Agenda egipteană: Guvernul, presa şi ajutorul economic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hazem el-Beblawi, primul-ministru desemnat al Egiptului
Hazem el-Beblawi, primul-ministru desemnat al Egiptului

Utima săptămână a fost marcată de proteste continue ale susţinătorilor Frăţiei Musulmane împotriva armatei egiptene şi a generalului al-Sisi, de negocieri între principalele forţe politice pentru formarea unui Guvern de tranziţie şi de apariţia de noi probleme sociale într-un Egipt tot mai divizat.

Uniunea Africană suspendă Egiptul din organizaţie

Din cauza loviturii de stat, Uniunea Africană (UA) a anunţat că suspendă Egiptul din toate activităţile sale, până la restabilirea ordinii constituţionale. Suspendarea statutului de membru este răspunsul obişnuit al UA la schimbările neconstituţionale de guverne din statele membre. Sancţiunea a mai fost aplicată, în trecut, şi Republicii Centrafricane, Madagascarului sau Republicii Mali. Al Arabiya – 5 iulie 2013

Premierul interimar oferă posturi în Guvern Frăţiei Musulmane

Săptămâna trecută, Hazem el-Beblawi, primul-ministru desemnat al Egiptului, a anunţat că va oferi posturi în Guvernul nou format Partidului Libertate şi Justiţie, aripa politică a Frăţiei Musulmane, dar şi formaţiunii islamiste radicale al-Nour. Deşi s-a zvonit, iniţial, că Mohamed ElBaradei va fi desemnat să conducă ţara din funcţia de prim-ministru, propunerea a fost respinsă de radicalii din Partidul Nour. Astfel, fostul ministru de finanţe şi preşedinte al Băncii Egiptene pentru Dezvoltarea Exporturilor, Hazem el-Beblawi a ajuns să fie instalat în funcţia de şef al Guvernului, principalele sale obiective fiind elaborarea unei noi Constituţii, pentru a o înlocui pe cea de factură islamistă ce a fost suspendată la data plecării lui Mohamed Morsi, şi de a organiza noi alegeri parlamentare în cel mai scurt timp posibil. Al Jazeera – 10 iulie 2013

Frăţia Musulmană respinge oferta lui el-Beblawi de a participa la formarea Guvernului

Reprezentanţii Frăţiei Musulmane au transmis un semnal negativ la propunerea primului-ministru desemnat al Egiptului, de a participa la formarea noului cabinet, ei spunând că vor continua să protesteze împotriva loviturii de stat a armatei de acum două săptămâni. În acelaşi timp, ei au făcut un apel la proteste “paşnice şi populare” împotriva “dictaturii” instaurate după plecarea lui Mohamed Morsi. Al Jazeera – 11 iulie 2013

Proteste paşnice pentru susţinerea lui Mohamed Morsi

Zeci de mii de oameni au mărşăluit, sâmbătă seara, prin mai multe zone ale capitalei Cairo, arătându-şi susţinerea pentru fostul preşedinte Mohamed Morsi. Aceştia cer eliberarea şi reinstalarea acestuia la conducerea ţării, denunţând lovitura de stat întreprinsă de armata egipteană. Din fericire, spre deosebire de protestele anterioare, acestea s-au desfăşurat fără violenţe. Al Jazeera – 13 iulie 2013

Statele Unite solicită autorităţilor egiptene eliberarea lui Mohamed Morsi

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat American, Jen Psaki, a transmis că Statele Unite susţin propunerea Germaniei de eliberare a fostului preşedinte Mohamed Morsi şi a celorlalţi lideri importanţi ai Frăţiei Musulmane, arestaţi săptămâna trecută. Autorităţile egiptene au susţinut încă de la început că Mohamed Morsi este arestat “pentru siguranţa sa”, într-un un loc sigur, rămas, până acum, secret. Al Jazeera – 13 iulie 2013

Procurorul general pune sechestru pe fondurile Frăţiei Musulmane

Mai multe active, între care bunuri şi conturi bancare, aparţinând unor lideri importanţi ai Frăţiei Musulmane, dar şi ai partidului salafist radical Al-Nour, au fost puse sub sechestru la iniţiativa procurorului general al Egiptului. Acesta a mai anunţat şi că măsura este temporară, până la finalizarea anchetei în cazul violenţelor survenite săptămâna trecută în pieţele al-Mokatam, al-Nahda şi la Clubul Gărzii Republicane, toate din Cairo. Al Jazeera – 14 iulie 2013

Fostul ambasador al Egiptului în Statele Unite, numit ministru de externe

Nabil Fahmy, a acceptat postul de ministru de externe în nou formatul cabinet, condus de Hazem el-Beblawi. Fahmy a fost ambasador al Egiptului în SUA aproape 10 ani, între 1999 şi 2008, dar şi ambasador în Japonia şi consilier politic pe lângă ministrul de externe în anii `90. El este membru al formaţiunii politice AlDoustour, conduse de Mohamed ElBaradei. Al Jazeera – 14 iulie 2013

Procurorii încep urmărirea penală împotriva fostului preşedinte Mohamed Morsi

Procurorii egipteni au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că mai multe plângeri au fost formulate împotriva fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, acuzaţiile fiind de spionaj, incitare la violenţă şi subminarea economiei naţionale. Procurorii nu au precizat cine a depus plângerile. Fostul preşedinte este în arest, într-un loc necunoscut, din data de 3 iulie, de când a fost debarcat din funcţia de preşedinte al Egiptului. Acuzaţii de incitare la violenţă au fost formulate şi împotriva unor lideri importanţi ai Frăţiei Musulmane, arestaţi săptămâna trecuta. Al Jazeera – 14 iulie 2013

Prima vizită a unui înalt oficial american la Cairo de la răsturnarea preşedintelui ales

Secretarul de Stat Adjunct, William Burns, va fi prezent luni, 15 iulie, la Cairo, aceasta fiind prima vizită a unui înalt oficial al Guvernului SUA în Egipt, după răsturnarea preşedintelui Morsi şi preluarea puterii de către armată. Acesta va discuta cu reprezentanţii forţelor militare, principalul mesaj transmis fiind un apel la calm. Vizita sa vine pe fondul unor  proteste organizate de Frăţia Musulmană împotriva noii conduceri a ţării, dar şi pe fondul unor intervenţii tot mai dese a mai multor senatori americani, care solicită stoparea ajutorului de 1,3 miliarde $ acordat Egiptului.  Al Arabiya – 15 iulie 2013

Egiptul numeşte un general de poliţie în funcţia de Ministru al Aprovizionării

Mohamed Abu Shadi, oficial de rang înalt din Ministerul de Interne egiptean, a fost numit în funcţia de Ministru al Aprovizionării, care se ocupa cu distribuirea alimentelor şi combustibilitor la preţuri subvenţionate către populaţie. Reuters – 15 iulie 2013

SUA anunţă continuarea procesului de livrare a patru F-16 Egiptului

Recent, un oficial al administraţiei SUA a anunţat că patru avioane F-16 vor fi livrate armatei egiptene, cel mai probabil în luna august, în contul ajutorului militar de 1,3 miliarde de $ acordat de SUA Egiptului anual. Statele Unite, care au refuzat să denumească recentele evoluţii din Egipt ca fiind o “lovitură de stat”, au în plan să livreze încă 8 avioane produse de Lockheed-Martin până în decembrie 2013. Al Jazeera – 11 iulie 2013

Săptămânalul Egypt Independent îşi încetează activitatea

Egypt Independent a fost primul ziar independent în limba engleză apărut după răsturnarea regimului Mubarak, în 2011. Apărut, iniţial, doar în variantă online, ziarul a devenit foarte popular în timpul revoluţiei din anul 2011. Managerii au invocat motive economice pentru închiderea ziarului, însă corpul editorial al publicaţiei crede că motivele închiderii ţin mai mult de “alte domenii”. Egypt Independent a fost unul dintre ziarele ce nu s-au aliniat vreuneia dintre cele două mari curente care au divizat societatea egipteană, dupa anul 2011, rămânând mereu o publicaţie imparţială şi, în acelaşi timp, critică la adresa abuzurilor autorităţilor egiptene. Al Jazeera – 13 iulie 2013

Un miliardar egiptean anunţă investiţii “ca niciodată” în ţară

Naguib Sawiris, unul din cei trei fraţi ce controlează corporaţia Orascom, una din cele mai mari companii private din Egipt, a anunţat că va investi în Egipt „ca niciodata”, odată cu plecarea regimului islamist, despre care spune ca îl „intimida”. Spre deosebire de fraţii săi, Sawiris se implică activ în viaţa politică, fiind unul din fondatorii şi finanţatorii Partidului Egiptenilor Liberi, ce face parte din opoziţia împotriva fostului preşedinte Mohamed Morsi. De asemenea, acesta are acţiuni la o televiziune şi un ziar ce publicau materiale critice la adresa conducerii islamiste a Egiptului. Al Arabiya – 15 iulie 2013

Kuwaitul trimite petrol în valoare de 200 milioane $ Egiptului

Statul arab a trimis două petroliere încărcate cu petrol şi diesel în valoare de 200 milioane $ către Egipt, ca parte a ajutorului de 4 miliarde $ acordat acestei ţări după înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist Mohamed Morsi. Egiptul a primit, în total, aproximativ 12 miliarde $ ca ajutor din partea mai multor state arabe, printre care Arabia Saudită, Kuwait şi Emiratele Arabe Unite. Acestea au fost unele din cele mai fervente opozante ale ascensiunii Frăţiei Musulmane şi a preluării puterii de către această mişcare.  Al Arabiya – 15 iulie 2013

Derbiul Egiptului la fotbal, mutat din cauza tensiunilor politice

Federaţia de Fotbal Egipteană a propus mutarea meciului dintre Zamalek şi Al Ahly, două echipe rivale din Cairo, din cauza protestelor ce au cuprins capitala Egiptului în ultimele săptămâni. Aceştia propun ca meciul să se joace în staţiunea El Gouna, de la Marea Roşie. Instabilitatea politică din ultimii ani a cauzat numeroase întreruperi competiţiei fotbalistice din Egipt, în ultimii ani. Al Arabiya – 15 iulie 2013

Rusia propune oferirea de grâu, ca ajutor umanitar, Egiptului

Ministerul Agriculturii din Federaţia Rusă a propus, luni, 15 iulie, începerea unor discuţii pentru oferirea unui ajutor umanitar Egiptului, constând în grâu. Propunerea vine după anunţul autorităţilor egiptene cum că ţara mai are grâu disponibil în depozite doar pentru următoarele două luni. Vestea a fost primită cu surprindere de Guvernul egiptean, mai ales că o cerere pentru un ajutor constând în grâne a fost formulată Rusiei înainte de răsturnarea Guvernului islamist, ruşii refuzând atunci să vină în  ajutor. Egiptul este cel mai mare importator de grâu din lume, fiind una din principalele destinaţii de export pentru grâul din Rusia, Ucraina sau România. Reuters – 15 iulie 2013

“Egiptul nu are nevoie de ajutorul FMI”, spune Ministrul Planificării

Ashraf al-Arabi, un economist educat în Statele Unite, numit recent în funcţia de Ministrul al Planificării în Guvernul interimar, a anunţat că Egiptul se va baza pe ajutorul oferit de statele arabe pentru a trece peste dificultăţile economice, ţara neavând nevoie, deocamdată, de un acord cu Fondul Monetar Internaţional. Reuters – 15 iulie 2013

Egiptul impune vize cetăţenilor sirieni

După răsturnarea preşedintelui Mohamed Morsi, media locală a acuzat faptul că mulţi cetăţeni sirieni se implică în luptele violente dintre protestatari, pe străzile capitalei. Acest lucru a condus la o reacţie a Ministerului de Externe Egiptean, care a decis impunerea vizelor pentru cetăţenii sirieni. În ultimii ani, Egiptul a devenit una din destinaţiile principale ale refugiaţilor sirieni, printre motive fiind şi faptul că Egiptul permitea intrarea acestor persoane în ţară doar cu paşaportul. Reuters – 12 iulie 2013

Cresc violenţele împotriva creştinilor copţi din Egipt

De la debarcarea preşedintelui Morsi violenţele împotriva creştinilor copţi din Egipt au crescut, culminând cu decapitarea, săptămâna trecută, în peninsula Sinai, a unui om de afaceri de religie creştină de către autori necunoscuţi. În ultima săptămâna 9 creştini au fost ucişi din cauza religiei lor, în atacuri în faţa lăcaşelor de cult. Comunitatea de crestini copţi, ce numără peste 8 milioane de persoane, a susţinut lovitura de stat a armatei, aceştia fiind unii din cei mai fervenţi oponenţi ai polticii de islamizare a ţării întreprinse de precedentul guvern. CNN – 14 iulie 2013 

Cosmin Octavian - Intern în cadrul redacţiei Foreign Policy România

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite