Arme pentru România. Ce mai pot face 2% din PIB pentru starea Armatei şi a industriei locale de apărare

Pe ce ar trebui cheltuit noul miliard de euro dat Apărării? De ce înzestrări are nevoie urgentă Armata României? Cum pot ajunge bani noi şi în industria locală de apărare? Cu acest miliard suplimentar va juca România un rol mai relevant în NATO? – câteva răspunsuri de la gen (r) Alexandru Grumaz.

fragment din ediţia FP România nr. 45 (aprilie/ mai 2015) 

Pe ce ar trebui cheltuit noul miliard de euro dat Apărării?

Decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a semna un Pact pentru Apărare, cu toate partidele parlamentare, pentru a creşte bugetul militar la 2% din Produsul Intern Brut până în anul 2017 este salutară. Doar că vine târziu. Armata României se află într-o stare de subfinanţare cronică de aproape 10 ani, iar cu 2% din PIB pe următorii 10 ani starea de normalitate în privinţa înzestrării şi a pregătirii militarilor ar putea fi atinsă abia în anul 2022.

Cu toate rapoartele, inclusiv ale Statului Major General, despre degradarea tehnicii militare şi lipsa banilor pentru antrenamentul militarilor apărute în ultimii ani, niciun politician nu a făcut eforturi pentru a asigura resursele necesare înzestrării Armatei. Este adevărat, bugetul a crescut de la 1,24 la 1,40, dar asta înseamnă extrem de puţin în economia achiziţiilor militare, al căror procent de 8% din totalul bugetului armatei ajunge la 100 de milioane de euro pentru 2014 (80% fiind cheltuielile cu personalul). Estimarea realistă a unui plan de înzestrare pe 10 ani, în care sunt cuprinse programele de achiziţii pentru aducerea dotării armatei române în media statelor NATO, cere numai pentru achiziţii un buget 1,2-1,5 miliarde de euro anual (Polonia îşi propune să cheltuiască 33 de miliarde de euro în 10 ani).

Cu revizia anuală a doar câtorva zeci de vehicule blindate dintr-un parc învechit de peste 1.000 de unităţi, situaţia înzestrării/mentenanţei armatei române continuă să fie critică. La această subfinanţare se adugă starea industriei naţionale de apărare, care acuză o lipsă cronică de comenzi şi este mai mult în stare de conservare sau cu capacităţi dezafectate. Şedinţa CSAT din 17 iunie 2013 a avut pe agendă tocmai aceste subiecte legate de apărarea naţională: Strategia de înzestrarea a forţelor armate, 2013-2022, privatizarea companiilor de stat din domeniul aeronautic (IAR Ghimbav, Avioane Craiova, Romaero), relansarea industriei de apărare. Cred că aceste probleme trebuie reluate urgent şi reanalizate, în condiţiile în care avem un conflict în desfăşurare la graniţa de est a României. Industria de apărare are nevoie de o infuzie de capital şi de comenzi ferme, în condiţiile în care arieratele au fost şterse de Guvern.

Armata are nevoie de echipamente performante, de la avioane multirol la transportoare blindate, de la tancuri moderne la sisteme de apărare antiaeriană, de la elicoptere de atac la submarine, de la fregate la sisteme de rachete navă-navă. Va trebui avută în vedere şi calitatea instrucţiei, despre ale cărei costuri nu prea discutăm; iar instruirea luptătorilor în timp de pace, dar în condiţiile simulate ale unui câmp de luptă real, este esenţială.

De ce înzestrări are nevoie urgentă Armata României?

Asigurarea resurselor pentru următorii ani va permite demararea şi susţinerea graduală a programelor planificate pentru: 1) completarea deficitelor de dotare şi de înzestrare a forţelor cu echipamente moderne, noi programe de înzestrare, în funcţie de cerinţele Statului Major General; 2) repunerea în capacitate a echipamentelor defecte sau cu resursa tehnică epuizată/expirată; 3) constituirea/completarea etapizată a stocurilor de luptă (în principal, realizarea stocului trupelor, cu prioritate pentru structurile cu termen gata de luptă până la 30 de zile); 4) intensificarea graduală a instruirii/antrenării personalului şi instrucţiei forţelor. 

Primul şi cel mai important program este cel al avionului multirol F-16, unde sunt două direcţii de acţiune: modernizarea avioanelor cumpărate şi pregătirea piloţilor. Refacerea resursei la unele elicoptere Puma Socat, chiar modernizarea unor Puma la standardul Socat, este esenţială pentru aviaţie. Dacă vrem să revitalizăm industria aeronautică română va trebui să luăm în calcul o posibilă modernizare a acestora (modernizări similare cu cele efectuate pentru elicopterele din dotarea forţelor armate ale Marii Britanii Puma Mk2), modernizare ce poate include dotarea cu motoare Makila 1A1 turboshaft, adăugarea de carlingi de tip „glass cockpit”, care încorporează sisteme de avionică de ultimă oră şi un sistem de ultimă generaţie de control al zborului. De asemenea, pot fi adăugate un sistem securizat de comunicaţii, noi sisteme de protecţie antirachetă şi de protecţie balistică pentru pasageri şi pentru echipaj. Al doilea program de înzestrare de importanţă strategică al Forţelor Aeriene este HSAM (High Surface Air Missile).

Va trebuie finalizat transportorul blindat pentru trupe SAUR 8x8, realizat de Compania Naţională ROMARM, la Uzina Automecanică Moreni, destinat trupelor din teatrele de operaţii. La Forţele Navale, urmează andocarea unor nave pentru reparaţii şi modernizarea fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand prin achiziţia unor sisteme de comandă-control şi pentru protecţia antiaeriană a acestora.

Cum pot ajunge bani noi şi în industria locală de apărare?

Numai prin comenzi primite de la Guvernul României. Nicăieri în lume industria militară nu are un regim egal cu celelalte facilităţi industriale civile, tocmai din cauza caracterului strategic şi pieţei de desfacere căreia i se adresează – industria de apărare nu vinde oriunde şi nu produce ce-i trece prin cap! Privatizarea fabricilor de echipamente militare, o idee bună de altminteri, este mai degrabă doar un proiect pe hârtie. Aceste întreprinderi, decapitalizate cronic, trăiesc de pe o zi pe alta, au utilaje învechite şi, cel mai grav, îşi privesc viitorul cu îngrijorare. Pentru cei mai puţin familiarizaţi, voi preciza că atunci când cineva cumpără o facilitate de producţie nu achită suma în bani a activelor acelei facilităţi, ci cumpără potenţialul afacerii, piaţa de desfacere, forţa de muncă etc. Într-un cuvânt, se cumpără o afacere. Banii care vor veni din comenzile lansate de Guvern nu vor fi suficienţi pentru a crea un tsunami în privinţaţa locurilor de muncă din industria locală de armament. Vor fi create între 1.000 şi 1.500 de slujbe noi, în cel mai bun caz.

De asemenea, este importantă cooperarea acestor întreprinderi cu companii din UE şi SUA. Ne trebuie o strategie europeană a industriei de apărare. Din păcate, aceasta este fragmentată. Comparativ cu SUA, statele UE investesc puţin în cercetare şi dezvoltare militară. În condiţiile în care această situaţie continuă, Europa nu va mai fi în măsură să-şi garanteze propria securitate sprijinindu-se pe puterea sa industrială. Câteva comparaţii: SUA au în dotare un singur tip de tanc greu, în vreme ce statele UE au 53 de tipuri; la elicoptere de salvare în teatrele de operaţii, SUA au o singură specificaţie de elicopter, statele UE au 16 specificaţii; SUA au două tipuri de fregate, UE are 18 tipuri de fregate, deci o compatibilitate extrem de dificilă între armate, dotări, capabilităţi logistice. Fiecare e cu logistica lui, în loc să avem un sistem logistic comun, menit să-i deservească pe toţi. Acest mozaic de dotări face şi costurile apărării mult mai ridicate pentru UE.

Cu acest miliard suplimentar va juca România un rol mai relevant în NATO?

Rolul nostru în NATO este bine stabilit. Nu vom fi mai importanţi dacă vom asigura 2% din PIB pentru armată, ci vom intra în normalitatea angajamentelor asumate. Noi avem obligaţia de a asigura capabilităţi militare pentru a descuraja un adversar care ar atenta la securitatea naţională a României. Avem atribuţiuni de poliţie aeriană, asigurăm securitatea litoralului românesc şi a graniţei NATO în Est, trebuie să asigurăm gurile Dunării şi să fim în măsură să participăm la operaţiile comune ale Alianţei.

În context, putem aminti câteva din misiunile aflate în responsabilitatea Armatei României şi care, din cauza insuficienţei resursei financiare, în prezent se efectuează cu limitări: Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, sub comanda NATO, care se execută în zona de risc ridicat şi sub nivelul standardelor NATINAMDS; supravegherea spaţiului aerian şi avertizarea timpurie se asigură cu potenţial limitat, în condiţiile posibilităţilor reduse de menţinere a parametrilor de descoperire a radarelor FPS-117 şi TPS-79(R), fără alocarea bugetară necesară susţinerii contractelor de suport logistic prin NSpA (NATO Support Agency); transportul aerian strategic, în limita a 8 curse, care acoperă nevoile naţionale şi ale Alianţei pentru teatrele de operaţii, conform documentelor şi înţelegerilor naţionale şi internaţionale; executarea de misiuni de transport NATO cu numai un detaşament de 8 elicoptere, destinat asigurării contribuţiei la NRF 2016 (NATO Reaction Force) etc. Aproape că nu există domeniu în care să nu avem nevoie de reevaluari şi noi finanţări.

Alexandru Grumaz este locotenent general în rezervă. În 1996 a urmat un un Master în Strategia Resurselor de Apărare la Universitatea Naţională de Apărare a SUA. La întoarcere a gestionat elaborarea documentelor majore privind planificarea apărării naţionale a României pe care le solicita aderarea la NATO. În prezent, este consilier în boardul Raiffeisen Capital & Investment.