100 FP România 2015 - cine ce a făcut relevant în Media: jurnaliste de investigaţie şi jurnalişti de cultură, designeri de print şi comunicatori online

100 FP România 2015 - cine ce a făcut relevant în Media: jurnaliste de investigaţie şi jurnalişti de cultură, designeri de print şi comunicatori online

În cadrul Galei FP România 2016, jurnaliştii Mihai Voinea şi Cristian Delcea au primit un premiu "pentru video-documentare"

Zeci de jurnalişti români se străduiesc mai departe să ofere publicului presă de calitate – unii luptă cu hidre reale. Avem încă reviste de mare calitate – cărora, de fapt, li se adaugă noi publicaţii quality, inclusiv online. Şi cel puţin un jurnalist britanic ţine cu noi.


sumarul listei 100 FP România/ 2015 - inclusă în ediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016)
 
ediţii anterioare: 100 FPR/ 2014 (Media) - 100 FPR/ 2013 (Media)
 
Premiile FP România 2016 - sau ediţiile anterioare: Premiile FP România 2015, Premiile FP România 2014
 

Premianţii Superscrieri 
 
Pentru că fac presă de mare calitate. 
 
Concursul Superscrieri, derulat de Fundaţia Friends for Friends, a premiat toamna trecută 19 autori „care, prin originalitate şi onestitate, spun, în România, poveştile care contează”. 
Superscrierea anului i-a revenit lui Ştefan Mako, pentru reportajul „Procesul” publicat pe platforma online Casa Jurnalistului. Marile premii: 
Reportaj: Matei Bărbulescu şi Ştefan Mako – „Patru mii de kilometri garduri” (Casa Jurnalistului); 
Portret: Luiza Vasiliu – „Bărbatul care a dat foc comunismului” (Casa Jurnalistului); 
Opinie: Andrei Luca Popescu – „Teoria saltelei” (Gîndul); 
Fotojurnalism: Ioana Cîrlig – „Zâne” (ioanacirlig.com). 
Locurile II şi III: 
Reportaj – Vlad Stoicescu (dela0.ro), Vlad Ursulean & Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului); 
Portret – Cristian Delcea (Adevărul), Ani Sandu (Decât o Revistă); 
Fotojurnalism – Mircea Reştea, Alexandra Dincă
Premiul juriului a fost împărţit de doi autori: Mihai Munteanu, pentru documentarul de investigaţie transfrontalieră „Asasin în lege” (realizat împreună cu RISE Project România şi Moldova) şi Laurenţiu Colintineanu, pentru international reporting în multiple formate: storytelling, audio, video, fotografie. 

Notă: Cu ocazia aniversării a cinci ani de Premii Superscrieri, FFFF a publicat volumul Superscrieri: Drumul generaţiei noastre, care regrupează un best of al materialelor care au luat premiul I sau Superscrierea Anului între 2011-2014.
 
special 
Adăugăm un premiu special, pentru video-documentarul „România musulmană” realizat, toamna trecută, de Cristian Delcea şi Mihai Voinea, jurnalişti la Adevărul – puteţi afla de acolo problemele comunităţii islamice din România (inclusiv numărul tot mai mare de moschei nerecunoscute oficial).
 
 
Mircea Vasilescu 
 
Universitar, fost redactor-şef la Dilema veche 
 
Pentru dilemele ultimilor 17 ani. 
 
Unul dintre premiile speciale Superscrieri de anul trecut i-a fost decernat lui Mircea Vasilescu – pentru „consecvenţă şi decenţă”. Gând la gând. După 17 ani de conducere editorială şi managerială a redacţiei, intelectualul destins Mircea Vasilescu i-a cedat scaunul de redactor-şef publicistului erudit Sever Voinescu, vechi colaborator al revistei. Ce va face mai departe cel care, în paralel, a predat la Litere: „Am înfiinţat un masterat de Teoria şi Practica Editării care merge bine, am refăcut acum un an masteratul de Studii Literare... Acum scriu o carte despre prezenţa intelectualilor în mass media, după 1990.” În paralel, nu renunţă la interviurile cu „oameni de treabă” şi la pastilele de critică culturală din Adevărul. Respect! 
 
notabil 
Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin şi-a strâns, anul trecut, în volumul Dumnezeu are legitimaţie de presă, o selecţie din articolele scrise pentru Săptămâna Financiară, Academia Caţavencu şi Caţavencii. „Sunt texte despre mass-media, despre starea ei, despre căderile şi păcatele unei industrii pe cale de a fi vândută la fier vechi.”
 
 
Sidonia Bogdan, Emilia Şercan
 
Jurnaliste de investigaţie 
 
Pentru provocarea Sistemului.
 
Sidonia Bogdan, de la România liberăm, şi Emilia Şercan, de la pressone.ro, şi-ar putea da doctoratul în problematicile evidenţiate de cariera universitară a gen. Oprea, şi a celor cărora acesta le-a coordonat tezele de doctorat. Emilia Şercan, anunţându-şi anul trecut, pe facebook, concluziile: „Cariera universitară a lui Gabriel Oprea nu există! Am muncit începând din luna iulie ca să demonstrez lucrul ăsta, am trimis zeci de solicitări de informaţii, am citit sute de pagini de documente, am stat de vorbă cu oameni. Concluzia este categorică: Gabriel Oprea a devenit profesor universitar şi coordonator de doctorate în mod ilegal, neîndeplinind vreun criteriu cerut de lege, dar bucurându-se de complicitatea instituţiilor statului. Asta după ce-şi obţinuse prin plagiat titlul de doctor. Nici nu ştiu ce anume să numesc apogeul imposturii în cazul lui Oprea. Nu a ţinut vreodată în viaţa lui un curs în faţa studenţilor.” Şi Sidonia Bogdan, tot pe facebook, exasperată că instituţiile publice apelate nu-i oferă informaţiile cerute: „Pe 30 iulie 2015, am solicitat Ministerului Educaţiei, în baza legii 544/2001, să-mi furnizeze toate titlurile tezelor de doctorat coordonate de Gabriel Oprea, din anul 2008 şi până în prezent. (...) Ce credeţi? (...) Deşi toate argumentele legale au fost de partea mea, iar cei din departamentul de comunicare cu presa din minister mi-au dat dreptate, pur şi simplu secretarul de stat ce coordonează învăţământul superior a refuzat să-mi trimită informaţiile cerute. Intervenţie politică? Tot ce este posibil.” Citite sunt – or fi şi ascultate? 
 
notabil 
Clubul Frontline România şi gîndul.info au purtat anul trecut o lungă discuţie cu fondatorul Wikileaks. Doar o idee: „Comunitatea de informaţii şi prietenii ei – dacă îi putem numi aşa – încearcă să transforme ceea ce fac deja în ceva legal, pentru a elimina riscul unor eventuale anchete pe parcurs pentru ceea ce fac deja departe de ochii publicului”, a spus Julian Assange, special pentru publicul român. 
 
 
Marius Constantinescu 
 
Jurnalist de cultură 
 
Pentru colecţia de interviuri rare. 
 
Marius Constantinescu, jurnalist la TVR, a lansat anul trecut volumul Press Pass, cu „interviuri, portrete şi pagini de jurnal” bazate pe întâlnirile sale astrale în marja Festivalului Enescu. „Interviurile sunt o şcoală a răbdării: mai mult decât filmezi, aştepţi, aranjezi, negociezi, permutezi. Doar Charles Dutoit şi Zubin Mehta au fost ţâfnoşi. Cu Hélène Grimaud a fost chimie, cu Daniela Dessi şi Fabio Armiliato prietenia durează şi azi, cu Lawrence Foster se leagă discuţia de parcă am fi întrerupt-o acum cinci minute, cu Jordi Savall mă simt mereu ca la pomul lăudat, unde îmi umplu sacul, cu Jean-Yves Thibaudet s-au aliniat stelele, cu Vadim Repin şi Maxim Vengerov se pălăvrăgeşte ca la o masă deconectată”. Hélène Grimaud: „Am dat mii de interviuri în ultimii ani. Nu cred că mi-a mai adresat cineva întrebări atât de fine, de interesante, de bine ţintite“.  
 
 
Decât o Revistă 
 
Pentru concept şi materalizarea lui. 
 
La începutul anului trecut, Decât o revistă mai intriga o dată: prin trecerea la formatul tip „carte” – care îi face şi mai bine loc în biblioteci. Conţinutul rămâne la fel: „Decât o Revistă reflectă şi explică, în cuvinte şi imagini, ideile şi obsesiile României de azi. (...) Construim poveştile pe care le publicăm în aşa fel încât ele să stârnească, să edifice, să amuze. Credem că o revistă poate fi sinceră şi poate transmite emoţie.” O notă specială pentru Cristian Lupşa şi modul cum a inspirat o comunitate nu doar de autori, dar şi de cititori – şi chiar de sponsori. (Apropo: „Ştiai că abonaţii DoR primesc patru reviste/an, plus cărţi şi alte surprize cu doar 85 lei?”) 
 
de urmărit 
Revista Cockaigne a lansat anul trecut prima ediţie în print, într-un format super-glossy – pe copertă, Catrinel Menghia, fotomodel internaţional şi Creative Director al publicaţiei.
Am primit anul trecut la redacţie revista Carevasăzică, foarte bine realizată de un grup de tinere dornice să facă auzite poveştile de viaţă ale generaţiei lor – care, iată, vine din urmă şi în media. 
 
 
PressOne.ro, Republica.ro 
 
Pentru modele de presă online fără compromisuri jenante pentru click-uri. 
 
Jurnaliştii buni nu mor odată cu ziarele de hârtie – se reinventează online. Fost redactor-şef la Cotidianul şi la Adevărul, Mihnea Măruţă anunţa, în septembrie, pe facebook: „Suntem o echipă de jurnalişti din trei oraşe – Bucureşti, Cluj, Iaşi. Aşa începem. Nu ne vom bate pentru breaking news, ci pentru subiecte abordate original şi scrise cât mai bine. Zilnic, dar nu obsedaţi de cifrele de trafic. Pentru cei care mai caută de citit şi de văzut”. Ca bonus, pressone.ro oferă şi un „serviciu de newsletter original, pentru cei care caută cele mai bune texte jurnalistice de pe întreg internetul”. Finanţatorul proiectului este americanul Don Lothrop, care a lansat fundaţia RomaniaOne.
În noiembrie ieşea la rampă şi CTP, cu un anunţ de acelaşi fel, despre republica.ro: „Suntem o mână de oameni, dar o mână curată, fără mizerie sub unghii. Şi care, veţi vedea, ştie, nu numai pentru că Nae Caranfil e cu noi, să povestească fără să ceară pomană". Fondatorii platformei sunt: Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru (fost director editorial al Mediafax Group), Florin Negruţiu şi Alex Livadaru (fost producător general al emisiunii „România, te iubesc”) – care a precizat: „Republica.ro lansează în premieră mesaje de advertising într-un format unic, pentru mobil". De urmărit. 
 
 
BIZ şi Brandient 
 
Pentru coperta BIZ Singapore. 
 
Revista BIZ continuă seria ediţiilor realizate în nodurile economice ale Europei – şi ale lumii. Ediţia de anul trecut din Singapore a fost un dublu eveniment. Cine din România mai face un asemenea efort al deplasării la faţa locului? Apoi, coperta, pentru care agenţia Brandient – cu birouri la Bucureşti şi în Singapore – a primit premiul Red Dot in Communication Design: premieră istorică pentru designul românesc. Premiul a fost acordat pentru designul original de literă. Mai precis, echipa cuplului profesional Aneta Bogdan – Cristian Kit Paul a conceput o serie de litere-simbol inspirate din monumentele arhitecturale ale oraşului-stat: fiecare literă a cuvântului SINGAPORE, singurul cuvânt (alb) de pe coperta roşie, este o glifă (element grafic al scrisului) inspirată de un monument real din oraşul-stat. Redutabil. 
 
notabil 
Răzvan Căpănescu, Chief Creative Officer al Leo Burnett Group, este primul director de creaţie român invitat, anul trecut, să facă selecţia digitală pentru celebra revistă Lurzer’s Archive, reperul profesioniştilor din comunicare din toată lumea.
 
 
the group 
 
Pentru emisiuniea filatelică aniversară…
 
Romfilatelia a pus în circulaţie vara trecută o emisiune filatelică dedicată atât evoluţiei comunicării, de la „tăbliţă la tabletă”, cât şi unui deceniu de activitate al... companiei The Group, cel mai mare grup de comunicare şi marketing din România. Cum ajunge o companie să aibă o emisiune filatelică dedicată? Mihaela Nicola, CEO The Group: „O companie care, în baza unor evaluări obiective, are statutul de ‘marcă’ poate, printre altele, aspira la consacrarea sa ca <<marcă poştală>>. Poziţia de lider al unei industrii sau categorii, valorile care însoţesc rezonanţa numelui, buna reputaţie a companiei, o aniversare a performanţei consecvente, o sumă de atribute pozitive care însoţesc activitatea companiei în ochii comunităţii de afaceri sau publicului larg, toate acestea, împletite ca simboluri ale <<brandului>> companiei îndreptăţesc demersul de a propune o emisiune filatelică dedicată”.  
 
notabil 
Şi Radio Itsy Bitsy a sărbătorit anul trecut zece ani. Nadia Tătaru, fondatoare şi director general: „Am fost şi vom rămâne mereu un mediu sigur pentru copii, un loc în care părinţii îşi pot lăsa copiii fără griji. A rămas neschimbat spiritul de bucurie şi dragul nostru de copii. A rămas neschimbată şi preocuparea noastră de a fi de folos părinţilor, aşa cum ei au nevoie.” (BIZ)
 
 
Radu Negulescu, Vlad Tăuşance, Ioan Dan Niculescu 
 
Comunicatori online 
 
Pentru cele 1,3 milioane de like-uri aduse candidatului Iohannis. 
 
La începutul anului trecut aflam cine l-a făcut pe Klaus Iohannis preşedinte pe facebook: o mână de personaje, adunate într-un subsol de campanie. Şeful de echipă a fost Radu Negulescu, antreprenor precoce, a cărui firmă fondată în facultate a intrat anul trecut în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. Cum îşi descrie principalii doi co-echipieri: „Vlad Tăuşance. A fost şeful nostru de strategie. O minte sclipitoare, partenerul meu suprem de dezbateri. Împreună, am schiţat principiile strategice după care ne-am coordonat întreaga activitate. Ne-a dat liniile directoare, ideile geniale şi a pus pe picioare de la A la Z unele dintre cele mai importante componente ale campaniei. A fucking beautiful mind. Ioan Dan Niculescu. Creativul şef. Prietenul meu Ioan, împreună cu ai lui de la ARGO, au desenat tot ce s-a văzut online din partea lui Klaus. Identitatea vizuală, sute de materiale, research-uri după reasearch-uri.” Au mai fost şi alţii – de urmărit. 
 
 
Charlie Ottley
 
Jurnalist 
 
Pentru că ne arată ce avem – şi acceptăm să pierdem. 
 
Charlie Ottley a organizat anul trecut o campanie de crowdfunding pentru strângerea ultimilor zeci de mii de euro necesari filmării unui episod nr. 4 din deja celebra serie Wild Carpathia. De ce? Jurnalistul britanic i-a explicat lui Brad Florescu: „Prioritatea mea este să îi educ pe oameni să protejeze zonele rurale, patrimoniul cultural şi istoric, biodiversitatea. O seamă de companii din Vest, companii mari, vin în România şi efectiv violează pădurile. Construiesc joagăre imense, au contracte de exploatare şi distrug pădurile româneşti cu o viteză de trei hectare pe oră. Trebuie să oprim nebunia asta, din care românii nu câştigă nimic. Banii se duc peste hotare, lemnul se duce peste hotare, pădurile sunt distruse, ce-o să le rămână generaţiilor viitoare? Pădurea are valoare mai mare dacă stă în picioare decât dacă este tăiată. Dacă reuşim să protejăm aceste arii, oamenii pot obţine venituri din ecoturism. (...) Sunt atâtea sate vechi, cu clădiri istorice superbe. Dacă aceste clădiri ar fi restaurate, nu demolate şi înlocuite cu clădiri de beton, oamenii ar putea obţine un venit din turismul cultural. Turiştii ar veni să stea în aceste case, să mănânce aici, să cumpere produse locale.” Şi aşa mai departe. Omul a adunat banii, face filmul – restul ne rămâne nouă de făcut. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: