Zero Revelion la Paris

Occidentul nu are chef de sărbătorit nimic. In noaptea aceasta nu vor fi artificii, spectacole pirotehnice, exploziile de bucurie cu care ne-am obişnuit, nici la Paris, nici la Bruxelles.

Cele două capitole europene, încercate, greu, în această toamnă, de atentate şi de urmările lor, au decis în această dimineaţă să anuleze orice spectacol, să demonteze instalaţiile deja pregătite. Să multiplice, în schimb, măsurile de securitate.

Duşul a fost rece, deci, la aflarea veştii. Lumea este dezamăgită, turiştii, care începuseră să revină la Paris, trişti pentru acest revelion care de fapt nu va mai fi. Ora nu este, sincer, o oră a bucuriei. Durerea este încă prezentă. Vinovaţii tot nu au fost găsiţi. Iar măsurile luate până în prezent de guvernul lui Manuel Valls, slabe, tremurând încă la posibilitatea unui nou atentat. Ultima găselniţă, decăderea din naţionalitate, a şocat şi dezgustat chiar o mare parte a intelectualilor francezi: scriitori, analişti politici, jurnalişti, universitari, au început colectarea de semnături împotriva unei aberaţii care doar Frontului Naţional îi poate face plăcere. Pentru francezul obişnuit este încă un semn al slăbiciunii acestui guvern şi acestui preşedinte. Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor Francezi a lansat chiar un apel la raţiune şi la încetarea acestei vânători de vrăjtoare.

Incheiem, astăzi, un an mortal, la propriu şi la figurat. A fost întâi atacul terorist din redacţia revistei satirice Charlie Hebdo, din 7 ianuarie 2015. Din cele doisprezece persoane asasinate atunci, desenatorii celebri ai revistei sunt doar nume pe morminte în cimitirul Montparnasse. Le citesc  numele uneori, când paşii mă poartă pe acele alei, iar faptul că acum sunt doar amintire este încă un semn al fragilităţii vieţii.

A urmat un an de paranoia. Fără nicio exagerare. Un an în bernă. Cu soldaţi mişunând peste tot, mai vizibili ca orice alt monument al Parisului. Cu un Paris înarmat până în dinţi. Un an care nu a reuşit să împiedice atentatele din 13 noiembrie, Paris.

Ameninţarea teroristă, ameninţarea cu moartea, planează deja deasupra capetelor noastre asemeni unui cer implacabil. Orice am face, oricum ne-am apăra, pentru simplul fapt că Ei au alt stil de a acţiona, de a gândi, de a pune lucrurile la cale, de a vedea lucrurile şi viitorul apropiat, sau îndepărtat, pentru că au o viziune şi pentru că au un ţel, pentru care sunt gata să plătească chiar şi cu viaţa lor, vom fi mereu descoperiţi. Lipsiţi de apărare. Dincolo de toate analizele politice şi jurnalistice, de contra-atacurile realizate de armata franceză în Siria, de deciziile europene de întărire a controalelor la frontierele Schengen, etc., tot ceea ce am decelat în atitudinea occidentalilor este teama. Neputinţa de a înţelege ce se întâmplă şi deci neputinţa de a riposta sau de a se apăra aşa cum trebuie.

Victimele de la  Bataclan sau de la Charlie hebdo, cele care o să urmeze, au plătit cu viaţa lor mândria unui Occident prea plin de sine pentru a accepta că nu totul este roz şi pentru a accepta că în politica externă europeană (care politică, de fapt??????) au fost făcute nişte greşeli monumentale.
Decizia de a anula orice sărbătoare de Revelion este de prost augur.

Asemeni unei vestitoare nefericite, anunţă frica de a trăi. De a continua să surâdem. Ca şi faptul că singurul răspuns posibil, în (lipsa de) viziune a occidentalilor, este închiderea în sine. In graniţele propriilor lor limite.

O lume a întunericului nu pentru că alţii ne-ar fi aruncat în beznă, ci pentru că ne-am baricadat singuri şi am stins lumina. (In fine, aşa ne închipuim...de fapt, doar ne expunem şi mai mult). De Toqueville o spune ...alambicat, dar e clar:

On tire difficilement un homme de lui-même pour l’intéresser à la destinée de tout l’État, parce qu’il comprend mal l’influence que la destinée de l’État peut exercer sur son sort.

Mulţi ani fericiţi celor care vor popula această lume...dezunită şi dezmembrată.