Ziua Victoriei contra Ziua Europei

Istoria e mai complexă decât discursul propagandistic rus, axat pe glorificarea victoriei URSS în ”Marele Război Patriotic”

Orgoliul lui Stalin şi diferenţa de fus orar au făcut din 9 Mai sărbătoarea victoriei URSS în al doilea război mondial. Un război la a cărui declanşare sovieticii au contribuit direct, prin pactul Ribbentrop-Molotov şi ocuparea de teritorii în urma înţelegerii cu Hitler. Acum, lumea întreagă aşteaptă, sub ameninţarea terorii nucleare, parada de 9 Mai. Pentru că Ziua Victoriei nu e, pentru Rusia, o celebrare a păcii, ci o demonstraţie de forţă.

La cererea lui Stalin, capitularea Germaniei, la Reims, la 7 mai 1945, a fost dublată de o ceremonie la Berlin, în prezenţa mareşalului Jukov, comandantul trupelor sovietice de pe teritoriul german. Era 8 mai 1945, ora locală 23:01, aşadar 9 mai, ora 1:01 la Moscova. Două capitulări şi două zile ale victoriei într-un război pentru a cărui declanşare URSS are partea sa de vină.

La o săptămână de la semnarea ”tratatului de neagresiune”, la Moscova, în faţa lui Stalin, Germania nazistă a invadat Polonia, la 1 septembrie 1939, declanşând războiul mondial. La 17 septembrie, URSS, conform pactului, a declanşat ocuparea estului Poloniei. În octombrie şi noiembrie, trupele sovietice au ocupat ţările baltice şi au atacat Finlanda. A urmat ultimatumul dat României, în iunie ’40, de a ceda Basarabia şi Bucovina de Nord.

URSS a dobândit 388.892 km² în urma înţelegerii Stalin-Hitler, iar Germania şi-a putut concentra forţele pentru ocuparea rapidă, în aprilie – iunie 1940, a Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului şi Franţei. Profitând de ascensiunea forţelor revizioniste, Ungaria a reuşit să obţină Transilvania de Nord, prin Dictatul de la Viena.

După atacarea URSS de către Hitler, la 22 iunie 1941, rezistenţa şi contraofensiva sovieticilor au fost facilitate semnificativ de eroismul britanicilor sub bombardamentele germane şi de ajutorul masiv american cu armament, carburanţi şi alimente, ajutor cifrat la 200 de miliarde de dolari SUA la valoarea actuală, fără de care, conform memoriilor lui Hrusciov, Stalin a recunoscut că ar fi pierdut războiul. Apoi, deschiderea, atât de intens cerută de dictatorul sovietic, a celui de-al doilea front, la 9 iulie ’43, în Sicilia, şi debarcarea din Normandia, la 6 iunie ’44, au creat condiţii prielnice Armatei Roşii să ocupe Europa de Est.

O istorie, aşadar, mai complexă decât discursul propagandistic rus, axat pe glorificarea victoriei URSS în ”Marele Război Patriotic”. Este, de altfel, singura mare reuşită sovietică într-un secol XX marcat de gulag, teroare şi foamete. O victorie care a costat viaţa a 26,6 milioane de oameni: 12 milioane de soldaţi şi 14,6 milioane de civili. Un bilanţ tragic, recunoscut oficial abia de Gorbaciov.

Acum, lumea întreagă aşteaptă, sub ameninţarea terorii nucleare, parada de 9 Mai. Pentru că Ziua Victoriei nu e, pentru Rusia, o celebrare a triumfului păcii, ci o demonstraţie de forţă, împinsă la paroxism prin invadarea Ucrainei, cu o brutalitate fără precedent de la al doilea război mondial încoace. Semn că la Kremlin domină acelaşi iraţional sangvinar care a curmat, în ultimul secol, destine la o scară fără egal în istorie.

La cinci ani de la încheierea războiului, Declaraţia din 9 Mai 1950 a ministrului francez de Externe, Robert Schuman, punea bazele construcţiei europene, ca proiect de pace şi bunăstare. Uniunea Europeană se confruntă, acum, cu cea mai gravă încercare existenţială din istoria sa.

România a cunoscut, timp de aproape jumătate de secol, dictatura sălbatică impusă de tancurile ruseşti. Putem, cu atât mai mult, să preţuim şansa istorică pe care o avem, de a fi parte a familiei democratice occidentale. De aceea, de Ziua Europei suntem datori să fim uniţi şi determinaţi în faţa celor împinşi de demonul morţii către o Victorie delirantă.