Zbor istoric. Pfizer a început să-şi aducă vaccinul anti-COVID-19 în Europa

Zbor istoric. Pfizer a început să-şi aducă vaccinul anti-COVID-19 în Europa

FOTO Arhivă

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech este adus din Statele Unite în Europa. Primele transporturi au început de vineri, fiind operate de United Airlines.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dozele de vaccin au fost aduse în lăzi frigorifice şi sunt gata pentru a fi distribuite rapid în Uniunea Europeană în cazul în care sunt aprobate şi omologate, relatează The Wall Street Journal.

Planul de distribuţie prevede stocarea vaccinului în depozitele frigorifice deja existente în centrele Pfizer din Kalamazoo, Michigan, şi Puurs, Belgia, precum şi dezvoltarea de facilităţi similare în Pleasant Prairie, Wisconsin, respectiv Karlsruhe, Germania.

Lanţul logistic presupune, totodată, zeci de zboruri cargo şi sute de transporturi rutiere în fiecare zi, notează sursa citată.

Pfizer plănuieşte să distribuie până la 1,3 miliarde de doze de vaccin anul viitor. Acestea vor necesita volume mari de gheaţă carbonică (dioxid carbon în formă solidă la -78 de grade celsius) şi lăzi izotermice. Lăzile au o capacitate de aproximativ 975 de flacoane de vaccin (4.875 doze).

Momentul în care Uniunea Europeană va da undă verde comercializării vaccinurilor depinde de rezultatele evaluării Agenţiei Europene a Medicamentelor.

Conform rezultatelor finale ale testelor clinice, vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech prezintă o eficienţă de 95% în prevenirea îmbolnăvirii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările