Zeci de mii de polonezi au ieşit în stradă în semn de protest faţă de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eu polonia

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în centrul Varşoviei sâmbătă, în semn de protest faţă de politicile Guvernului, care ameninţă democraţia, în condiţiile în care ţara a marcat 27 de ani de la primele alegeri relativ libere, relatează AFP.

Foştii preşedinţi Bronislaw Komorowski şi Aleksander Kwasniewski au condus mulţimea – circa 50.000 de oameni potrivit administraţiei locale, 10.000 potrivit Poliţiei. Manifestanţii au scandat “Libertate! Egalitate! Democraţie!” şi au fluturat drapele UE şi poloneze.
“Sunt împotriva acestui Guvern. Nu am votat pentru el. Cred că încalcă legile”, a spus Dorota Leszkowicz, un fost psiholog în vârstă de 61 de ani, care s-a îmbrăcat în culorile naţionale, roşu şi alb.
Polonezii au ieşit în stradă şi în mai multe oraşe pentru a marca aniversarea scrutinului semi-liber de pe 4 iunie 1989 – primul semn de democraţie din Polonia, care au anunţat căderea paşnică a regimului comunist.
Mitingurile au fost organizate de Comitetul pentru Apărarea Democraţiei (KOD), o mişcare care a apărut ca opoziţie la politicile adoptate de partidul de guvernare Lege şi Justiţie (PiS), care a preluat puterea în luna noiembrie.
Reformele, care i-au asigurat Guvernului un control sporit asupra presei şi altor instituţii şi au slăbit Curtea Constituţională au criticii din ţară şi din străinătate.
“Practic, PiS preia controlul asupra a tot”, a declarat Bethann Hubert, o americancă de 52 de ani care locuieşte la Varşovia. “Este îngrozitor să priveşti”, a adăugat ea la mitingul de la Varşovia.
Reformele guvernamentale au stârnit îngrijorare şi la Bruxelles. Miercuri, Comisia Europeană a emis un avertisment fără precedent la adresa partidului de guvernare să renunţe la reforma privind Curtea Constituţională, pentru că, în caz contrar, riscă sancţiuni.
Ministrul de externe Witold Waszczykowski a minimalizat avertismentul european, numindu-l “o sugestie” care nu are caracter obligatoriu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite