „Nabucco Vest” care va continua conducta azero-turcă TANAP (Trans-Anatolia Pipeline) ce urmează a fi finalizată în 2017 şi va avea capacitatea de 10 miliarde metri cubi de gaz anual. Costul proiectului este de 6 miliarde USD şi urmează să fie acoperit în proporţie de 80% de către Baku, restul de Ankara.

De partea cealaltă TAP are ca acţionari companiile Axpo (Elveţia) şi Statoil (Norvegia), E.ON Ruhrgas (Germania). De exemplu, Compania norvegiană Statoil, care deţine 42,5% din TAP, operează şi 25,5% din perimetrul Shah Deniz. Capacitatea de transport a produselor energetice prin conducta TAP este de 10 miliarde metri cubi pe an, cu posibilitatea de mărire a acesteia până la 20 miliarde metri cubi. Livrările de gaze naturale către TAP ar începe din zăcământul Shah Deniz II trecând prin Turcia, nordul Greciei, Albania, Marea Adriatică, Italia şi mai apoi spre Europa Centrală.Spre deosebire de Nabucco, costul proietului a fost estimat la aproximativ 7 miliarde USD.

Proiectul TAP nu trece pe teritoriile dominate în mod tradiţional de Rusia şi ar reprezenta un avantaj politic pentru Baku care nu doreşte să intre în competiţie cu Gazprom. În schimb Nabucco dispune de avantajul deschiderii către mai multe pieţe. Aşadar, ambele proiecte au avantajele şi dezavantajele lor.

Oricare ar fi alegerea, Washingtonul rămâne puţin preocupat de traseul viitoarei conducte. Prioritatea sa rămâne modificarea situaţiei pe piaţa globală a energiei ca urmare a creşterii producţiei de gaze de şist şi a importanţei gazelor naturale lichefiate. Momentan România rămâne pentru compania americană Chevron „prioritatea 0” în exploatarea zăcămintelor de şist. Astfel încât, orice discuţie asupra proiectului Nabucco în România devine superfluă.

Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN).