Zelenski cere discuţii directe cu Putin şi face apel la unitatea Occidentului în faţa Rusiei

Zelenski cere discuţii directe cu Putin şi face apel la unitatea Occidentului în faţa Rusiei

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut din nou, miercuri, într-o intervenţie avută în marja Forumului Economic de la Davos, să discute direct cu Vladimir Putin pe tema încheierii războiului din ţara sa, apreciind că situaţia în regiunea Donbas este „extrem de dificilă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mi se pare că actualul preşedinte al Federaţiei Ruse nu este conştient în totalitate de ce se întâmplă. Mi se pare că trăieşte în lumea lui virtuală, fără să-şi dea seama că Ucraina nu pleacă nicăieri şi va nu face concesii”, a spus Zelenski într-o conferinţă organizată de Fundaţia Victor Pinciuk în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.
 
Şeful statului ucrainean s-a declarat pregătit pentru negocieri cu Putin dacă aceasta îşi retrage soldaţii în zonele în care se aflau înaintea începerii războiului, la 24 februarie.
 
„Pot vorbi doar cu preşedintele în mod direct, fără intermediari, fără mediatori”, a subliniat Zelenski, potrivit căruia Moscova nu a negociat în mod serios până acum.
 
Zelenski a promis că nu va ceda teritorii în schimbul păcii. „Ucraina va lupta până când îşi va recupera întregul teritoriu”, a precizat el.
 
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski s-a declarat „recunoscător” faţă de ajutorul financiar şi militar în valoare de 40 de miliarde de dolari primit din partea Statelor Unite.
 
Preşedintele ucrainean a făcut totodată un apel la solidaritate între occidentali. „Punctul nostru forte era unitatea în interiorul ţării şi acum asta depinde de unitatea Occidentului, pentru a fi puternic şi a susţine ferm Ucraina. Vom avea avantaj asupra Rusiei atunci când vom fi toţi cu adevărat uniţi”, a declarat Zelenski, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările