Zelenski îi numeşte „proşti fenomenali” pe cei care cooperează cu trupele ruse: „Îşi abandonează propriul popor” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat locuitorilor aşezărilor ocupate de ruşi, mulţumindu-le celor care, în ciuda ameninţărilor, continuă să reziste. În acelaşi timp, i-a numit „proşti fenomenali” pe cei care colaborează cu trupele ruse, notează postul public de la Kiev.

„Încă o dată, vreau să mulţumesc oamenilor noştri din Herson, Kahovka, Slavutîci şi alte oraşe care rezistă ocupanţilor”, a spus preşedintele Zelenski, într-un mesaj video transmis luni, 28 martie, potrivit libertatea.ro

De asemenea, Zelenski i-a blamat pe „trădătorii” care cooperează cu trupele ruse.

„Îşi abandonează propriul popor. În mod normal, le-aş spune să gândească. Dar ştiu că nu e nimic de gândit la astfel de oameni. Altfel nu ar deveni trădători”, a adăugat liderul de la Kiev.

El a subliniat importanţa acestei săptămâni, marcată de noi negocieri de pace cu Rusia.

„Nimeni nu va putea ascunde interesul ucrainean în birourile politice sau în lacune birocratice. Vrem pace! Fără întârziere. După cum mi s-a spus, există posibilitatea şi necesitatea unei întâlniri faţă în faţă în Turcia. Acest lucru nu este rău. Scopul nostru este pacea şi restabilirea vieţii normale cât mai curând posibil”, a anunţat preşedintele ucrainean, care a repetat priorităţile „cunoscute” ale ţării sale, adică suveranitate şi integritate teritorială şi garanţii de securitate eficiente.

„Nu vom lăsa pe nimeni să uite de oraşele noastre, de Mariupol şi de alte oraşe ucrainene pe care armata rusă le distruge. Din ce în ce mai mulţi oameni din lume sunt de partea Ucrainei, de partea binelui în această luptă cu răul”, a mai spus preşedintele ucrainean. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite